duminică, 1 ianuarie 2023

OASTEA DOMNULUI A AJUNS LA CENTENAR (1 ianuarie 1923 – 1 ianuarie 2023). OASTEA DOMNULUI ESTE O MIȘCARE DE LUPTĂ SPIRITUALĂ CONTRA ALCOOLISMULUI, ÎNJURĂTURILOR, FUMATULUI ȘI CONTRA TUTUROR PATIMILOR RELE. SCOPUL ACESTEI MIȘCĂRI SAU LUCRĂRI SPIRITUALE ESTE DE A PĂTRUNDE ÎN ADÂNCIMILE SUFLETEȘTI ALE OMULUI, PENTRU A ÎNȚĂRCA RĂUL DE LA IZVOR ȘI A PORNI BINELE ȘI ÎNDREPTAREA DE LA ALT IZVOR, ADICĂ DE LA IZVORUL PUTERII ȘI ÎNDREPTĂRII, CARE ESTE IISUS MÂNTUITORUL. OASTEA DOMNULUI A FOST ÎNFIINȚATĂ LA SIBIU, DE CĂTRE PREOTUL ORTODOX IOSIF TRIFA, CARE ERA MOȚ, NĂSCUT LA BORLEȘTI, CERTEGE, JUDEȚUL TURDA, PE DATA DE 3 MARTIE 1888. A MURIT LA SIBIU ÎN 12 FEBRUARIE 1938, DE CANCER. SUFERISE MAI MULTE INTERVENȚII CHIRURGICALE. PENTRU TOATE NECAZURILE ȘI DURERILE DIN VIAȚA LUI, DE NUMAI 50 DE ANI, EL A MULȚUMIT MEREU LUI DUMNEZEU, CONSIDERÂND CĂ SUFERINȚELE ȘI ÎNCERCĂRILE AU CEA MAI MARE ÎNSEMNĂTATE ÎN LUCRAREA DE MÂNTUIRE SUFLETEASCĂ. [Preotul Iosif Trifa zicea astfel: “O Doamne, eu sărut nuiaua cu care m-ai lovit, sărut nuiaua cu care mă ţii lângă Tine. Mai bine sărac, slab şi bolnav în braţele Tale decât sănătos şi tare în braţele lumii.” ... Multe necazuri a avut acest om al lui Dumnezeu! S-a căsătorit în anul 1911. În 1912 are primul copil, o fetiță, Olimpia, care a murit în anul următor. În 1914 are un băiețel, care a murit în anul următor. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viață. În 1918 are al patrulea copil, o fetiță – Augustina. Se sfârșește Primul Război Mondial, dar izbucnește epidemia de gripă (spaniolă) care seceră multe vieți. I se îmbolnăvește grav soția Iuliana, împreună cu fiica Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă și le înmormântează lângă cei doi copii, în fața bisericuței de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de mamă la numai trei ani. ... Dacă în anul 1935 preotul Iosif Trifa a fost caterisit de mitropolitul ortodox Nicolae Bălan, lucrarea Oastei Domnului a fost binecuvântată, în anul 1936, de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu. ... Biserica Ortodoxă Română a anulat în anul 1990 caterisirea din 1935. ... ] CU OCAZIA CENTENARULUI, LA SIBIU AU VENIT MULȚI OSTAȘI, DIN TOATĂ ȚARA. POTRIVIT UNUI ARTICOL DIN ZIARUL “SIBIU 100%”, ERAU AȘTEPTAȚI SĂ VINĂ ÎNTRE 2.000 ȘI 3.000 DE MEMBRI AI OASTEI DOMNULUI. ... SĂRBĂTORIREA CENTENARULUI A ÎNCEPUT SÂMBĂTĂ, 31 DECEMBRIE 2022, LA MORMÂNTUL PREOTULUI IOSIF TRIFA, ÎN CIMITIRUL DUMBRAVA DIN SIBIU. S-A CONTINUAT APOI SEARA CU VECERNIA URMATĂ DE CÂNTĂRI, CUVÂNTĂRI ȘI POEZII, ÎN CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN SIBIU, ÎNCEPÂND DE LA ORA 18:00 PÂNĂ DUPĂ MIEZUL NOPȚII. AZI, 1 IANUARIE 2023 SE CONTINUĂ CU SFÂNTA LITURGHIE, TOT ÎN CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN SIBIU. DUPĂ SFÂNTA LITURGHIE URMEAZĂ UN MOMENT FESTIV DE CÂNTĂRI SPECIFICE LUCRĂRII ANIVERSATE. ... SLĂVIT SĂ FIE, ȘI DE NOI, ÎN FIECARE MOMENT, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII, FIUL LUI DUMNEZEU!

Pr. prof. Ion Ciungu



Mai multe despre preotul Iosif Trifa și despre Oastea Domnului putem afla din următoarele articole:

 

Centenar Oastea Domnului la Sibiu, articol publicat, în 31 decembrie 2022, pe website-ul ziarului SIBIU 100%, de Romeo Patrașciuc; https://sibiu100.ro/eveniment/centenar-oastea-domnului-la-sibiu/?fbclid=IwAR0tbE66K3DT8HtPlp9_WzNuzW3KebFFE6rj5ORWzFQw_CvZ08fl3dgctoU

 

Viaţa şi activitatea predicatorială a preotului Iosif Trifa, de masterand Pr. Gheorghe Gogan, UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” ARAD, FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ, ARAD 2003, https://istoriecrestina.wordpress.com/ii-biserica-ortodoxa-rasariteana/disertatie-iosif-trifa-gheorghe-gogan/

 

Iosif Trifa, preot ortodox român care a pus bazele mișcării Oastea Domnului, https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Trifa

 

Oastea Domnului, https://ro.orthodoxwiki.org/Oastea_Domnului

 

Oastea Domnului, https://ro.wikipedia.org/wiki/Oastea_Domnului

 

Părintele IOSIF TRIFA, CE ESTE OASTEA DOMNULUI? https://oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-cuprins/

...

"La Anul Nou 2023 se împlinesc o sută de ani de la iniţierea Lucrării duhovniceşti Oastea Domnului prin veneratul nostru Părinte Iosif Trifa. Cu acest prilej special, dorim să marcăm Cen­tenarul printr-o serie de activităţi specifice, spre slava lui Dum­ne­zeu şi cinstirea Părintelui nostru Iosif.

Programul se va desfăşura astfel:

■ sâmbătă, 31 decembrie:

– începând cu ora 12:00, adunare festivă la Mormântul Pă­rintelui Iosif din Cimitirul Dumbrava Sibiului, până către orele 16:00; deplasare cu mijloace proprii la Casa Centrală a Oastei, apoi – după o agapă frăţească de care se vor ocupa fraţii din zona Galaţi –, de la orele 17:30, se va merge în procesiune spre Catedrala Mitropolitană, având în frunte preoţi şi purtători de steaguri;

– de la ora 18:00, participare la Vecernia din Catedrala Mi­tropolitană, după care se va ţine programul de adunare al Oastei Dom­nului, până la ora trecerii dintre ani, când vom participa la pro­­gramul liturgic specific pentru acest moment;

■ duminică, 1 ianuarie 2023, participare la Sf. Liturghie la Catedrala Mitropolitană, răspunsurile liturgice fiind date de către Corala Oastei Domnului din zona Galaţi, împreună cu Grupul coral în limbaj mimico-gestual, de la Bucureşti (dirijat de pr. Mirel Ilie), iar la finalul Sfintei Liturghii va fi un moment festiv de cântări spe­cifice Lucrării aniversate. Apoi suntem aşteptaţi la Casa Cen­trală, unde fraţii din zona Galaţi vor oferi o nouă agapă frăţească, pri­lej de noi şi frumoase părtăşii frăţeşti.

Să-l bucurăm pe Părintele Iosif cu prezenţa noastră la Sibiu, cu rugăciune către Domnul Iisus Hristos cel Răstignit ca Lucrarea Oastei Sale să dăinuiască pentru totdeauna, spre mântuirea tuturor.

Sfatul Frăţesc Operativ" https://oasteadomnului.ro/centenar-oastea-domnului/

...

Transmisiune în direct de la Cimitirul Dumbrava din Sibiu, DE LA MORMÂNTUL ÎNTEMEIETORULUI OASTEI DOMNULUI, azi 31 decembrie 2022, LA CENTENARUL OASTEI DOMNULUI, 1923-2023. https://www.youtube.com/watch?v=-3_CqMrXIFA

...

Vecernia și Adunarea de centenar a Oastei Domnului ~ Sibiu, 31.12.2022 , https://www.youtube.com/watch?v=etd17rxe0Is

...

Sfânta Liturghie de Anul Nou din Catedrala din Sibiu | 1 ianuarie 2023 OasteaDomnuluiTV, https://www.youtube.com/watch?v=bU-Xnx-PE5s

.............................................................................................................................................

Aici se încheie acest articol despre Centenarul Oastei Domnului.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

PE CĂRAREA MÂNTUIRII SUNT MULTE DIFICULTĂȚI, ÎNTR-ADEVĂR, ÎNSĂ AVEM ÎN AJUTOR HARUL DIVIN, IAR PLATA FERICIRII PE CARE NE-A PROMIS-O DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNCURAJEAZĂ ȘI NE ÎNTĂREȘTE. “ESTE O SINGURĂ CALE SENINĂ: TRĂIREA ÎNVĂȚĂTURII CREȘTINE, ÎN TOATĂ ADÂNCIMEA ȘI ÎN TOATĂ SINCERITATEA NOASTRĂ.” [poezie de poetul creștin Traian Dorz; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca; (din fila de calendar creștin ortodox pe luna IANUARIE, anul 2023, editat de Oastea Domnului)]

 

PACEA TRIMISĂ PE PĂMÂNT DE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, PRIN FIUL SĂU VEȘNIC IUBIT CARE S-A NĂSCUT CA OM DIN SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, A FOST REFUZATĂ ATUNCI DE LUME. DAR, IATĂ CĂ AZI, MAI MULT CA ORICÂND, ÎNSETĂM DUPĂ PACEA LUI IISUS ȘI O AȘTEPTĂM, ȘI O CEREM, ȘI DORIM MULT CA ÎNGERII SĂ NE-O ANUNȚE ȘI NOUĂ. ... DACĂ ÎMPĂRATUL CERURILOR S-A SMERIT PE SINE ȘI A PRIMIT SĂ SE NASCĂ ÎNTR-UN GRAJD, ÎNSEAMNĂ CĂ EL A DAT ORICĂRUI GRAJD OMENESC PUTINȚA SĂ-L PRIMEASCĂ PE DUMNEZEU, DACĂ ÎȘI CUNOAȘTE ȘI RECUNOAȘTE TOATĂ MIZERIA ȘI NEDUMNEZEIREA SA. [poezie de poetul creștin Traian Dorz; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca; (din fila de calendar creștin ortodox pe luna DECEMBRIE, anul 2022, editat de Oastea Domnului)]


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...