duminică, 15 decembrie 2024

Suntem în A CINCEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Azi la Sfânta Liturghie se citește pilda spusă de Domnul nostru Iisus Hristos despre CINA CEA MARE, adică despre ÎMPĂRĂȚIA CEREASCĂ, SPIRITUALĂ ȘI VEȘNICĂ A LUI DUMNEZEU, la care au fost chemați în primul rând evreii, adică urmașii patriarhului biblic Avraam. Însă evreii, în majoritatea lor, au refuzat, și refuză și azi, să onoreze invitația pe care Dumnezeu le-o adresează. Evreii preferă să se intereseze exclusiv de bogăția înșelătoare a acestei lumi materiale și de plăcerile acestei vieți trecătoare. În al doilea rând, la CINA CEA MARE au fost chemați, și sunt mereu chemați, toți cei care nu sunt evrei. HAIDEȚI, așa cum suntem, cu toate insuficiențele noastre, SĂ ONORĂM ACEASTĂ INVITAȚIE PE CARE DUMNEZEU NE-O ADRESEAZĂ ȘI NOUĂ! Este potrivit în această perioadă de POST să facem un efort în plus pentru a conștientiza că suntem și noi invitați la CINA CEA MARE, să ne primenim sufletele prin TAINA SFINTEI POCĂINȚE, să participăm la TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII și să Îi fim recunoscători lui Dumnezeu, în fiecare moment, toată viața și în eternitate, în vecii vecilor! Amin! Așa să fie! ... DUMINICA ACEASTA, adică a 2-a duminică înainte de sărbătoarea NAȘTERII DUPĂ TRUP A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, se numește DUMINICA SFINȚILOR STRĂMOȘI DUPĂ TRUP AI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Îi cinstim azi pe toți strămoșii după trup ai Domnului, în special pe Patriarhul Avraam, căruia Dumnezeu i-a promis că prin seminția lui se vor binecuvânta toate neamurile pământului. ... DUMINICA VIITOARE, adică prima duminică înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, se numește DUMINICA SFINȚILOR PĂRINȚI DUPĂ TRUP AI DOMNULUI, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis: Ieşi îndată în pieţele şi'n uliţele cetăţii şi adu aici săracii şi neputincioşii şi orbii şi şchiopii.”... (Sfânta Evanghelie după Luca 14, 21)

Pilda despre Cina cea Mare este citită la Sfânta Liturghie în Duminica Sfinților Strămoși ai Domnului nostru Iisus Hristos, cu două duminici înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Textul este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 14, versetele 16-24:



"16

Iar El i-a zis: “Un om oarecare a făcut cină mare şi i-a chemat pe mulţi.

17

Şi la ceasul cinei şi-a trimis slujitorul să le spună celor chemaţi: Veniţi, că iată acum toate sunt gata.

18

Şi toţi, parcă înţeleşi, au început să-şi ceară iertare. Cel dintâi a zis: Ţarină am cumpărat şi trebuie să ies ca s'o văd; te rog, iartă-mă!...

19

Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă!...

20

Şi altul a zis: Femeie mi-am luat, şi de aceea nu pot veni...

21

Şi întorcându-se slujitorul, i-a spus stăpânului său acestea. Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis: Ieşi îndată în pieţele şi'n uliţele cetăţii şi adu aici săracii şi neputincioşii şi orbii şi şchiopii...

22

Şi i-a zis slujitorul: Doamne, ce-ai poruncit s'a făcut, şi încă mai este loc.

23

Şi a zis stăpânul către slujitor: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa.

24

Că vă spun Eu vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina Mea.” "

https://www.crestinortodox.ro/biblia/Evanghelia-dupa-Luca/Hidropicul-vindecat-sambata-Alegerea-unui-loc-in-societate-Parabola-despre-cina-cea-mare-Lepadarea-de-sine/

...

https://www.oca.org/readings/daily/2024/12/15

https://www.antiochian.org/liturgicday

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna12

https://mobile.catholica.ro/cgc2024/luni/decembrie.html

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/12/suntem-in-patra-duminica-din-postul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/12/pe-6-decembrie-este-sarbatoare-sfantul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/12/cersetorul-orb-bartimeu-din-orasul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/11/pe-30-noiembrie-este-sarbatoare-sfantul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/11/suntem-in-doua-duminica-din-postul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/11/suntem-in-prima-duminica-din-postul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/11/pilda-despre-samarineanul-milostiv-o.html

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...