joi, 3 august 2023

În POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI, haideți să citim, treptat, din PSALTIREA MAICII DOMNULUI! (Psalmii 32 – 45)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Întru Naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții. Și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.” (Troparul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului)

 


 

CATISMA A CINCEA ↑


PSALMUL 32


1. Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul, bucuraţi-vă şi întru pururea Fecioara Maria,
2. Cântaţi-i o cântare nouă şi Stăpânei noastre, cu strigăte de bucurie.
3. Beţi din dulceaţa harului ei cel ceresc, căci ea îndulceşte inimile şi gurile înţelepţilor.
4. Să se veselească dar, sufletul nostru de Maica Domnului,
5. Căci ea este ca Mama noastră cea mai dulce, care ne hrăneşte în pustietatea lumii acesteia.
6. Şi ne va izbăvi de moartea sufletelor noastre.

 

PSALMUL 33


1. Voi binecuvânta pe Sfânta Fecioară Maria în toată vremea, pururea lauda ei nu se va împuţina din gura mea.
2. Măriţi-o cu mine, toţi cei care v-aţi hrănit cu mierea şi cu laptele mângâierilor ei.
3. În nevoi şi în necazuri chemaţi-o pe ea şi în durerile voastre veţi dobândi ajutor şi odihnă.
4. Priviţi cu bucurie sfântul chip al vieţii sale şi râvniţi la dragostea şi smerenia ei, căci blândă şi smerită este Preasfânta Fecioară!
5. Cuvântul Cel necreat a primit Trup de la ea, prin Sfântul Duh!

Slavă… Şi acum…

 

PSALMUL 34


1. Judecă, Doamnă pururea Fecioară Stăpână, pe cei ce mă necăjesc, ridică-te împotriva lor şi păzeşte nevinovăţia mea.
2. Sufletul meu se va veseli de tine şi cu rugăciunile tale mă voi bucura.
3. De milele tale sunt pline cerurile şi întreg pământul.
4. Întinse erau peste tot locul cursele iadului, dar tu, Stăpână, cu bunătatea ta m-ai apărat în faţa lor!
5. Slavă ţie, ajutătoarea mea!
6. Toate oasele mele grăiesc: „Preasfântă Doamnă Stăpână Fecioară, cine după Dumnezeu este asemenea ţie?”

 

PSALMUL 35


1. Cel fărădelege grăieşte cuvinte de hulă împotriva numelui tău, o, Preasfântă Stăpână şi Împărăteasă,
2. Şi caută să născocească minuni mai presus de fire.
3. Graiurile gurii sale spurcate sunt fărădelege şi linguşire,
4. Dar noi credem şi mărturisim, că tu te-ai înfăţişat cu trupul în ceruri,
5. Şi acuma stai înaintea Altarului lui Dumnezeu.
6. Minunile şi milele tale sunt nesfârşite şi toţi cei ce te cinstesc se vor acoperi cu nădejde sub aripile tale.
7. O, Preasfântă Maica lui Dumnezeu, cu mijlocirea ta, apleacă preasfânta Faţă a iubitului tău Fiu şi Mântuitorului nostru spre noi.
8. Fă-L, cu rugăciunile tale, milostiv spre noi, păcătoşii.
9. Arată-ţi mila ta tuturor celor ce te cunosc pe tine.
10. Harul tău s-a revărsat peste tot pământul.
11. Stăpânirea şi puterea se află în braţul tău, tăria şi întărirea în dreapta ta!
12. Binecuvântată este lauda ta în ceruri,
13. Binecuvântată este mărirea ta şi pe pământ!

Slavă… Şi acum…

 

PSALMUL 36


1. Nu râvni celor ce viclenesc, nici nu pizmui pe cei fărădelege, o, tu, cel ce eşti cu adevărat cinstitor al Maicii lui Dumnezeu,
2. Căci cei ce fac fărădelegea, ca iarba se vor ofili.
3. Nădăjduieşte la Atotputernica Stăpână şi Împărăteasă cerească, fă fapte bune şi te vei îndestula cu bogăţiile ei.
4. Căci mai bun este puţinul cu darul Maicii Domnului, decât comori multe şi pietre scumpe.
5. Nădăjduieşte spre Domnul, să ai nădejde şi spre iubita Lui Maică şi ţi se vor îndeplini toate cererile cel bune ale inimii tale.

Slavă…Şi acum…


DUPĂ CATISMA A CINCEA


Sfinte Dumnezeule…Preasfântă Treime… Tatăl nostru…


În multe chipuri, Fecioară, pe Hristos L-am amărât, cu gândurile, cu cuvintele şi cu faptele şi mă tem de înfricoşata Lui judecată, ci, apucând înainte, izbăveşte-mă de cele cumplite, cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu!


Slavă…


Miluieşte-mă pe mine, Stăpână, cel care mult am greşit şi mântuieşte-mă cu rugăciune la Cel pe Care L-ai născut, ca să slăvesc minunile tale cele multe şi nemăsurata ta milă.

Şi acum…

Strălucind cu slavă dumnezeiască, ceea ce eşti Maica Celui ce te-a proslăvit, tu singură roagă-L pe Cel Singur slăvit, ca să dobândesc mărirea cea de sus.


Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:


O, Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru, bucuria celor necăjiţi, nădejdea celor fără de nădejde şi ajutătoarea celor neajutoraţi. Tu cunoşti toţi paşii mei cei păcătoşi de care vreau eu să mă curăţ. Cu inima îndurerată alerg către tine şi mă rog cu lacrimi: caută la neputinţele mele şi nu mă lăsa să pier în păcatele mele! Tu cunoşti goliciunea sufletului meu. Ajută-mă să mă îmbrac cu veşmântul preaiubitului tău Fiu. Tu cunoşti că sunt sărac, grăbeşte-te a-mi deschide vistieria darurilor celor pline de har, ca să păzesc făgăduinţele date de mine la sfântul botez. Tu cunoşti pe vrăjmaşii mei, cei trupeşti şi pe cei sufleteşti, izbăveşte-mă de aceştia! Tu cunoşti, Preabuna mea apărătoare, vremea ieşirii sufletului din ticălosul meu trup, te rog să stai atunci cu şi mai multă milostivire, pentru ca în sfânta stare de faţă a ta, să iasă sufletul meu liniştit şi plin de bucurie, ca să nu tabere asupra lui duhurile răutăţii de sub cer, ci, acoperit cu sfântul tău acoperământ cel neapropiat, pentru aceste sfinte daruri, să se întoarcă sufletul meu, fără vătămare, la începutul şi izvorul său!
O, Maică iubitoare de fii, arată-mi iubirea ta de Mamă şi mie, celui ce sunt străin, orfan şi sărac, că tu cu adevărat eşti Maica milostivirii şi a îndurării. Nu înceta a mă acoperi, mijloceşte neîncetat pentru mine, până când mă vei aduce în cămările cereşti ale Dumnezeiescului tău Fiu, Căruia I se cuvine cinstea, slava şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!

 

CATISMA A SASEA ↑


PSALMUL 37


1. Preasfântă Fecioară Doamnă, nu cu mânia Sa şi cu dreptatea Judecăţii Sale să ne pedepsească pe noi Domnul pentru fărădelegile noastre.
2. Tu, care eşti atotmilostivă stătătoare înainte, mijloceşte iertarea pentru noi, care nu avem răspuns în faţa păcatelor noastre.
3. Că tu eşti nădejdea noastră, care nu ne ruşinează şi aşteptarea cea nemincinoasă.
4. Nu este pace în oasele noastre de la faţa păcatelor noastre,
5. Ci cu preabinecuvântatul Rod al pântecelui tău, ne vom împăca cu Dumnezeu.
6. Harul Lui şi milele tale să fie de-a dreapta noastră.

 

PSALMUL 38


1. Zis-am: „Păzi-voi căile mântuitoare ale iubitului tău Fiu, Împărăteasa cerului şi Harul lui Hristos mi se va dărui”,
2. Însă duhul meu este sârguitor, dar trupul neputincios.
3. Miluieşte-mă, din ceruri şi din înălţimea slavei tale, ajutătoarea mea,
4. Ca niciodată să nu-mi alunece picioarele de la calea dreptăţii.
5. Nu îngădui şi păzeşte-mă să nu alunec şi să nu mă împiedic de piatra patimilor rele,
6. Ca să nu se bucure de mine vrăjmaşii mei, ai sufletului meu.
7. Ascultă rugăciunea mea, Doamnă Stăpână, şi nu trece cu vederea rugăciunea mea cea săracă.

 

PSALMUL 39


1. Răbdând, am aşteptat harul tău, Doamnă Preasfântă Fecioară, şi mi-ai făcut după mulţimea milelor tale.
2. Căci ai auzit rugăciunile mele şi m-ai scos din prăpastia patimilor mele iubitoare de păcate.
3. Minunate şi necercetate sunt îndurările tale.
4. Să se bucure şi să se veselească de tine toţi cei ce te iubesc, iar cei ce urăsc numele tău, să se coboare în iad.
5. Binecuvântată şi preamărită eşti, Stăpână, în vecii vecilor. Amin.

Slavă…Şi acum…

 

PSALMUL 40


1. Fericită şi preamărită eşti, Marie, Născătoare de Dumnezeu, care îi înţelepţeşti pe cei săraci cu duhul şi smeriţi cu inima.
2. În neputinţele lor mărturisite înaintea lui Dumnezeu şi înaintea ta, lucrează atotputernicia lui Dumnezeu şi mijlocirea ta de Mamă.
3. Slavă ţie, Stăpână, ajutătoarea celor neajutoraţi şi bogăţia nerăpită a celor săraci şi smeriţi.

 

PSALMUL 41


1. Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa aleargă sufletul meu însetat, către iubirea ta cea sfântă, Împărăteasa cerului şi a pământului.
2. Căci tu eşti viaţa vieţii mele şi hrănitoarea sărmanului meu trup!
3. Tu L-ai hrănit cu lapte pe Mântuitorul sufletului meu;
4. Iar tu însăţi te-ai hrănit cu nepieritoarea hrană a învăţăturii Lui celei dumnezeieşti!
5. O, lumină, luminată de Lumina cerească!
6. Luminează-mi, te rog, întunericul meu cel dinlăuntru, pentru ca mintea mea şi dorinţa mea să se înaripeze în lumina ta către Sionul cel de sus!

 

PSALMUL 42


1. Judecă-mă, Doamnă Fecioară şi fă-mi dreptate în cearta mea cu trupul, cu lumea înşelătoare şi cu diavolul, cu şarpele cel viclean, cu aspida cea aducătoare de moarte,
2. Ca să mă izbăvesc de aceşti trei înfricoşaţi şi vicleni vrăjmaşi, cu ajutorul Tău!
3. Zdrobeşte, Stăpână, capetele lor trufaşe, slăbeşte-le puterile şi întăreşte-mă să le stau împotrivă!
4. Dreapta ta întru tărie, că ţii cu ea pe Cel ce ţine toate!
5. Să învie Domnul în mine, cu darul Său, pentru rugăciunile tale de Maică şi se vor risipi vrăjmaşii mei.

Slavă…Şi acum…

 

PSALMUL 43


1. Stăpână, Maică pururea Fecioară, părinţii noştri ne-au vestit şi noi, cu urechile noastre am auzit şi cu ochii noştri am văzut,
2. Cât de necercetate sunt îndurările tale şi cât de minunate sunt minunile tale şi cât de nenumărate sunt milele tale!
3. Răsăritul şi apusul, amiaza şi miazănoapte sunt luminate de ele,
4. Peste toate, bunătăţile ei cereşti sunt pregătite pentru cei ce laudă preasfântul ei nume şi va fi mărit de Domnul Iisus Hristos.

 

PSALMUL 44


1. Inima mea tresaltă când aude cuvântul cel bun al Preasfintei Fecioarei Maria, Maica Dumnezeului nostru,
2. Că din gura ei cu dulce răsuflare izvorăşte o dulceaţă cerească.
3. Cu Rodul Preasfânt al pântecelui ei, păcatele mele sunt curăţate,
4. Cu fecioria ei neprihănită, s-a dat sufletului meu fericita nemurire,
5. Iar cu naşterea ei sunt izbăvit din robia iadului şi reîntors în veşnica patrie cerească.

 

PSALMUL 45


1. Stăpână, tu eşti scăparea noastră în toate nevoile noastre!
2. Tu eşti tăria şi puterea care zdrobeşte pe toţi vrăjmaşii noştri.
3. De bunătăţile tale este plin pământul. Ele se revarsă chiar până în cele mai de jos ale pământului.
4. Din plinătatea darului tău, cei ce au fost în iad se veselesc, izbăvindu-se de el prin preaslăvită Naşterea ta cea feciorească
5. Şi oamenii muritori au devenit părtaşi ai îngerilor celor fără de trup.

Slavă…Şi acum…


DUPĂ CATISMA A ŞASEA


Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime…Tatăl nostru…


Mintea mea slăbeşte acum, căzând în adâncul gândurilor potrivnice şi nu-mi este mie izbăvire. Auzi-mă pe mine, cel ispitit şi dăruieşte-mi, ca o bună, împăcare lăuntrică, să nu fiu mâncare celui viclean, Preasfântă Fecioară Marie binecuvântată!


Slavă…


Fă mie Milostiv, Preasfântă Stăpână şi Maică pururea Fecioară, pe Judecătorul lumii, căci nimeni nu poate mijloci ca tine, fiind Maica Stăpânului, al Dumnezeului tuturor!


Şi acum…


Stând în chip văzut în faţa Sfintei tale Icoane, în chip nevăzut te văd vieţuind în ceruri, Maica Vieţii, cu evlavie mă rog către tine, să mă izbăveşti de vrăjmaşii mei văzuţi şi de cei nevăzuţi, Preasfântă Stăpână şi Împărăteasă a cerului şi a pământului!


Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi rugăciunea:


Neîntinată, nestricată, neînşelată, Preacurată Fecioară, nenuntită Mireasă Dumnezeiască, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Marie, Doamna şi Stăpâna lumii şi nădejdea mea, caută, te rugăm, cu umilinţă, spre noi, păcătoşii, în ceasul acesta şi fă-L milostiv cu rugăciunile tale de Maică, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe care L-ai născut din preacuratele tale sângiuiri, neispitită de bărbat! Pe Acela văzându-L osândit la moarte şi cu arma întristării fiind rănită în inimă, răneşte şi sufletul meu cu dragostea cea dumnezeiască. Dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, ca să-L plâng cu amar pe Acela Care a fost legat şi batjocorit pentru mântuirea noastră. Tu, Fecioară Stăpână, care în timpul morţii Sale de bunăvoie ai suferit o mare durere în sufletul tău, slobozeşte-mă de dureri, ca să te laud pe tine, ceea ce eşti vrednică de laudă întru toţi vecii. Amin!


https://indulciricudor.wordpress.com/psaltirea-maicii-domnului/#x3

https://files.ecatholic.com/15471/documents/2016/10/St.%20Bonaventure-The%20Psalter%20of%20the%20Blessed%20Virgin%20Mary.pdf?t=1477432349000

.....

În ce privește autorul Psaltirii Maicii Domnului, am observat că unii editori au atribuit-o Sfântului Dimitrie al Rostovului (1651 – 1709), iar alții Sfântului Bonaventura (1217? – 1274).

PSALTIREA MAICII DOMNULUI

.....................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

În POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI, haideți să citim, treptat, din PSALTIREA MAICII DOMNULUI! (Psalmii 17 – 31)

 

În POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI, haideți să citim, treptat, din PSALTIREA MAICII DOMNULUI! (Psalmii 1 – 16)

 

Pe 1 august, CU MULT RESPECT începem POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. Acest Post durează până pe 14 august, inclusiv. Pe 15 august este sărbătoare: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Posturile ne aduc aminte că hrana dată primilor oameni de Dumnezeu în Rai a fost vegetală. Pentru a obține binecuvântare de la Dumnezeu, se cuvine să împletim POSTUL cu RUGĂCIUNEA și cu MILOSTENIA. ... ... Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară Marie, Te rugăm frumos, miluiește-ne și pe noi! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te rugăm frumos, miluiește-ne și mântuiește-ne și pe noi, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și pentru ale Tuturor Sfinților Tăi!

 

DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/04/prin-izvorul-tamaduirii-intelegem-doua.html

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La 25 de ani de la VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA ÎN ROMÂNIA, să ne amintim OMILIA (PREDICA) PE CARE EL A CITIT-O ÎN LIMBA ROMÂNĂ, la Sfânta Liturghie celebrată în Parcul Izvor din București, pe 9 mai 1999! Omilia durează 28 de minute. Haideți să urmărim măcar 6 minute! Era în Duminica a 5 – a după Paști, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Observăm salutul “CRISTOS A ÎNVIAT!” și răspunsul “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1177679386691809 Această vizită istorică a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI PAPĂ CATOLIC ÎNTR-O ȚARĂ PREDOMINANT ORTODOXĂ, DE LA SCHISMA CEA MARE DIN ANUL 1054. De asemenea, această vizită a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI SUVERAN PONTIF PE PĂMÂNT ROMÂNESC. Vizita a durat 3 zile: 7, 8 și 9 mai. În 8 mai "a avut loc întâlnirea suveranului pontif cu patriarhul Teoctist şi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care a participat preşedintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, preşedinţii Camerelor Parlamentului, personalităţi ale vieţii publice şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti." ... "Duminică, 9 mai 1999, de la ora 10.00, patriarhul Teoctist, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a oficiat Sfânta Liturghie, în Piaţa Unirii." ... În după-amiaza zilei de 9 mai, în Parcul Izvor, a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii Catolice, în prezența Patriarhului Teoctist. ... SĂ OBSERVĂM MESAJUL DE BUN VENIT ADRESAT DE PATRIARHUL TEOCTIST PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA, LA AEROPORTUL BUCUREȘTI-BĂNEASA, ÎN 7 MAI: "Sanctitatea Voastră, aţi sosit în România, ţară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocşi, ţară sfinţită de sângele martirilor, al celor de demult şi al celor care au căzut pe altarul credinţei creştine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor şi vârstnicilor căzuţi în revoluţie. Este un pământ sfinţit de lacrimile rugăciunilor mamelor şi de nevoinţele duhovniceşti ale monahilor şi ale tuturor creştinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor şi mănăstirilor, răspântiile drumurilor şi mormintele strămoşilor noştri, ca semn al nădejdii noastre în înviere (...)" "Vă primim cu inima deschisă şi cu gândul bun în numele ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre şi vă îmbrăţişăm cu îmbrăţişarea frăţească a lui Hristos Iisus, cu speranţa şi rugăciunea că 'Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi' (2 Cor. 13, 11) în aceste zile". ... SĂ OBSERVĂM ȘI CÂTEVA FRAGMENTE DIN DISCURSUL PAPEI, LA SOSIRE ÎN AEROPORT: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (...) Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii dacoromani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru. Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, "un adevărat atlet al credinţei creştine", cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea. (...) Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului", vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!" ... Papa Ioan Paul al II – lea a donat 200.000 de dolari pentru construirea Catedralei Ortodoxe din București, Catedrala Națională, Catedrala Mântuirii Neamului. ... Biserica Romano Catolică consideră că Papa Ioan Paul al II – lea este sfânt, fiind beatificat în 2011 și canonizat în 2014.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://institutlevant.ro/en/press-releases/press-release-may-29th-2019/   https://www.facebook.com/photo/?fbid=293...