duminică, 14 iunie 2026

Astăzi este A DOUA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la RUSALII sărbătorim Venirea Duhului Sfânt, de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, peste Apostoli. De asemenea, știm că Duhul Sfânt le-a dat Apostolilor curajul și darul de a vorbi în limbi străine despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, despre Răstignirea, Moartea, Învierea și Înălțarea la Cer a Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. De asemenea, Duhul Sfânt i-a învățat pe Apostoli să vorbească despre iertarea păcatelor oamenilor. Oamenii pot primi iertarea păcatelor numai prin Pocăință și Botez. După Pocăință și Botez oamenii primesc darurile Duhului Sfânt. Atunci, la Cincizecime, în urma predicii rostite de Sfântul Apostol Petru, au primit Botezul aproximativ 3.000 de persoane, astfel înființându-se, în chip văzut, Biserica (Comunitatea) Creștină. ... Astăzi, în A DOUA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA VENIRII DUHULUI SFÂNT, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie ne amintește cum Domnul nostru Iisus Hristos i-a chemat la misiunea de apostoli pe 4 pescari: pe Petru și Andrei, apoi pe Iacov și Ioan. IISUS LE-A ZIS: “VENIȚI DUPĂ MINE ȘI VĂ VOI FACE PESCARI DE OAMENI!” ESTE UIMITOR FAPTUL CĂ EI “ÎNDATĂ” L-AU URMAT PE IISUS. Tot în această Duminică, fiecare Biserică Ortodoxă Națională îi comemorează pe sfinții ei locali. În calendarele Bisericii Ortodoxe Române, începând din anul 1992, în această Duminică, numită DUMINICA SFINȚILOR ROMÂNI, sunt cinstiți toți sfinții care au trăit pe pământul românesc, știuți și neștiuți. Suntem astfel îndemnați să fim colaboratori ai Duhului Sfânt, Care este Duhul Adevărului, Dătătorul Vieții Adevărate, Fericite, și Mângâietorul sufletelor noastre. Duhul Sfânt ne îndeamnă spre faptele care luminează înaintea oamenilor spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri. Duhul Sfânt ne îndeamnă să-L mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos înaintea oamenilor.

Pr. prof. Ion Ciungu

 



 ... “și Iisus le-a zis: « Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! » Iar ei, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după El.”


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 2 – a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 4, versetele 18 – 23:

 

“18

Şi pe când umbla El pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon cel ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele său, care aruncau mreaja în mare, că erau pescari,

19

şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!“

20

Iar ei, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după El.

21

De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat.

22

Iar ei, îndată lăsându-şi corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.

23

Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa întru popor.”

https://www.crestinortodox.ro/biblia/Evanghelia-Matei/Postul-si-ispitirea-lui-Iisus-Inceputul-propovaduirii-Sale-in-Galileea-Chemarea-primilor-patru-apostoli-Vindecarea-multor-bolnavi/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...