duminică, 2 august 2026

Astăzi este A NOUA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Textul evanghelic care se citește astăzi la Sfânta Liturghie ne amintește despre MAREA GALILEII AGITATĂ DE FURTUNĂ NOAPTEA, IAR APOSTOLII, FĂRĂ IISUS, ERAU ÎN CORABIA ÎNVĂLUITĂ DE VALURI ... . Cu o MARE AGITATĂ DE FURTUNĂ este comparată uneori VIAȚA NOASTRĂ, din cauza multor VALURI DE PROBLEME și NECAZURI care ne izbesc și ne cauzează SPAIME ȘI DURERI. Numai FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, numai EL NE POATE SALVA DE LA SCUFUNDARE, cum l-a salvat pe APOSTOLUL PETRU. Să urmărim acest episod minunat așa cum este redat în filmul THE CHOSEN (Cei Aleși), realizat în 2017 de regizorul american Dallas Jenkins: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/8012556288852485

Pr. prof. Ion Ciungu




Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 9-a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 14, versetele 22 – 34:

22. " Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

23. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.

24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.

26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.

27. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

28. Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.

29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.

30. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!

31. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

32. Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.

33. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

34. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului. "

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=14&id=55


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu