miercuri, 5 ianuarie 2011

Sfântul VASILE cel MARE II

de Lucian OLARU



Guvernatorul provinciei Capadocia, Modest, era arian cu credinţa şi se purta foarte aspru cu locuitorii ortodocşi (nearieni) ai provinciei; el tuna împotriva Bisericii şi l-a chemat la judecată pe episcop, pe sfântul Vasile, pentru că nu accepta şi el erezia arienilor. ... Mânios peste măsură că acest episcop nu i se supune şi nu îi este frică de el şi de împărat, Modest guvernatorul provinciei s-a adresat sfântului cu cuvinte aspre şi mari ameninţări: confiscarea averilor, surghiunul, tortura şi chiar moartea. Iată şi răspunsul sfântului Vasile:
 - Apoi de confiscarea averilor n-are a se teme cel ce nu posedă nimic, afară de cazul când ai în vedere aceste cârpe de lână şi câteva cărţi, singura mea avere. De exil nu-mi pasă, întrucât nu sunt legat de o anumită localitate; nu-i al meu pământul pe care-l locuiesc acum, ci al meu este tot pământul unde aş fi aruncat; sau, mai bine zis, al lui Dumnezeu este tot pământul, pe care eu nu sunt decât un călător în trecere. Apoi la ce chinuri pot fi supus eu, care aproape că nu am trup, afară de cazul când te gândeşti să mă dobori dintr-o singură lovitură. Atâta îţi stă în putere. Cât despre moarte, ea este pentru mine o binefacere, că m-ar duce mai curând la Dumnezeu, prin Care trăiesc şi Căruia Îi slujesc, pentru că sunt aproape mort, şi de Care doresc mult să mă apropii.
Prefectul, încremenit de mirare, a zis:
-          Până acum mie încă nu mi-a vorbit nimeni aşa şi cu atâta îndrăzneală.
Vasie i-a răspuns:
-          Poate, pentru că n-ai dat peste un episcop. Acela, desigur, ţi-ar fi vorbit tot aşa în împrejurări asemănătoare.[1]
......................................
După ce a grăit aşa şi a primit acest răspuns, prefectul, văzând firea atât de neînfricoşătoare şi nebiruită a acestui bărbat, i-a dat drumul concediindu-l nu cu ameninţări, ci cu oarecare respect şi sfială...
..... auzind despre toate acestea, împăratul a poruncit să nu mai fie întrebuinţată faţă de el (sfântul Vasile, n.n) violenţa, ci a schimbat ameninţarea în admiraţie; şi cu toate că n-a mers până acolo încât să primească şi credinţa ortodoxă a lui Vasile, fiindu-i ruşine de această convertire, căuta totuşi motive de scuză, ceea ce îi făcea mare cinste.
Uimit împăratul de tărie şi credinţa sfântului Vasile, a dorit să-l vadă. Sfântul Grigore din Nazianz ne relatează două întâlniri ale impăratului cu sfântul Vasile: «Mergând cândva împăratul la biserică împreună cu suita sa – era de sărbătoarea Bobotezei, când în biserică era mare aglomeraţie – s-a aşezat în rândul mirenilor. ... după ce a văzut şi pe sfântul Vasile, cu trupul nemişcat, cu privirea şi cu sufletul liniştit, ca şi cum prin venirea împăratului nu s-a întâmplat nimic neobişnuit, ci stând drept, ... împăratul s-a simţit cuprins de un fel de sfială sau frică; mintea a început a-i fi învăluită ca de un fel de ceaţă şi a i se învârti pământul înaintea ochilor....»[2]
Sfântul Grigore din Nazianz istoriseşte că împăratul Valens a venit şi a doua oară să-l vadă pe sfântul Vasile: «Şi ce frumos a vorbit Vasile împăratului şi cu câtă înţelepciune, când acesta a venit iar la biserica noastră şi a păşit dincolo de catapeteasmă, pentru o întrevedere şi o convorbire, pe care de multă vreme o dorea! ... aceasta este originea bunăvoinţei de mai târziu a împăratului faţă de noi şi cauza potolirii prigoanei. Această întrevedere, întocmai ca un torent, a spălat cea mai mare parte a defăimărilor ce ni se aduceau».[3]
Cu toate acestea ereticii arieni nu sau lăsat şi au reuşit ca sfântul Vasile să fie exilat. «Se făcuseră, spune sfântul Grigore, toate pregătirile necesare. Sosise noaptea, căruţa era gata; vrăjmaşii lui Vasile aplaudau, pe când credincioşii boceau; ... atunci Dumnezeu ... a lovit cu boală pe fiul împăratului, şi încă pe neaşteptate. Odată cu decretul de exil i s-a adus împăratului şi vestea acestei boli şi atunci mâna lui a fost împiedicată să semneze decretul şi sfântul a scăpat de primejdie, bărbatul pios a fost graţiat datorită frigurilor fiului, care a muiat asprimea tiranului. ... împăratul căuta pretutindeni leacul bolii şi pe cei mai buni medici; făcea nenumărate rugăciuni şi se prosterna cu faţa la pământ. Negăsind nici un leac pentru boală, împăratul a făcut apel la credinţa lui Vasile; dar deoarece se ruşina din cauza nedreptăţii ce-i făcuse de curând, şi nu îndrăznea să-l cheme chiar el, a însărcinat cu acest lucru pe alţii dintre prietenii cei mai iubiţi  ai lui. Atunci sfântul Vasile s-a înfăţişat fără întârziere şi fără nici o obiecţiune; şi îndată, după venirea lui, boala s a mai uşurat, iar tatăl a început să aibă nădejdi mai bune. Si, desigur, dacă nu s-ar fi adăugat sare în apă, chemând odată cu Vasile şi pe eretici, în care credea mai mult, copilul s-ar fi vindecat imediat, şi ar fi fost dat sănătos în braţele tatălui său. Aşa credeau cei ce au fost de faţă.»[4]
«Se spune că nu mult timp după aceasta, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu însuşi prefectul Modest. Fiind lovit şi el de o boală s-a plecat sub mâinile acestui bărbat sfânt. Prefectul suferea, plângea, se zbătea; de aceea a trimis după Vasile şi-l conjura, strigând: «Iată, acum ai căpătat satisfacţie! Izbăveşte-mă de această boală!» Lucru care s-a şi întâmplat, după cum a recunoscut-o chiar prefectul şi a spus-o la multi care nu stiau; că după această întâmplare nu mai înceta a lăuda pe Vasile şi a-i admira virtuţile».[5]
Sfântul Vasile  a creat în apropierea Cezareii un mare complex filantropic, care cuprindea: biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini; la acestea se adaugă clădirile cele de trebuinţă pentru satisfacerea nevoilor tuturor acestor aşezăminte: bucătării, ateliere de tot felul şi alte dependinţe necesare; nu lipseau nici şcolile în care copiii învăţau carte şi nici şcolile pentru învăţarea meseriilor.[6]


[1] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 23.
[2] Idem, pp 24.
[3] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.
[4] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.
[5] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 26.
[6] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 28.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...