miercuri, 6 decembrie 2023

Azi, 6 decembrie, este sărbătoare: SFÂNTUL IERARH NICOLAE, FĂCĂTORUL DE MINUNI, fost ARHIEPISCOP în orașul MIRA, regiunea LICHIA, din ASIA MICĂ (teritoriu aflat azi în Turcia). El a trăit în secolele III – IV după Domnul nostru Iisus Hristos. SFÂNTUL IERARH NICOLAE ESTE CELEBRU pentru CORECTITUDINEA CREDINȚEI SALE ÎN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, adică pentru CORECTITUDINEA CREDINȚEI SALE ÎN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. De asemenea, SFÂNTUL IERARH NICOLAE ESTE CELEBRU și pentru FAPTELE SALE DE MILOSTENIE, pentru FAPTELE SALE DE DREPTATE, precum și pentru MINUNILE PE CARE LE-A FĂCUT. Să ne amintim acum, din perioada când era arhiepiscop, cum a salvat Nicolae trei fete, pe care tatăl lor, din cauza sărăciei în care a ajuns, hotărâse să le dea la prostituție: Nicolae s-a dus într-o noapte, pe ascuns, și a aruncat în casa omului respectiv, pe geamul deschis, o pungă cu bani de aur. În altă noapte a făcut la fel, aruncând a doua pungă cu bani de aur. El a repetat, la fel, această faptă de milostenie și a treia oară. Astfel fetele au avut zestre și s-au căsătorit, fiind salvate de la păcatul prostituției. ... Haideți să ne mai amintim și alte aspecte din viața acestui sfânt, precum și textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie azi! ... CU OCAZIA SĂRBĂTORII DE AZI, SĂ ÎL RUGĂM PE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI SĂ LE BINECUVÂNTEZE CU SĂNĂTATE, BUCURII, VIAȚĂ ÎNDELUNGATĂ, IERTARE DE PĂCATE ȘI MÂNTUIRE PE TOATE PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE (în România peste 800.000)! De asemenea, SĂ SPUNEM O RUGĂCIUNE ȘI PENTRU PERSOANELE CARE AU PURTAT NUMELE SFÂNTULUI NICOLAE ÎN LUMEA DE AICI, IAR ACUM ÎL POARTĂ ÎN LUMEA DE DINCOLO!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“În Mira Lichiei, sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu.” (Condacul care se cântă la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.) https://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_al_Mirelor       https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas

 

Sfântul Ierarh Nicolae a fost arhiepiscop în orașul Mira, din provincia Lichia, (actualmente în locul fostului oraș Mira este localitatea Demre, în Turcia). El a trăit în secolele III – IV (conform tradiției, în perioada cuprinsă între anii 270 – 343), fiind băgat la închisoare în timpul împăratului roman Dioclețian, care i-a persecutat pe creștini, dar fiind apoi eliberat de către împăratul roman Constantin cel Mare, care a dat libertate creștinilor. Sfântul Nicolae este cunoscut pentru faptele sale de generozitate, de milostenie, față de săraci, dar și pentru faptele sale de dreptate, căci i-a salvat pe cei condamnați pe nedrept la moarte. De asemenea este cunoscut ca făcător de minuni. Născut în orașul Patara, în regiunea Lichia, din părinți creștini greci bogați, Nicolae, rămânând orfan de ambii părinți, a împărțit săracilor averea moștenită și L-a urmat pe Domnul nostru Iisus Hristos, printr-o viață de studiu și asceză, după cum a fost învățat de mic. Să ne amintim aici, din perioada când era arhiepiscop, cum a salvat Nicolae trei fete, pe care tatăl lor, din cauza sărăciei în care a ajuns, hotărâse să le dea la prostituție. Nicolae s-a dus într-o noapte, pe ascuns, și a aruncat în casa omului respectiv, pe geamul deschis, o pungă cu bani de aur. În altă noapte a făcut la fel, aruncând a doua pungă cu bani de aur. El a repetat, la fel, această faptă de milostenie și a treia oară. Astfel fetele au avut zestre și s-au căsătorit, fiind salvate de la păcatul prostituției.    https://www.wowbiz.ro/sfantul-nicolae-2021-ce-nume-se-sarbatoresc-de-sf-nicolae-peste-800-000-de-romani-isi-aniverseaza-onomastica-maine-20186310

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 6 decembrie este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 6, versetele 17 – 23:

 

“Şi coborând împreună cu ei, [Iisus] a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.” http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=6&id=48

...

https://www.oca.org/readings/daily/2023/12/06

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna12

https://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2023/12/

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

.......................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/cersetorul-orb-bartimeu-din-orasul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/sfantul-apostol-andrei-adus-pana-in.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/putem-mosteni-viata-vesnica-fericita-in.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/sa-nu-ne-despartim-de-dumnezeu-prin.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/pilda-despre-samarineanul-milostiv-o.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/prin-pilda-despre-bogatul-nemilostiv-si.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/iisus-este-stapanul-suprem-peste-viata.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/fiul-lui-dumnezeu-facut-om-domnul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/prin-pilda-semanatorului-domnul-nostru.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/minunea-invierii-tanarului-din-cetatea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/conceptia-de-i-iubi-pe-oamenii-care-ne.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...