duminică, 9 iulie 2023

Astăzi este A CINCEA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Textul evanghelic care se citește astăzi la Sfânta Liturghie ne amintește cum DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS i-a vindecat pe DEMONIZAȚII din ȚINUTUL GADARENILOR. Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, frumoasa poezie “NU TE DUCE DE LA NOI”, de Traian Dorz: “Gadareni suntem, Iisuse, plini de patimi și nevoi, suntem inimi nesupuse, Te-am gonit, dar, o, Iisuse, nu Te duce de la noi!”

Pr. prof. Ion Ciungu


“Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi ieşind din morminte şi atât de înfricoşători încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

https://www.brooklynmuseum.org/opencollection/objects/13409

http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/si-l-au-rugat-pe-el-pe-iisus-sa-plece-din-hotarele-lor-mt-8-34/


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 5 – a după Rusalii este din Sfânta evanghelie după Matei, din capitolul 8, versetele 28 – 34 și din capitolul 9, versetul 1:

Mt 8, 28-34;  9, 1.

28

Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi ieşind din morminte şi atât de înfricoşători încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

29

Şi iată că ei strigau, zicând: „Ce este nouă şi Ţie f, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?“

30

Şi la o bună depărtare de ei era o turmă mare de porci care păştea.

31

Iar demonii Îl rugau, zicând: „Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci“.

32

Şi El le-a zis: „Duceţi-vă!“ Iar ei, ieşind, s'au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s'a repezit de pe stâncă'n mare şi a pierit în apă.

33

Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus totul, şi despre cele întâmplate cu demonizaţii.

34

Şi iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor.

Intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în cetatea Sa a.

...

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=5

...

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna7

https://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2023/7/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.oca.org/readings/daily/2023/07/09

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

http://www.orthodoxer-kalender.de/

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

...

NU TE DUCE DE LA NOI (de Traian Dorz)

 

Gadareni suntem, Iisuse,

plini de patimi și nevoi,

suntem inimi nesupuse,

Te-am gonit, dar, o, Iisuse,

nu Te duce de la noi!

 

Plini suntem de fapte rele

și-al păcatului noroi,

gemem sub necazuri grele,

nu ne părăsi în ele,

nu Te duce de la noi!

 

Nu Te duce, fără Tine

suntem orbi, flămânzi și goi,

ia-ne tot ce-avem mai bine,

toate n-au un Preț cât Tine,

nu Te duce de la noi!

 

N-asculta pe-aceia care

și-azi Te-alungă iar napoi.

Arse-n dor de vindecare,

Plâng atâtea răni amare,

Nu Te duce de la noi!

 

Mii de inimi chinuite

vars-al lacrimii șuvoi,

cer cuvintele-Ți iubite

nu le părăsi zdrobite,

nu Te duce de la noi!

 

Doamne, Oastea Ta umilă

Duce greutăți puhoi.

Le vom duce fără silă,

dar ascultă-ne, ai milă,

nu te duce de la noi!

 

(din vol. Cântările Dintâi)

NU TE DUCE DE LA NOI / Oastea Domnului / Roma, 01.07.2018, https://www.youtube.com/watch?v=ObpYU2Vlolw&t=109s

...

Despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, text programat pentru Duminica a 23-a după Rusalii! https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/10/iisus-fiul-lui-dumnezeu-facut-om-venit.html

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

Astăzi este A PATRA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Textul evanghelic care se citește astăzi la Sfânta Liturghie ne amintește despre OFIȚERUL ROMAN care s-a apropiat de IISUS, rugându-L să-i vindece servitorul. Deși era păgân, ofițerul era atât smerit și avea o credință atât de mare încât Domnul nostru Iisus Hristos i-a vindecat de la distanță servitorul. Ofițerul este numit în textul evanghelic sutaș sau centurion, căci avea în subordine 100 de soldați. Minunea a avut loc în orașul CAPERNAUM. Din Evanghelia Sfântului Luca aflăm că ofițerul s-a apropiat de Iisus prin intermediari. ... Să observăm CONȘTIINȚA MORALĂ ȘI RELIGIOASĂ A SUTAȘULUI din următoarele cuvinte adresate lui Iisus: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face." Să observăm și EVALUAREA PE CARE O FACE IISUS: "Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n'am aflat atâta credinţă." … Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos, ajută-ne să avem și noi conștiința pe care o avea sutașul!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La 25 de ani de la VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA ÎN ROMÂNIA, să ne amintim OMILIA (PREDICA) PE CARE EL A CITIT-O ÎN LIMBA ROMÂNĂ, la Sfânta Liturghie celebrată în Parcul Izvor din București, pe 9 mai 1999! Omilia durează 28 de minute. Haideți să urmărim măcar 6 minute! Era în Duminica a 5 – a după Paști, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Observăm salutul “CRISTOS A ÎNVIAT!” și răspunsul “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1177679386691809 Această vizită istorică a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI PAPĂ CATOLIC ÎNTR-O ȚARĂ PREDOMINAT ORTODOXĂ, DE LA SCHISMA CEA MARE DIN ANUL 1054. De asemenea, această vizită a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI SUVERAN PONTIF PE PĂMÂNT ROMÂNESC. Vizita a durat 3 zile: 7, 8 și 9 mai. În 8 mai "a avut loc întâlnirea suveranului pontif cu patriarhul Teoctist şi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care a participat preşedintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, preşedinţii Camerelor Parlamentului, personalităţi ale vieţii publice şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti." ... "Duminică, 9 mai 1999, de la ora 10.00, patriarhul Teoctist, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a oficiat Sfânta Liturghie, în Piaţa Unirii." ... În după-amiaza zilei de 9 mai, în Parcul Izvor, a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii Catolice, în prezența Patriarhului Teoctist. ... SĂ OBSERVĂM MESAJUL DE BUN VENIT ADRESAT DE PATRIARHUL TEOCTIST PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA, LA AEROPORTUL BUCUREȘTI-BĂNEASA, ÎN 7 MAI: "Sanctitatea Voastră, aţi sosit în România, ţară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocşi, ţară sfinţită de sângele martirilor, al celor de demult şi al celor care au căzut pe altarul credinţei creştine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor şi vârstnicilor căzuţi în revoluţie. Este un pământ sfinţit de lacrimile rugăciunilor mamelor şi de nevoinţele duhovniceşti ale monahilor şi ale tuturor creştinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor şi mănăstirilor, răspântiile drumurilor şi mormintele strămoşilor noştri, ca semn al nădejdii noastre în înviere (...)" "Vă primim cu inima deschisă şi cu gândul bun în numele ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre şi vă îmbrăţişăm cu îmbrăţişarea frăţească a lui Hristos Iisus, cu speranţa şi rugăciunea că 'Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi' (2 Cor. 13, 11) în aceste zile". ... SĂ OBSERVĂM ȘI CÂTEVA FRAGMENTE DIN DISCURSUL PAPEI, LA SOSIRE ÎN AEROPORT: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (...) Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii dacoromani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru. Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, "un adevărat atlet al credinţei creştine", cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea. (...) Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului", vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!" ... Papa Ioan Paul al II – lea a donat 200.000 de dolari pentru construirea Catedralei Ortodoxe din București, Catedrala Națională, Catedrala Mântuirii Neamului. ... Biserica Romano Catolică consideră că Papa Ioan Paul al II – lea este sfânt, fiind beatificat în 2011 și canonizat în 2014.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://institutlevant.ro/en/press-releases/press-release-may-29th-2019/   https://www.facebook.com/photo/?fbid=293...