joi, 12 aprilie 2018

ORTODOCȘII UCRAINENI ÎȘI SCHIMBĂ LOIALITATEA DE LA BISERICILE DEPENDENTE DE MOSCOVA LA BISERICILE DEPENDENTE DE KIEV (articol în engleză din 4 aprilie 2018 ; traducere parțială)



de pr.prof Ion Ciungu




Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață astfel: “Regii neamurilor domnesc peste ele și sunt numiți binefăcători. Dar între voi să nu fie așa, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 22, versetele 25-26).[1]




În data de 4 aprilie 2018, articolul Ukrainian Orthodox switch allegiance from Moscow to Kiev-linked churches a fost publicat pe site-ul agenției de știri religioase Religion News Service, din Washington D.C., de Olga Rudenko. Traduc din acest articol, introducând subtitluri:


Onufrie, la stânga, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene dependentă de Patriarhia Moscovei. Filaret, la centru, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhia Kievului.




În Ucraina cam 70% sunt creștini ortodocși răsăriteni, Biserica Ortodoxă Ucraineană originală depinde de Moscova din secolul al XVII-lea


“În Ucraina, aproximativ 70% din populație se identifică a fi creștini ortodocși răsăriteni. Restul credincioșilor aparțin de Biserica Greco Catolică Ucraineană, de Biserica Romano Catolică, sau de diferite Biserici Protestante.

Biserica Ortodoxă Ucraineană originală este subordonată Moscovei din secolul al XVII-lea, chiar înainte ca Ucraina să fi fost făcută parte a Imperiului Rus. Această relație a continuat după ce țara s-a rupt de Uniunea Sovietică.



Anexarea Crimeei de către Rusia în anul 2014 a dus la un război între ruși și ucraineni în care au murit peste 10.000 de oameni, și mulți enoriași ortodocși din Ucraina se distanțează de Biserica sprijinită de ruși, 60 de parohii au trecut la Patriarhia Kievului



Dar acele legături au început să cauzeze probleme în anul 2014, când Rusia a anexat teritoriul din Crimeea al Ucrainei și a provocat un conflict armat care continuă în estul Ucrainei, și care a făcut mai mult de 10.000 de morți.


Ingerința Moscovei a avut loc după ce Președintele Viktor Ianukovici, un aliat al Președintelui Rus Vladimir Putin, a fugit din țară în februarie 2014, în urma unui val de proteste împotriva regimului său corupt.


Acum mulți enoriași ortodocși din Ucraina se distanțează de Biserica sprijinită de ruși, ai cărei ierarhi sunt un pilon esențial al politicii lui Putin.


Liderii Bisericii sprijinite de Moscova neagă faptul că Rusia exercită influență politică asupra lor. « Oamenii merg la biserică pentru rugăciuni, nu pentru politică, » a zis Arhiepiscopul Kliment al Bisericii Ortodoxe Ucrainene sprijinite de Moscova, care își are are sediul la Kiev.


« Bisericile noastre nu au nici o legătură cu Statul Modern Rus. »”



„Aproximativ 60 de parohii au trecut la Biserica cu centrul la Kiev începând din 2014 în transferuri despre care conducerea Patriarhiei Moscovei zice că au fost ilegale.


Patriarhia Kievului nu este recunoscută de Patriarhia Moscovei, nici de Patriarhia din Constantinopol


Patriarhia Moscovei niciodată nu și-a recunoscut rivalul ei kievean, care s-a format în mijlocul reînvierii naționalismului ucrainean după căderea Uniunii Sovietice în 1991. Nici proeminentul lider creștin ortodox, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, cu sediul în Istanbul, nu l-a recunoscut.”


Se consideră că dacă Patriarhul Bartolomeu ar recunoaște Patriarhia de la Kiev, atunci mulți preoți care acum aparțin de Patriarhia Moscovei vor trece la Patriarhia Kievului. De asemenea, se consideră că dacă Patriarhul Bartolomeu ar recunoaște Patriarhia Kievului, atunci Patriarhia Moscovei s-ar rupe de Patriarhia Constantinopolului și s-ar proclama la Moscova un nou centru al creștinismului ortodox, căci Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai mare și mai bogată din lumea ortodoxă.



Patriarhia Moscovei și Patriarhia Kievului rivalizează pentru cei aproximativ 30 de milioane de creștini ortodocși din Ucraina



„Mizele în Ucraina sunt mari. Cele două Biserici rivalizează pentru sufletele a aproape 30 de milioane de persoane, porivit unor studii recente.


Este greu de estimat care dintre ele în realitate are mai mulți enoriași. Biserica sprijinită de Moscova are 12.300 de parohii, față de cele 5.100 parohii ale bisericii independente.


Aproximativ 40% din toți credincioșii ortodocși ucraineni s-au identificat cu biserica indigenă în 2017, în timp ce 25% au ales Patriarhia Moscovei, potrivit unui studiu comun făcut de patru persoane care fac sondaje de opinie și au sediul în Kiev.


Dar absența rezultatelor din Crimeea și din teritoriile sfâșiate de război din estul Ucrainei, unde Biserica Rusă este populară, probabil că distorsionează sondajele de opinie.



Patriarhia Moscovei nu recunoaște botezul făcut de Patriarhia Kievului


Unul dintre cele mai izbitoare exemple ale acestei rivalități a apărut în ianuarie când un preot al Bisericii sprijinite de Moscova a refuzat să conducă o ceremonie de înmormântare pentru un copil care a fost botezat în Biserica ce aparține de Patriarhia Kievului, în ciuda rugăminții făcute insistent și cu umilință de părinții copilului.”

..............................................................................................................

Aici am terminat de tradus din articolul respectiv.


S-ar putea să dorim să (re)vedem și următoarele articole:


PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI A MEDIAT PENTRU ELIBERAREA PRIZONIERILOR DIN DONBAS [în 25 dec. 2017; iar în 27 dec. 2017 s-a început eliberarea; în 15 noiembrie 2017 politicianul ucrainean Viktor Medvedciuk, a cărui fiică este botezată de Putin (este finuța lui Putin), i-a cerut lui Putin să intervină la liderii separatiști cu ideea schimbului de prizonieri].







………………………………………………………………………………………………


Cu pace, Domnului nostru Iisus Hristos să ne rugăm !


Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor, Domnului nostru Iisus Hristos să ne rugăm !





[1] Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 22, versetele 25-26, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=22


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Câteva REFERINȚE LA DUMNEZEU cu ocazia CEREMONIEI DE ÎNVESTIRE A LUI DONALD TRUMP CA PREȘEDINTE AL SUA, pe 20 ianuarie 2025: LA DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI ca al 47-lea președinte al SUA, Donald Trump a repetat după judecătorul șef al Curții Supreme a SUA astfel: "Eu, Donald John Trump, într-adevăr jur solemn că voi exercita cu fidelitate funcția de președinte al Statelor Unite și în măsura maximă a capacităților mele voi păstra, proteja și apăra Constituția Statelor Unite. AȘA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU!" https://www.facebook.com/reel/1776238759867487 ; Observăm că DUPĂ DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI, în discursul inaugural, președintele Donald Trump a declarat astfel: "Cu doar câteva luni în urmă, într-un câmp frumos din Pennsylvania, un glonț de asasin mi-a străpuns urechea. Dar am simțit atunci, și acum cred chiar mai mult așa, că viața mea a fost salvată pentru un motiv. AM FOST SALVAT DE DUMNEZEU pentru a face ca America să fie iarăși mare." https://www.facebook.com/skynews/videos/1638261647062413 ; Să urmărim și CÂTEVA RUGĂCIUNI CĂTRE DUMNEZEU la CEREMONIA DE ÎNVESTIRE: Cardinalul Arhidiocezei de New York, Timothy Dolan, și Reverendul Franklin Graham, https://www.facebook.com/watch/?ref=search&v=970824214981655&external_log_id=b821d0f2-30c7-4d67-80c9-f6a7c5227194&q=Cardinal%20Nolan%2C%20Rev.%20Graham%20pray%20at%20Trump%27s%20inauguration ; Pastorul negru Lorenzo Sewell https://www.facebook.com/LarryMadowo/videos/917973830521325 ... . Să Îi adresăm și noi rugăciuni zilnic lui Dumnezeu ca Donald Trump să continue lucrarea pentru pace în lume, așa cum a contribuit foarte mult încât acordul de armistițiu în Gaza a intrat în vigoare pe 19 ianuarie 2025! De asemenea, am observat că Trump lucrează pentru revenirea la normal a societății în multe privințe.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://www.facebook.com/photo/?fbid=987581206565661&set=a.643856397604812   https://www.facebook.com/p...