miercuri, 26 octombrie 2016

MORMÂNTUL LUI MESIA ESTE CINSTIT DE POPOARE (II), (Al doilea islamist, Mahmoud Abbas, președintele Palestinei, a făcut donație pentru restaurarea Sfântului Mormânt)

de Pr. prof. Ion Ciungu





“… în El vor nădăjdui popoarele și plin de slavă Îi va fi locul de odihnă.”
(Isaia 11, 10)

 Procesiune în jurul Capelei Sfântului Mormânt, în interiorul Bisericii Învierii. Din 8 mai 2016 Capela (numită și Edicul) este în restaurare.





          „Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, s-a oferit să contribuie personal pentru a sprijini lucrarea de restaurare la Biserica Sfântului Sepulcru din Ierusalim.

          Sanctuarul din inima complexului numit Edicul, locul presupus al mormântului lui Iisus, se renovează acum la prețul de 3,4 milioane $ iar monumentul, care în forma lui prezentă datează din 1810, se reconstruiește complet.

          Potrivit serviciului de știri Fides, președintele Abbas a făcut această ofertă unei delegații de lideri bisericești care au vizitat palatul lui în orașul Ramallah pe Malul de Vest al Iordanului. (La 10 km de Ierusalim; n. trad.) El le-a spus: `Basilica Sfântului Sepulcru este un simbol național și religios pentru poporul palestinian. Noi avem datoria să ne îngrijim de ea, să o protejăm și să contribuim la restaurarea ei.
          Așadar noi am decis să aducem o contribuție personală pentru lucrarea de restaurare care se desfășoară la Mormântul lui Christos.`

      Lucrările de renovare vor consta în scoaterea plăcilor de marmură, în repararea sanctuarului de dedesubtul Ediculei care datează din vremea cruciaților din sec. al XII-lea, și în astuparea fisurilor mormântului cioplit în stânca de dedesubt. Această lucrare zgomotoasă se face noaptea, pentru a micșora deranjarea pelerinilor.”

      Așa am aflat din articolul “Palestinian President To Help Fund 'Tomb Of Christ' Restoration” publicat de jurnalistul Mark Woods, pe Christian Today, în data de 20 octombrie 2016.[1]




          Din alt articol, publicat de ziarul italian La Stampa, pe data de 18 octombrie 2016, am aflat numele liderilor creștini care l-au vizitat pe Abbas: patriarhul grec ortodox al Ierusalimului, Theophilos III; patriarhul armean al Ierusalimului, Nourhan Manougian; și preotul catolic Francis Patton, custode al Țării Sfinte. Așa putem vedea în articolul  “Middle East: Abu Mazen makes personal donation for restoration of Holy Sepulchre,” bazat pe informații din Vatican.[2]

          Tot din La Stampa mai aflăm că “Lucrarea de restaurare la Edicula Sfântului Sepulcru a început pe data de 8 mai în acest an.” “Costul  proiectului de restaurare – care ajunge la 3,3 milioane dolari – este acoperit de Bisericile Catolică, Greacă Ortodoxă și Armeană Ortodoxă. În aprilie, regele Iordaniei Abdullah II a făcut o substanțială donație persoanlă la acest proiect, în forma unei Binefaceri Regale (makruma).”

        Despre evenimentele premergătoare acestei lucrări de restaurare și despre donația făcută de regele islamist Abdulah II al Iordaniei ne putem aminti și din articolul 

      “Mormântul lui Mesia este cinstit de popoare”, publicat pe blogul Protopopiatului Ortodox Român Avrig în data de 19 mai 2016.[3]

Regele Abdullah II, primul islamist care a donat pentru restaurarea Sfântului Mormânt



Președintele Mahmoud Abbas, al doilea islamist care donează pentru restaurarea Sfântului Mormânt

          De la redacția de știri Lăcașuri Ortodoxe am mai aflat următoarele:
          “În discursul său de răspuns, Președintele și-a exprimat bucuria pentru aceasta întâlnire și pentru coexistența pașnică între creștinii și musulmanii din interiorul Statului Palestinian.

          De asemenea, el a amintit că creștinii nu sunt considerati o majoritate în acest stat, ci o parte integrantă a lui, că ei, de fapt, i-au precedat pe musulmani în Țara Sfântă, și că Bisericile creștine sunt considerate de musulmani ca sit-uri sfinte, asemenea moscheilor lor.

          Prin urmare, a adăugat Abbas, Autoritatea Palestiniană oferă 150.000 de euro, contribuție la proiectul de restaurare a Aediculei Sfântului Mormânt.

          Șefii celor trei comunități au mulțumit Președintelui pentru donatia sa și i-au urat succes în eforturile de finalizare a procesului de recunoaștere a Statului Palestinian.”

          Așa putem observa în articolul “Sfântul Mormânt din Ierusalim: altă donație pentru restaurare”, publicat în data de 24 octombrie 2016.[4]

Mulțumim frumos, frate Abdullah!
Mulțumim frumos, frate Abbas!
          Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, să fie mult slăvit, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin!





[1] Mark Woods, Palestinian President To Help Fund 'Tomb Of Christ' Restoration, Christian Today, 20 October 2016, http://www.christiantoday.com/article/palestinian.president.to.help.fund.tomb.of.christ.restoration/98498.htm

[2] Vatican Insider Staff,  Middle East: Abu Mazen makes personal donation for restoration of Holy Sepulchre, La Stampa, 18/10/2016, http://www.lastampa.it/2016/10/18/vaticaninsider/eng/world-news/middle-east-abu-mazen-makes-personal-donation-for-restoration-of-holy-sepulchre-CbW9XMk1Yw9ETkqgBzrE5K/pagina.html
[3]Pr. prof. Ion Ciungu, Mormântul lui Mesia este cinstit de popoare, Protopopiatul Ortodox Român Avrig, 19 mai 2016, http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2016/05/mormantul-lui-mesia-este-cinstit-de_19.html
[4]Redacția de știri, Sfântul Mormânt din Ierusalim: altă donație pentru restaurare, Lăcașuri Ortodoxe, 24-10-2016, https://lonews.ro/arhitectura-imobiliare/23244-sfantul-mormant-din-ierusalim-alti-150-000-de-euro-pentru-restaurare.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe 30 ianuarie este SĂRBĂTOARE: SFINȚII TREI IERARHI (VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR). Începând din secolul al IV – lea și până acum, sub inspirația Duhului Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, CEI TREI IERARHI, PRIN EXEMPLELE VIEȚILOR LOR, PRIN OPERELE LOR SFINTE, AU RĂSPÂNDIT ȘI RĂSPÂNDESC LUMINĂ PRINTRE OAMENI, SPRE SLAVA VEȘNICULUI NOSTRU TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC. Pe lângă operele scrise de ei, care au ajuns până la noi, se cuvine să reținem următoarele: 1) Sfântul Vasile cel Mare (330 - 379) a fost Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, în ultimii 9 ani ai vieții lui (actualmente Cezareea Capadociei este în Turcia, având numele de Kayseri). El a orânduit viața monahală și a întemeiat, pe lângă Biserică, azile, spitale, cantine și școli, în special pentru ajutorul celor săraci și neputincioși. Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare se oficiază și azi în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, de 10 ori în fiecare an. 2) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (numit și Grigorie de Nazianz, căci a fost Episcop de Nazianz, un orășel în regiunea Capadocia) a trăit în perioada dintre anii 329 – 390. El a participat la Al Doilea Sinod Ecumenic, la Constantinopol, în anul 381, fiind ales chiar să conducă acest Sinod, în locul Episcopului Meletie care a murit atunci. La acest sinod a fost alcătuită a 2-a parte din Crez, adică partea despre credința în Duhul Sfânt, în Biserică, în Botez, în învierea morților și în viața veșnică. Grigorie a rămas celebru pentru apărarea învățăturii creștine corecte referitoare la taina Sfintei Treimi (adică referitoare la adevărul despre egalitatea, consubstanțialitatea și eternitatea Celor Trei Persoane Divine: Tatăl Sfânt Ceresc, Fiul Sfânt Ceresc și Duhul Sfânt Ceresc. Deci, Ființa Divină este Una, dar Persoanele Divine sunt Trei. Cele Trei Persoane au o Singură Ființă). 3) Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit în perioada dintre anii 347 – 407. El a fost Arhiepiscop al Constantinopolului în ultimii 10 ani ai vieții lui. Pentru talentul său oratoric a primit supranumele de Gură de Aur. "Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat." ... "Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică." Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai des folosită Sfântă Liturghie în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică. Pentru viețile lor sfinte, pentru cultura lor creștină corectă, pentru operele lor, Sfinții Trei Ierarhi sunt considerați patroni ai școlilor teologice. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru Rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, inclusiv ale Sfinților Trei Ierarhi, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, îndură-Te spre noi și ne mântuiește, spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!... [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi!]

  Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este din Sfânta Evangheli...