Necazurile ne sunt de folos

de Toma de Kempis

1. Ne este de folos faptul că întâmpinăm uneori greutăţi şi împotriviri. Pentru că acestea întorc pe om către inima lui, ca să cunoască că patria sa nu este aici pe pământ, şi să nu-şi pună nădejdea sa în vreun lucru din lume. Ne este de folos că dăm uneori peste lucruri ce ne stau împotrivă, că oamenii gândesc şi vorbesc rău de noi, deşi facem bine şi cu conştiinţă curată. Pentru că acestea ne păstrează smerenia, şi ne scuteşte de fumul slavei celei deşarte. Când oamenii ne dispreţuiesc în lume, când ne dărâmă toată strădania noastră, atunci mai mult decât oricând, suntem îndemnaţi a-L căuta pe Dumnezeu, ca unul ce cunoaşte inimile, martor la nevinovăţia noastră.

2. Iată pentru ce omul ar trebui să se razime cu totul numai pe Dumnezeu, pentru ca să n-aibă trebuinţă a căuta la oameni multă mângăiere. Când omul, pe lângă toată bunăvoinţa ce ştie că are, este tulburat, ispitit sau de gânduri rele necăjit, atunci pricepe el, mai luminat decât oricând, trebuinţa ce are de Dumnezeu, fără al cărui ajutor vede că singur nu poate face nici un bine. Atunci se întristează, plânge şi se roagă pentru necazurile ce pătimeşte; atunci viaţa este o povară, doreşte moartea, care să-l scape de legăturile trupului şi să-l unească cu Hristos; atunci se încredinţează el bine că siguranţa întreagă, pacea deplină, nu sunt din lumea aceasta.

Meditaţie:

Fiecare din noi, în necazuri, poate să-şi dea seama de ceea ce este el în adevăr. «Cel ce n-a fost încercat, nu ştie nimic» zice Eclesiastul (24,9). Omul, căruia totul îi merge bine e expus la o mare primejdie. E foarte de temut ca nu cumva sufletul său să fie apucat de un somn greu şi la ora deşteptării să nu i se zică: «Adu-ţi aminte că ai primit cele bune pe pământ» (Luca 16,25). În lumea aceasta suferinţele sunt un har dumnezeiesc; ele ne îndeamnă la virtute, ne procură noi prilejuri de merit şi ne aseamănă cu Fiul lui Dumnezeu, despre care s-a scris: «se cădea ca Hristos să pătimească şi să intre în slava Sa» (Fapte 2,31-32).