joi, 5 aprilie 2018

ȘTERGARUL

de Costache Ioanid


“Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 13, versetele 3-5).[1]






La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…



Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,



să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?



O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?



- Chiar eu?… Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?



- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…



- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer


Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus



Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!



Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?



Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,



Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.



Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.



Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?



- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.



Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.



Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!



Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…



*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Costache Ioanid (1912-1987)




[1] Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 13, versetele 3-5, https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=13




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Astăzi este A PATRA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Textul evanghelic care se citește astăzi la Sfânta Liturghie, din Sfânta Evanghelie după Matei (8, 5-13), ne amintește despre OFIȚERUL ROMAN care s-a apropiat de IISUS, rugându-L să-i vindece servitorul. Deși era păgân, ofițerul era atât smerit și avea o credință atât de mare încât Domnul nostru Iisus Hristos i-a vindecat de la distanță servitorul. Ofițerul este numit în textul evanghelic sutaș sau centurion, căci avea în subordine 100 de soldați. Minunea a avut loc în orașul CAPERNAUM. Să urmărim cum sunt redate în filmul Iisus din Nazaret (1977) apropierea ofițerului de Iisus, rugămintea, rugăciunea, smerenia, credința și vestea vindecării: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/506487021730759 ... Să observăm CONȘTIINȚA MORALĂ ȘI RELIGIOASĂ A SUTAȘULUI din următoarele cuvinte adresate lui Iisus: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face." Să observăm și EVALUAREA PE CARE O FACE IISUS: "Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n'am aflat atâta credinţă." Din Evanghelia Sfântului Luca aflăm că ofițerul s-a apropiat de Iisus prin intermediari. … Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos, ajută-ne să avem și noi conștiința pe care o avea sutașul! ... De asemenea, se cuvine SĂ OBSERVĂM că noi, creștinii, am moștenit o RUGĂCIUNE în care folosim CUVINTELE SUTAȘULUI. Această rugăciune o spunem ÎNAINTE DE PRIMIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII: “Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare, să intri sub acoperișul (acoperământul) casei sufletului meu” ... . Această rugăciune a compus-o Sfântul Ioan Gură de Aur, care a trăit la câteva sute de ani după Domnul nostru Iisus Hristos, mai precis în perioada dintre anii 347 – 407. ... Cu ocazia textului evanghelic de azi, este potrivit să spunem și noi această RUGĂCIUNE, și să o repetăm cât mai des: “Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare, ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul. Ci, pre­cum din înăl­țime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântă­toa­relor, așa binevo­iește a intra și în ieslea ne­cuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa lui Simon cel lepros, așa bine­voiește a intra și în casa sme­ritului, leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat-o pe des­frânata cea păcătoa­să, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins de Tine, așa Te mi­lostivește și de mine, pă­că­tosul, care vin să mă ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scâr­bit de întinata și necurata ei gură, ce Te-a să­ru­tat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai ne­curata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de limba mea cea cu totul necu­rată. Ci să-mi fie mie jăraticul Prea­sfân­­tului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și spre luminare, spre însănătoșirea sme­­ri­­tului meu su­flet și trup, spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată lucrarea diavoleas­că, spre îndepărtarea și mutarea răului și vicleanului meu obicei, spre omo­rârea patimilor, spre plinirea porunci­lor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea Îm­părăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepă­sător, Hristoase Dumne­zeule, ci încre­zân­du-mă în bună­tatea Ta cea nespusă și ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfin­țește-mi sufletul și trupul, mintea și inima, rărunchii și mă­runtaiele; în­noiește-mă tot și înrădă­ci­nează frica Ta întru mă­dularele mele și sfin­țenia Ta fă-o neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, în­dreptând în pace viața mea și în­vred­nicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții Tăi, pentru rugă­ciu­nile și mij­locirile Preacu­ratei Maicii Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale prea­curatelor pu­teri, și pen­tru ale tutu­ror sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin.”

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei...