luni, 11 iulie 2022

ÎN RUGĂCIUNEA DE LUNI CĂTRE FIUL LUI DUMNEZEU, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII, ÎI CHEMĂM ÎN MOD SPECIAL CA MIJLOCITORI, AJUTĂTORI ȘI PĂZITORI PE SFINȚII ÎNGERI. HAIDEȚI SĂ NE RUGĂM, ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH! AMIN!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi Îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în Rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulțumesc pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor. Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciți-mă să vă văd la moartea mea stând în jurul meu, și să duceți sufletul meu în Cer, ca să se închine măririi Feței lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulțumesc acolo pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci! Amin!"



https://ro.orthodoxwiki.org/Rug%C4%83ciunea_de_Luni

https://ro.orthodoxwiki.org/%C3%8Engeri

.............................................................................................................

Aici se încheie textul Rugăciunii de Luni.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem rugăciunile urmtoare:

RUGĂCIUNEA DE DUMINICĂ ESTE ÎN LEGĂTURĂ SPECIALĂ CU ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, PRECUM ȘI CU ATOTPUTERNICIA LUI DUMNEZEU ARĂTATĂ ÎN ZIDIREA LUMII, ÎN RĂSCUMPĂRAREA LUMII ȘI ÎN VENIREA DUHULUI SFÂNT PESTE APOSTOLI. HAIDEȚI SĂ NE RUGĂM, ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH! AMIN!

 

RUGĂCIUNEA DE SÂMBĂTĂ ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU PUNEREA ÎN MORMÂNT A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, MÂNTUITORUL LUMII, DIN CAUZA PĂCATELOR NOASTRE. HAIDEȚI SĂ NE RUGĂM, ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH! AMIN!

 

RUGĂCIUNEA DE VINERI ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU RĂSTIGNIREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, MÂNTUITORUL LUMII, DIN CAUZA PĂCATELOR NOASTRE. HAIDEȚI SĂ NE RUGĂM, ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH! AMIN!

 

RUGĂCIUNEA DE JOI ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU CINA CEA DE TAINĂ. HAIDEȚI SĂ NE RUGĂM, ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH! AMIN!

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu