„Când ţi se va isca în inimă ură împotriva cuiva, fii sigur că este de la diavolul. Îndepărtează-l de la tine cu asprime, pe el şi isprava sa, şi te va lăsa în pace, iar pornirea care ţi s-a iscat uit-o ca şi cum n-a fost a ta. Nenorocirea este că diavolul ne dă iluzia că suntem cu totul răspunzători de faptele noastre, îşi ascunde în noi capul şi coada, iar noi suntem convinşi că facem ce se cuvine, ne batem pentru un lucru diavolesc, ca şi cum ar fi chiar al nostru şi ar fi şi drept. Deci orice justificare a patimilor nu-i decât minciună şi este potrivnică lui Dumnezeu, să te conduci după acelaşi principiu, în raport cu alţii, când vezi că cineva se înverşunează, cu ură împotriva ta; să nu consideri că ceea ce face face de la el, nu! El nu este decât victima părintelui răului, diavolul, şi nu şi-a dat seama la timp de viclenia acestuia, lăsându-se amăgit de el. Roagă-te să-l lase în pace şi pe el vrăjmaşul şi să-i lumineze Domnul ochii inimii, întunecaţi de suflarea otrăvitoare , ucigaşă a duhului răutăţii. Roagă-te din inimă lui Dumnezeu pentru toţi oamenii vătămaţi de patimi; în ei lucrează diavolul.”
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, pp 90).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu