sâmbătă, 1 noiembrie 2025

Trump a anunțat vineri, 31 octombrie, 2025, că NIGERIA A DEVENIT O ȚARĂ DE ÎNGRIJORARE SPECIALĂ, DIN CAUZA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR. Textul publicat de președintele SUA este următorul: "Creștinismul se confruntă cu o amenințare existențială în Nigeria. Mii de creștini sunt uciși. Islamiștii radicali sunt responsabili pentru acest masacru în masă. Eu, prin acest act, fac din Nigeria o „ȚARĂ DE ÎNGRIJORARE SPECIALĂ” - dar asta e cel mai puțin [din ceea ce trebuie să facem]. Când creștinii, sau orice astfel de grup, sunt masacrați așa cum se întâmplă în Nigeria (3.100 față de 4.476 la nivel mondial), trebuie făcut ceva! Îi cer congresmanului Riley Moore, împreună cu președintele Tom Cole și Comitetul de Creditare a Bugetului Camerei Reprezentanților, să investigheze imediat această problemă și să-mi raporteze. Statele Unite nu pot sta deoparte în timp ce astfel de atrocități se petrec în Nigeria și în numeroase alte țări. Suntem pregătiți, dispuși și capabili să salvăm marea noastră populație creștină din întreaga lume! DONALD J. TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII". https://truthsocial.com/@realDonaldTrump/posts/115470116607441456 Trump places Nigeria on watch list over claims of anti-Christian violence, https://www.aljazeera.com/news/2025/10/31/trump-places-nigeria-on-watch-list-over-claims-of-anti-christian-violence ... NE AMINTIM CĂ, protrivit cercetătorilor, ÎN NIGERIA ESTE VORBA DE GENOCID ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR!!! Să adăugăm în rugăciunile noastre către Atotsfântul și Atotputernicul Dumnezeu Tatăl nostru Ceresc o propoziție și pentru creștinii din Nigeria! Dar și pentru palestinieni, creștini și necreștini, căci ȘI ÎN FÂȘIA GAZA, potrivit cercetătorilor, E VORBA DE GENOCID ÎMPOTRIVA PALESTINIENILOR!!! Dar și pentru creștinii din Ucraina și Rusia!!! Dar și pentru creștinii din România!!! Creștinismul este acum cea mai persecutată religie din lume!!! De fapt, și Întemeietorul creștinismului, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost persecutat și este persecutat în urmașii Săi. Iisus a zis și zice: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Ce M-a trimis." (Sfânta Evanghelie după Ioan 15, 17-21)

Pr. prof. Ion Ciungu

 


"Christianity is facing an existential threat in Nigeria. Thousands of Christians are being killed. Radical Islamists are responsible for this mass slaughter. I am hereby making Nigeria a “COUNTRY OF PARTICULAR CONCERN” — But that is the least of it. When Christians, or any such group, is slaughtered like is happening in Nigeria (3,100 versus 4,476 Worldwide), something must be done! I am asking Congressman Riley Moore, together with Chairman Tom Cole and the House Appropriations Committee, to immediately look into this matter, and report back to me. The United States cannot stand by while such atrocities are happening in Nigeria, and numerous other Countries. We stand ready, willing, and able to save our Great Christian population around the World!

DONALD J. TRUMP, PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA" https://truthsocial.com/@realDonaldTrump/posts/115470116607441456

 

Trump places Nigeria on watch list over claims of anti-Christian violence, https://www.aljazeera.com/news/2025/10/31/trump-places-nigeria-on-watch-list-over-claims-of-anti-christian-violence

 ...

https://www.facebook.com/content/insights/?content_id=UzpfSTEwMDAwMzkxNTU5MjI3NDozNDk1MTkxNTMwNjIxMzMyOjM0OTUxOTE1MzA2MjEzMzI%3D&entry_point=CometFeedStoryProfilePlusViewInsightsButton

 

...

"Creștinismul este acum cea mai persecutată religie din lume" (articol publicat pe 17 octombrie, 2025) https://www.activenews.ro/stiri/Crestinismul-este-acum-cea-mai-persecutata-religie-din-lume-200606

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Duminică, 1 februarie, 2026, aflăm și noi că ENCICLOPEDIA BRITANNICA A ELIMINAT cuvântul "ISRAEL" DIN LECȚIILE DE ISTORIE PENTRU COPII, FOLOSIND NUMAI cuvântul "PALESTINA". PE HARTĂ, ÎNTRE RÂUL IORDAN ȘI MAREA MEDITERANĂ APARE SCRIS NUMAI "PALESTINA". Această situație este, de fapt, mai veche. Dar, în noiembrie 2024, o evreică din Londra, Shari Black, autoare de cărți pentru copii, a contactat Britannica, exprimându-și nemulțumirea. Apoi, în ianuarie 2026, grupul de avocați britanici pro Israel (UK Lawyers for Israel) și-a exprimat nemulțumirea într-o scrisoare adresată editorilor Britannica din SUA, cerând să facă revizuiri urgente. Grupul avocaților a argumentat că o astfel de reprezentare pe hartă apare ca un ecou al sloganului "From the river to the sea, Palestine will be free" (De la râu până la mare, Palestina va fi liberă), slogan folosit de grupurile teroriste pro Palestina, inclusiv de Hamas, și interpretat ca o chemare la distrugerea Israelului. Shari Black a declarat pentru The Telegraph că materialul prezentat de Britannica se înscrie într-un demers mai larg de delegitimizare a Israelului. Între timp, Britannica a înlăturat harta respectivă și a actualizat textul referitor la Palestina, regiunea dintre Iordan și Mediterana astfel: "Astăzi, Statul Israel, Cisiordania și Fâșia Gaza se află în această zonă."

Pr. prof. Ion Ciungu       Britannica faces criticism over a children’s map accused of erasing ‘Israel’ and labeling the region as P...