„Trupul, când e «răstignit», supus chinurilor, se împacă cu sufletul şi cu Dumnezeu; când e alintat, hrănit din belşug şi cu bucate alese, se războieşte îndârjit cu sufletul şi cu Dumnezeu, se ticăloşeşte prin păcat. Nu se mai roagă, nu vrea să o facă şi, în general, nu mai vrea să ştie de Dumnezeu. Il huleşte, se îndepărtează de El. Din experienţă. De aceea cei ce «sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele» (Galateni, 5, 24) ... când trăieşte având de toate, nestingherit, în belşug şi satisfacţii, sporeşte în cele de jos, ale pământului, sufletul însă îi rămâne chircit, sterp la fapte bune. Când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri, supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la anumite privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade bogate. De aceea strâmtă este calea celor care îl iubesc pe Dumnezeu.”
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 240; 242.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu