duminică, 14 iulie 2024

Astăzi este A TREIA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Astăzi, în A TREIA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie ne amintește despre unele aspecte din PREDICA DE PE MUNTE rostită de FIUL LUI DUMNEZEU, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS: despre conștiința morală, care s-ar putea să ne fie luminată sau întunecată; despre grija pe care Dumnezeu, Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, o are față de lume în general și față de oameni în special; despre faptul că NIMENI NU POATE SLUJI, ÎN ACELAȘI TIMP ȘI CU FIDELITATE, LA DOI DOMNI, CĂCI SAU PE UNUL ÎL VA URÎ ȘI PE CELĂLALT ÎL VA IUBI, SAU DE UNUL SE VA ALIPI ȘI PE CELĂLALT ÎL VA DISPREȚUI. NU PUTEM SĂ SLUJIM LUI DUMNEZEU ȘI LUI MAMONA. MAMONA ESTE DEMONUL BANULUI; despre îndemnul pe care ni-l adresează Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, de a căuta mai întâi de toate ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU ȘI DREPTATEA LUI, fiind siguri că toate lucrurile necesare vieții – mâncare, băutură, îmbrăcăminte – ni se vor adăuga! ... ÎN DUMINICA ACEASTA, 14 iulie, NE AMINTIM ÎN MOD DEOSEBIT DE FAPTUL CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE DUMNEZEU ADEVĂRAT ȘI OM ADEVĂRAT, adică ÎN PERSOANA SA VEȘNICĂ SUNT UNITE, ÎN MOD TAINIC, DOUĂ NATURI SAU FIRI: NATURA DIVINĂ (FIREA DIVINĂ) ȘI NATURA UMANĂ (FIREA UMANĂ). Această învățătură s-a stabilit la Sinodul IV Ecumenic, în anul 451, în orașul grec Calcedon din Asia Mică, în timpul împăratului bizantin Marcian. În Duminica aceasta sunt sărbătoriți Sfinții Părinți care au stabilit învățătura sau dogma corectă despre cele două naturi ale Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Atunci a fost combătută învățătura numită monofizitism (sau monofizism) susținută de preotul Eutihie care susținea că în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos era numai o natură (fire), adică numai cea divină. Potrivit Tipicului Marii Biserici din Constantinopol, Sfinții Părinți de la Sinodul IV Ecumenic sunt sărbătoriți în Duminica ce cade în perioada 13 - 19 iulie.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Mamona = demonul banului, al avariţiei, al egoismului, al posesiunilor materiale.)

Sermon on the Mount by Carl Bloch (1877) https://en.wikipedia.org/wiki/Sermon_on_the_Mount#/media/File:Bloch-SermonOnTheMount.jpg


 https://www.facebook.com/photo/?fbid=2988761661264324&set=a.711891222284724


Predica de pe Munte o găsim rezumată în Sfânta Evanghelie după Matei, în capitolele 5, 6 și 7.

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 3–a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, din capitolul 6, versetele 22–33:

Mt 6, 22-33

 

"22

Luminătorul trupului este ochiul f; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat;

23

dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află'n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul!

24

Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona g.

25

De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

26

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult altceva decât ele?

27

Şi cine dintre voi, purtându-şi grija, poate să-i adauge staturii sale un cot?

28

Iar de îmbrăcăminte de ce purtaţi grijă? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc,

29

dar v'o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei!

30

Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin-credincioşilor?

31

Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca?

32

– deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea;

33

ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga."

...

Sunday of the Fathers of the First Six Councils, https://en.orthodoxwiki.org/Sunday_of_the_Fathers_of_the_First_Six_Councils

...

https://www.oca.org/readings/daily/2024/07/14

https://www.antiochian.org/liturgicday

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna7

https://mobile.catholica.ro/cgc2024/luni/iulie.html

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/07/astazi-este-doua-duminica-dupa.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/astazi-este-prima-duminica-dupa.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/azi-29-iunie-ii-sarbatorim-pe-sfintii.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/azi-24-iunie-2024-incepe-postul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/pe-24-iunie-avem-sarbatoare-nasterea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/sarbatoarea-de-azi-se-numeste-sfanta.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/06/rusaliile-rugaciune-catre-duhul-sfant.ht

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De mâine ÎNCEPE POSTUL SFINTELOR PAȘTI, care durează 7 săptămâni, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. DUMINICA DE AZI se numește “DUMINICA IERTĂRII” (The Sunday of Forgiveness). Această numire este dată după textul evanghelic care se citește azi la Sfânta Liturghie. Prima idee principală din acest text este despre IERTARE. Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne îndeamnă la iertare astfel: “CĂ DE VEȚI IERTA OAMENILOR GREȘELILE LOR, IERTA-VA ȘI VOUĂ TATĂL VOSTRU CEL CERESC. IAR DE NU VEȚI IERTA OAMENILOR GREȘELILE LOR, NICI TATĂL VOSTRU NU VĂ VA IERTA GREȘELILE VOASTRE.” (Matei 6, 14-15). De asemenea, se cuvine să ne amintim și alte cuvinte ale Mântuitorului referitoare la iertare: "De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul." (Matei 18, 15 - 20). ... "Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’, să-l ierţi." (Luca 17, 3-4). ... DUMINICA DE AZI mai are încă două denumiri: 1) “DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI” (The Sunday of the Expulsion of Adam & Eve from Paradise), amintindu-ne că Adam și Eva au fost scoși afară din Rai ca pedeapsă pentru faptul că nu au respectat porunca postului, dată de Dumnezeu; 2) DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (Cheesefare Sunday). ... Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, în întregime textul evanghelic programat pentru azi! Mântuitorul ne mai îndeamnă SĂ POSTIM FĂRĂ INTENȚIA DE A FI ADMIRAȚI DE OAMENI. De asemenea, Mântuitorul ne mai îndeamnă să nu ne adunăm comori perisabile pe pământ, ci SĂ NE ADUNĂM COMORI NEPERISABILE ÎN CER, prin FAPTE DE MILOSTENIE. ... DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, DĂ-NE ÎNȚELEPCIUNEA TA, SENTIMENTE BUNE, VOINȚĂ BUNĂ, CONȘTIINȚĂ SMERITĂ ȘI PUTEREA NECESARĂ PENTRU a acorda și a primi IERTARE, pentru a ne abține cum se cuvine prin POSTIRE și pentru a lucra FAPTE DE MILOSTENIE, spre SLAVA VEȘNICULUI NOSTRU TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC și spre MÂNTUIREA NOASTRĂ! Amin! Amin! Așa să fie! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Să observăm cum este prezentat Domnul nostru Iisus Hristos vorbind DESPRE IERTARE în filmul Evanghelia după Matei (The Gospel According to Matthew, 1993), imediat după ce vorbește despre jurământ, răzbunare, împrumut, iubirea dușmanilor, milostenie și rugăciune. După ce se referă la IERTARE, Mântuitorul se referă la post și la adunarea de comori: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1212428350414993

Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1212428350414993 Film : Evanghelia după Matei capitole 5-8 - Predica de p...