miercuri, 16 august 2023

Ziua de 16 AUGUST este ÎN ROMÂNIA, prin lege, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL. Legea a fost promulgată în 16 iulie 2020, de președintele României, Klaus Iohannis. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU, între orele 20:00 - 24:00, clădirile parlamentului, Guvernului etc, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR CREȘTINI. ... Constantin Brâncoveanu a fost domnitor al Țării Românești în perioada 29 octombrie 1688 – 24 martie 1714; a fost decapitat la Istanbul, cu cei 4 fii ai lui, și cu sfetnicul Ianache, în 15 august 1714, în ziua când el împlinea vârsta de 60 de ani. ... ȘTIM CĂ există o persecutare rafinată a creștinilor în Europa, iar în Africa și Orientul Mijlociu o persecutare brutală. În NIGERIA este chiar genocid contra creștinilor. ... Și din România se răpesc mulți copii, în fiecare an!!! Avem nevoie de rugăciune, de conștientizare, de educație și de apărare. Să adăugăm în rugăciunile noastre zilnice o propoziție și pentru creștinii persecutați!

Pr. prof. Ion Ciungu


„«Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta». ... .” (Așa le-a grăit Constantin Brâncoveanu celor patru fii ai săi, după cum aflăm din scrisoarea trimisă din Istanbul de ambasadorul Andrea Memno, către dogele Veneției; cuvintele lui Brâncoveanu sunt redate și de Gheorghe Șincai, în 1811, în Cronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii … .) https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/copiii-sfantului-voievod-constantin-brancoveanu-89068.html

Primul Martir Creștin este Domnul nostru Iisus Hristos. În partea dreaptă este icoana în frescă din Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București, reprezentând uciderea în Istanbul, în 15 august 1714, a Sfinților Martiri Brâncoveni (Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești în perioada 1688 – 1714; și fiii domnitorului: Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și a sfetnicului Ianache. Acuzați de trădare față de Imperiul Otoman, creștinii români au fost condamnați la moarte de către Sultanul Ahmed al III-lea, însă li s-a oferit posibilitatea de a fi iertați, cu condiția de a deveni mahomedani, renunțând astfel la credința în Fiul lui Dumnezeu Făcut Om pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Ei au ales să rămână cu Domnul nostru Iisus Hristos și astfel au fost decapitați. În iunie 1992 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea lor. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse i-a adăugat în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse în 2018. Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București (ctitorie a lui Brâncoveanu), unde au fost aduse de soția sa Marica în anul 1720. https://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu    …   … https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu    …   …   … https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu  ... http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu


„Tragedia decapitării lui Brâncoveanu… a înfiorat întreaga creştinătate. Vestea a străbătut ca fulgerul în Occident şi a fost notată cu groază de ziarele contimporane. Îndeosebi marile ziare franceze ale timpului, Le Journal historique sur les matières du temps, din Verdun, Gazette de FranceMercure Galant, aduceau la cunoştinţa cititorilor grozăvia  executării lui Brâncoveanu sub ochii sultanului.” (L. Baidaff, La mort de Constantin Brîncoveanu et la presse européenne, în Revue du Sud-Est-Européen, Bucureşti, 1929, p.64-76, apud N. Cartojan, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE VECHI, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p. 475-476,)

 

Amănunte despre Constantin Brâncoveanu, care în 15 august 1714 a fost decapitat în Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache, refuzând oferta turcilor care le-au propus alternativa de a rămâne în viață cu condiția ca ei să renunțe la credința în Domnul nostru Iisus Hristos și să devină mahomedani, putem afla și din articolul Preferinţa lui Brâncoveanu (la nivel istorico-politic şi metaistoric, văzută după 300 de ani, în anul 2014)

...

Despre numărul martirilor creștini în cei 2000 de ani de credință creștină, și anume faptul că sunt 70 de milioane de martiri creștini, din care 45 de milioane au fost în secolul XX, putem citi în articolul Christian Martyrs, One Every Five Minutes: «A Reliable Estimate», publicat în anul 2011, pe website-ul CESNUR Centro Studi sulle Nuove Religioni, de Massimo Introvigne https://www.cesnur.org/2011/mi-cri-en.html

...

Ne amintim că în vremea noastră acțiunile de persecutare a creștinilor la nivel mondial se desfășoară, de către ateii-finanțiști-sataniști, pe două fronturi: o persecutare rafinată, la nivel intelectual, prin filme, piese de teatru, carnavaluri, legi anticreștine etc, atacându-se persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în general valorile creștine (în special în Europa, SUA, Canada, Brazilia, Australia etc), și o persecutare brutală, fizică, prin intermediul organizațiilor extremiste și a instituțiilor care îi ucid pe creștini (în special în Orientul Mijlociu, Africa etc).

...

Balada lui Constantin Brâncoveanu, https://www.youtube.com/watch?v=JqZeF6lBIj0&t=18s

.................................................................................................................................

Aici am terminat de amintit pentru comemorare ziua de 16 august.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)


PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, ZIUA DE 16 AUGUST 2020 ESTE ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎN BAZA LEGII INIȚIATĂ DE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ÎN 2019 PRIN DEPUNERE LA SENAT, ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR. (scurtă reamintire a evenimentelor ; articole din 13 august 2020). NE AMINTIM DE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 1.200 DE CREȘTINI ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2020, DE CĂTRE ISLAMIȘTII EXTREMIȘTI CARE AU LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC! NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT ! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN, ÎN BAZA LEGII UCIGAȘE FĂCUTE ÎN 26 DECEMBRIE 1989 DE FSN – IȘTII ATEI-DERBEDEI-ANTIHRIȘTI-SATANIȘTI !!! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, DAR DE 100 DE ORI MAI MULT SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA !!!

 

http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2020/06/in-romania-ziua-de-constientizare.html

 

În NIGERIA, AU FOST UCIȘI cel puțin 700 DE CREȘTINI, în luna mai a acestui an (2023), potrivit unui raport publicat în 12 iunie 2023 de Societatea Internațională pentru Libertăți Civile și Statul de Drept. Din ianuarie până în iunie, 2023, au fost uciși nu mai puțin de 2.150 de creștini, iar 1.400 au fost răpiți. (scurtă anunțare a acestor triste știri; articol în engleză din 22 iunie 2023) Știm că, potrivit unor cercetători, în Nigeria este vorba de un GENOCID CONTRA CREȘTINILOR. ... Să adăugăm în rugăciunile noastre zilnice o propoziție și pentru creștinii din Nigeria! Dar și pentru creștinii din România căci, de mai mult timp, e JALE și în România, din cauza răpirii și traficării copiilor! DIN ROMÂNIA DISPAR ANUAL 1.000 DE PERSOANE, MAJORITATEA ZDROBITOARE FIIND COPII, POTRIVIT UNOR INFORMAȚII DIN 29 OCTOMBRIE 2022, dezvăluite de profesorul universitar de la Sibiu, Corvin Lupu!

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/08/genocidul-contra-crestinilor-in-nigeria.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/07/500-de-cruci-din-lemn-1000-de.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/06/in-58-de-tari-crestinii-sunt-alungati.html

 

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2017/10/ungaria-este-prima-in-apararea_21.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La 25 de ani de la VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA ÎN ROMÂNIA, să ne amintim OMILIA (PREDICA) PE CARE EL A CITIT-O ÎN LIMBA ROMÂNĂ, la Sfânta Liturghie celebrată în Parcul Izvor din București, pe 9 mai 1999! Omilia durează 28 de minute. Haideți să urmărim măcar 6 minute! Era în Duminica a 5 – a după Paști, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Observăm salutul “CRISTOS A ÎNVIAT!” și răspunsul “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1177679386691809 Această vizită istorică a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI PAPĂ CATOLIC ÎNTR-O ȚARĂ PREDOMINANT ORTODOXĂ, DE LA SCHISMA CEA MARE DIN ANUL 1054. De asemenea, această vizită a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI SUVERAN PONTIF PE PĂMÂNT ROMÂNESC. Vizita a durat 3 zile: 7, 8 și 9 mai. În 8 mai "a avut loc întâlnirea suveranului pontif cu patriarhul Teoctist şi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care a participat preşedintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, preşedinţii Camerelor Parlamentului, personalităţi ale vieţii publice şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti." ... "Duminică, 9 mai 1999, de la ora 10.00, patriarhul Teoctist, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a oficiat Sfânta Liturghie, în Piaţa Unirii." ... În după-amiaza zilei de 9 mai, în Parcul Izvor, a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii Catolice, în prezența Patriarhului Teoctist. ... SĂ OBSERVĂM MESAJUL DE BUN VENIT ADRESAT DE PATRIARHUL TEOCTIST PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA, LA AEROPORTUL BUCUREȘTI-BĂNEASA, ÎN 7 MAI: "Sanctitatea Voastră, aţi sosit în România, ţară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocşi, ţară sfinţită de sângele martirilor, al celor de demult şi al celor care au căzut pe altarul credinţei creştine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor şi vârstnicilor căzuţi în revoluţie. Este un pământ sfinţit de lacrimile rugăciunilor mamelor şi de nevoinţele duhovniceşti ale monahilor şi ale tuturor creştinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor şi mănăstirilor, răspântiile drumurilor şi mormintele strămoşilor noştri, ca semn al nădejdii noastre în înviere (...)" "Vă primim cu inima deschisă şi cu gândul bun în numele ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre şi vă îmbrăţişăm cu îmbrăţişarea frăţească a lui Hristos Iisus, cu speranţa şi rugăciunea că 'Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi' (2 Cor. 13, 11) în aceste zile". ... SĂ OBSERVĂM ȘI CÂTEVA FRAGMENTE DIN DISCURSUL PAPEI, LA SOSIRE ÎN AEROPORT: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (...) Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii dacoromani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru. Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, "un adevărat atlet al credinţei creştine", cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea. (...) Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului", vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!" ... Papa Ioan Paul al II – lea a donat 200.000 de dolari pentru construirea Catedralei Ortodoxe din București, Catedrala Națională, Catedrala Mântuirii Neamului. ... Biserica Romano Catolică consideră că Papa Ioan Paul al II – lea este sfânt, fiind beatificat în 2011 și canonizat în 2014.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://institutlevant.ro/en/press-releases/press-release-may-29th-2019/   https://www.facebook.com/photo/?fbid=293...