de Lucian Olaru
(a. Mântuitorul îşi arată puterea şi iubirea faţă de oameni; b. Umblarea pe mare; c. Iisus e Limanul pe marea vieţii noastre; d. Concluzii;)
a. Mântuitorul îşi arată puterea şi iubirea faţă de oameni
În vremea când Domnul Iisus propovăduia Vestea cea bună prin cetăţi, I se făcea milă de bolnavii lor şi îi vindeca. Dacă Iisus a aflat că Irod a ucis pe Ioan Botezătorul şi i-a tăiat capul, a plecat singur cu corabia într-un loc pustiu, ca să se roage. Neputând să stea departe de Iisus, mulţimile mergeau după El ca să audă cuvintele Vieţii celei veşnice. Iisus se afla pe ţărmul de răsărit al Mării Galileii, împreună cu ucenicii Săi şi mulţime multă de popor. Şi făcându-se seară, lui Iisus I s-a făcut milă de oameni că erau flămânzi şi cetăţile erau departe. Atunci a făcut minunea înmulţirii celor 5 pâini şi 2 peşti. Cu această ocazie ne spune evanghelistul Matei că au mâncat şi s-au săturat 5 mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii; iar ca resturi de la ospăţ, s-au adunat 12 coşuri pline de fărâmituri [1]. Prin această minune ni se descoperă puterea Domnului Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, dar şi purtarea Sa de grijă pentru ca oamenii să aibă hrană din belşug şi să poată trăi în pace unii cu alţii.
b. Umblarea pe mare
În cele ce urmează vă voi prezenta pe scurt întâmplarea minunată când Iisus umblă pe apă ca pe uscat, minune care se găseşte în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul 14. Imediat după înmulţirea pâinilor şi a peştilor, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă pe ţărmul celălalt. A dat apoi drumul mulţimilor şi s-a suit în munte singur, ca să se roage. În noaptea aceea se spune că apostolii erau singuri pe marea tulburată, departe de ţărm, speriaţi cumplit de furtună pe marea Galileii, care ameninţa să-i înghită cu tot cu corabie. Erau foarte obosiţi pentru că se luptau de multă vreme cu valurile; erau nedormiţi, descurajaţi, departe de Învăţătorul lor. Ucenicii îşi aşteptau din clipă în clipă, sfârşitul. Cu toate acestea cei doisprezece nu se dădeau bătuţi, căci aşa au învăţat de la Învăţătorul lor: în situaţii grele şi foarte grele, să îşi pună întotdeauna nădejdea în Dumnezeu. Să nu renunţe. Aşadar, pe la a patra strajă din noapte, adică între orele 3 – 6 dimineaţa, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Aşa cum nici un om nu poate fără să se scufunde; apostolii s-au speriat căci au crezut că văd o nălucă, un duh necurat şi au strigat pentru a-şi dea curaj unul altuia, şi pentru ca să alunge vedenia. Iisus li se dezvăluie şi este recunoscut după glas: «Eu sunt; nu vă temeţi!» [2]. Apostolul Petru are nevoie de o probă: să vedem dacă Tu eşti Iisus al nostru! «Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă», îl roagă Petru; la care Iisus îi răspunde «Vino !». Evanghelistul Matei povesteşte că într-adevăr Acela era Învăţătorul; apostolul îndrăzneţ face prima minune în numele Blândului Iisus: călcând pe apă ca pe uscat, Petru se depărtează de corabie; „dar văzând vântul s-a temut şi începând să se scufunde, a strigat: «Doamne, scapă-mă!»” . Întinzând îndată mâna, Iisus l-a apucat pe Petru şi l-a tras în corabie salvându-i viaţa. Şi i-a zis: «Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?» Iisus s-a suit în corabie, vântul s-a potolit, iar apostolii I s-au închinat zicând: «Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu»[3].
c. Iisus e Limanul pe marea vieţii noastre
Această minune este zugrăvită pe pereţii bisericilor, cu momentul în care Domnul Iisus, încrezător, îl trage pe Petru în corabie. Altă scenă pictată, cu corabia şi Iisus stând la cârmă, este un simbol al Bisericii lui Hristos în interiorul căreia creştinii află liman bun şi mântuire sufletelor. Termenul acesta „liman” provine din limba greacă de la cuvântul „limenas”[4] şi înseamnă golf sau port, care ştim cu toţii că este un complex tehnic aşezat pe malul unei ape navigabile pentru acostarea, adăpostirea şi reparaţia navelor[5]. Aşadar liman înseamnă un loc de adăpost sau de refugiu pe care noi oamenii îl căutăm uneori în viaţă; când ne copleşesc necazurile şi suferinţele; refugiul sau limanul, poate fi un prieten foarte bun sau un duhovnic căruia să îi spui toată marea de gânduri care te tulbură şi te macină, toată suferinţa care te împovărează; însă adevăratul liman este numai Domnul Iisus Hristos căci numai El are puterea de a asculta, de a calma şi a linişti furtunile gândurilor noastre; el are şi puterea de a salva, de a scoate pe om de la necaz.
Liman înseamnă şi atunci când atingem ţinta dorită, atunci când ajungem la capătul drumului şi nu mai avem unde merge mai departe. Bineînţeles că pentru orice creştin capătul vieţii pământeşti şi ţinta tuturor străduinţelor din această viaţă este şi trebuie să rămână Domnul Iisus Hristos, Singurul Liman şi Port desăvârşit unde sufletele noastre pot să acosteze în deplină siguranţă. Numai Domnul Iisus garantează protecţie împotriva valurilor din marea vieţii noastre şi nu lasă se ne înnecăm în adâncul vâltorilor diavolului. Această imagine este frumos zugrăvită de imnografi într-o frumoasă cântare de la sluja înmormântării:
„Marea vieţii văzând‑o înălţându‑se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult‑Milostive” [6].
Odată cu creşterea gradului de confort şi îmbunătăţirea stilului de viaţă şi a calităţii vieţii, cresc şi se înmulţesc patimile şi tentaţiile vieţii; dacă sunt scăpate de sub control, dacă satisfacerea oricăror patimi se face cu orice preţ, atunci orizontul duhovnicesc al omului se îngustează până la suprimare; fericirea devine nefericire iar suferinţa cheamă la depresie şi deznădejde; omul devine deprimat, nemulţumit şi nu-i mai surâde viaţa „împlinită” de care se „bucura”. Să reţinem însă un lucru: nu există viaţă împlinită fără Iisus Hristos; nici bucurie adevărată nu poate fi atunci când Dumnezeu este plecat departe de la noi. Furtunile puternice care se pornesc în suflet din cauza mulţimii patimilor; dezechilibrul psihic dintre nevoile falsificate ale omului şi posibilităţile de împlinire a dorinţelor se adânceşte. Dacă Iisus nu ocupă locul din centru în viaţa noastră, atunci sufletul nostru devine tot mai greu şi mai opac, mai împământenit şi mai urât mirositor. De aceea este firesc să luăm în considerare oferta deosebit de generoasă a Domnului Iisus când ne cheamă la El aşa:
„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi … învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” [7].
În unele furtuni periculoase, pe o mare învolburată, un corăbier foarte priceput este de mare preţ pentru că el poate să scoată la limanuri bune corabia încărcată, adeseori fără nici o pagubă, sau cu pierderi neînsemnate. Cel mai bun corăbier şi cel mai tare vâslaş este Iisus Hristos. El creditează pe oricine şi garantează securitate absolută oricui, în orice împrejurare din această viaţă, şi din cealaltă.
d. Concluzii
Mântuirea şi fericirea veşnică alături de Dumnezeu se oferă tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitate, de educaţie, de culoare sau rang în societate. Poarta raiului este acum descuiată şi pot intra desfrânate, tâlhari, vameşi, farisei. Nici trădătorii ca Iuda nu sunt opriţi la intrare; totuşi se cere să avem haină de nuntă – care sunt faptele bune, iar candela credinţei să fie aprinsă; să-ţi recunoşti vina şi să-L accepţi pe Iisus. Aceasta înseamnă să deschizi uşa inimii tale şi să fii gazdă bună lui Iisus încă de pe acest pământ. Aşa ne aminteşte sfântul Ioan în Apocalipsă: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” [8].
Este bine ştiut că Iisus este cel care ne curăţă de orice întinăciune şi ne sfinţeşte[9]. De aceea să-L lăsăm pe Iisus să umble şi în sufletele noastre aşa cum a umblat pe mare; El o să curăţească sufletele, o să le dea pace aşa cum a calmat marea cea învolburată, o să ne înnoiască prin lucrarea Sfântului Duh şi o să ne scape de cursele viclene ale vrăjmaşului şi de moartea veşnică.
Apostolii şi ucenicii Domnului „au prins gustul lui Iisus” şi nu s-au mai putut lăsa de El. Nici mulţimile din cetăţi nu puteau sta departe de Iisus, ci umblau după cuvintele Vieţii veşnice şi după ajutorul pe care oricui îl dădea atât de uşor. Să umblăm şi noi după poruncile lui Iisus şi odată ce-L găsim, să nu-I mai dăm drumul. Să facem tot posibilul ca sufletul nostru să nu fie o temniță în care bolnav, flămând și fără haină să îl necinstim pe Iisus. Dacă ţinem la noi prea mult atunci El pleacă şi nu se mai întoarce.
Din minunea cu Iisus umblând pe mare învăţăm că atunci când creştinii umblă după Iisus, şi El umblă după ei şi îi salvează din orice primejdii. Când umblăm după Iisus şi suntem în pericol de moarte, să fim convinşi că şi Iisus umblă după noi şi ne salvează viaţa ca lui Petru. Să ne ajute Dumnezeu cu toţii să ajungem la Limanul cel adevărat şi să locuim cu El pe vecie.
[6] Irmosul cântării a 6-a,Rânduiala înmormântării mirenilor,Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti 2013, p 224.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu