„Adevărul şi darul mântuitor al sfintei noastre credinţe se vădeşte limpede în faptul că nici o Taină şi nici o rugăciune făcută cu convingere nu rămân zadarnice, ci ne aduc din cer o putere care se arată în sufletele şi trupurile noastre, care ne curăţă de păcate, ne linişteşte sufletul, după cuvântul Mântuitorului: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi» (Matei 11,28), şi care ne scapă de supărările inimii şi de bolile trupeşti. Niciodată nu ne rugăm zilnic Domnului sau Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, sau îngerilor, sau sfinţilor, ci toate cele cerute spre mântuire le primim. Necontenit coboară spre noi din cer puteri vindecătoare şi ajutor de tot felul. Domnul este Stăpânul tuturor puterilor celor ce ar putea să lucreze în noi, este Domnul milei şi al mântuirii. Iar Preacurata Maică a lui Dumnezeu, Pururea Fecioară, din care S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul, urmează întocmai cuvântul Fiului şi Dumnezeului său, rugându-se pentru noi, arătând necontenit credincioşilor puterea sa. Simţind asupra noastă, neîncetat, puterile mântuitoare ale Maicii lui Dumnezeu, zicem câtre dânsa: «Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte, rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi?» sau «Arată-ţi mereu către noi puterea ta». Alergăm la dânsa la toată supărarea, nevoia şi încercarea. Aşişderea şi la sfinţi, şi la îngeri, când îi chemăm, ne ascultă şi prin har dumnezeiesc ne ajută.”

(Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, pp 118).