„Cel ce a împodobit cerul cu stele putea oare să nu împodobească şă nu împodobească şi mai frumos ceru său duhovnicesc cu Preasfânta Fecioară, Născătoare de Dumnezeu? Cel ce a smălţuit pământul cu multe şi felurite flori, făcându-le să răspândească miresme fără seamăn putea oare să nu-şi împodobească Maica cea după trup cu multele şi feluritele flori ale virtuţilor, dăcându-o să răspândească toate aromele duhovniceşti? Astfel Stăpâna noastră s-a făcut cer şi tron al dumnezeirii, preaînfrumuseţată cu toate splendorile şi cu toate miresmele, mai presus de toate aromele pământului. O, dacă bunătatea dumnezeiască m-ar pomeni şi pe mine, neruşinatul, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici, dacă m-ar înmiresma şi pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinţă! «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face» (Isaia 1, 18).”

Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 243.