vineri, 9 iunie 2017

TÂLHARUL

de Costache Ioanid
(n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord - d. 26 noiembrie 1987)







Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Iisus
înălţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.

Şi te-nalţi apoi cu gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
 

Da... Departe, printre stele, ca un fulger ne´ntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i... cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.

 Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam...
Iată... Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
 

Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în faţa tuturora... ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Iisus!... purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Iisus!... cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
 

Vai!... dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!“
„Cine-i Împăratul slavei?“ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!“

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
- Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
- Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
 

- Eu?... răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume... Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.

Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad...
- Vai, destul... vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
 

Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
- Da... acolo... Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba... mai mult ca un profet!

Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace... şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare... un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?...
 

- O! Iisus? E-aici în slavă... tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
- Rogu-te, o vorbă numai... Nu ştiu cum să-mi spun amarul...
Dacă e Iisus aicea... spune-I c-a venit tâlharul.
- Vino!... Poarta e deschisă... Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag...
 

E Iisus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul... Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar... privirea blândă... Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
- Doamne, sunt murdar... şi-n zdrenţe. Sunt...
şi-şi frânse vorba-n dinţi...
- Eu... în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
 

Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod!“


Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!


..........................................


Costache Ioanid, unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români

2 comentarii:

Pe 15 mai, în fiecare an, PESTE 12 MILIOANE DE PALESTINIENI DIN ÎNTREAGA LUME COMEMOREAZĂ NAKBA, și anume, CATASTROFA, adică EPURAREA ETNICĂ A PALESTINIENILOR DIN ANUL 1948. Înainte de Nakba, palestinienii locuiau în 1.300 de sate și orașe din Palestina istorică. În februarie 1947 Regatul Unit a anunțat că își va încheia mandatul asupra Palestinei și va preda această responsabilitate Organizației Națiunilor Unite înființată recent. ONU a propus un plan de a împărți Palestina în state separate, unul evreiesc și altul arab. Cea mai mare parte a teritoriului (56%) a fost alocată evreilor, care reprezentau o treime din populație și erau în majoritate imigranți recenți din Europa. Arabilor a fost alocat 42% din teritoriu, iar 2% reprezenta Ierusalimul sub administrație internațională. Îndată ce planul a fost adoptat, în acel noiembrie, forțele sioniste au început să atace orașele și satele palestiniene. Au ocupat 774 de așezări și au nimicit 530, forțând peste 250.000 de palestinieni să-și părăsească pământurile. Sioniștii erau foarte bine înarmați, folosind tancuri și arme lăsate în urmă de britanici. Pe 14 mai 1948 a fost înființat Statul Israel. Nakba a început în ziua următoare. Aproximativ 15.000 de palestinieni au fost uciși, într-o serie de atrocități în masă. În total, cel puțin 750.000 de palestinieni au fost expulzați din casele lor și de pe pământurile lor. Sioniștii au pus stăpânire pe 78% din Palestina istorică. Cele 22 de procente rămase au fost spintecate în ceea ce este acum Malul de Vest (Cisiordania) sub ocupație israeliană și Fâșia Gaza asediată de Israel. Palestinienii au fugit spre tabere de refugiați prin toată Palestina și în țările învecinate (Liban, Iordania, Siria). Mulți au păstrat cheile de la casele lor. Acele chei continuă să fie un simbol al dreptului lor de a se întoarce la casele lor. Ceea ce a început în 1948 rămâne cea mai lungă criză a refugiaților nerezolvată din lume. (traducere din videoclipul “Nakba, the ethnic cleansing of Palestinians in 1948 | By the Numbers”, publicat pe Facebook de Al Jazeera, la 15 mai 2025): https://www.facebook.com/watch/?v=1815279045705579 ... NAKBA COMEMORATĂ ȘI ÎNCĂ REPETATĂ!!! ... 77 DE ANI DE NAKBA!!!

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis și zice: "Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă!"  (Sfânta Evanghelie dup...