Dumnezeu

de Magda ISANOS (1916 - 1944)

Oamenii bogaţi au făcut icoane,
Catapitezme-aurite şi strane,
Însă Dumnezeu n-a venit
În locul astfel îngrădit.

Bogaţii stăteau groşi, împovăraţi
Şi se uitau la sfinţii frumos îmbrăcaţi.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
Făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
Cerându-le mămăligă şi ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
Şi s-ascundea în floarea de finic,
Ori s-apuca să crească-n păpuşoaie,
S-ajute furnicile la muşuroaie,
Să dea pământului mană şi ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
Şi oamenii îl plictiseau mereu,
Cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând: "Pământul meu..."
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopirţind, împărţind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtună.
Cu secetă şi ploaie-ngheţată lovind într-una, se făcea mare
Şi-nfricoşat,
Ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o pasăre la el.
Codobătură, sau un porumbel,
Şi spunea: "Doamne, mi-a căzut puiul jos.
Zi să se facă iară frumos,
Să răsară soarele şi să-l găsesc..."

"Facă-se voia ta, sol păsăresc..."
Şi Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
Şi s-apucă alte lucruri să facă.