Doi sau trei în numele Domnului nostru Iisus Hristos: martie 2013

miercuri, 27 martie 2013

2013 - Anul European al Cetăţenilor

de Pr. Prof. Ion CIUNGU

( Referat din partea prof. Ciungu Ion, la simpozionul organizat la Liceul tehnologic „J. Lebel” din Tălmaciu, pe data de 22 martie 2013 )

“…ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.”

(Noul Testament, Efeseni cap. 2, v. 19)

Calitatea superioară a vieţii de cetăţean european se întemeiază pe disponibilitatea fiecăruia dintre ei de a se angaja să acţioneze consecvent după recomandarea pe care Maica Domnului ne-o adresează şi nouă: “ Să faceţi tot ceea ce El vă va spune!” ( Ioan 2, 5 ) Adică tot ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos ne spune.

Părinţii fondatori ai UE au pus bazele păcii europene pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care zice şi către noi: „ Pacea Mea dau vouă! Pacea Mea las vouă! Nu cum dă lumea dau Eu vouă.”

Virtutea modestiei, umilinţei, smereniei, mult apreciată şi răsplătită de Tatăl nostru Ceresc în persoana Sfintei Fecioare Maria, pulsează şi în sufletele noastre disponibile sensul adevăratului spirit cetăţenesc european. E momentul potrivit, şi acum, să amintim că drapelul UE este de fapt drapelul Maicii Domnului, după cum aflăm de la proiectanţii lui, Arsène Heitz (1908 – 1989) şi Paul Michel Gabriel Lévy (1910 – 2002)[1]

Drepturile şi obligaţiile cetăţenilor europeni pot fi cunoscute din ce în ce mai bine şi prin intermediul dialogurilor din acest an.

Pe data de 10 ianuarie, 2013, în Primăria din Dublin a fost lansat Anul European al Cetăţenilor. „Dezbaterea s-a centrat pe criza economică actuală, pe drepturile şi beneficiile cetăţeniei UE şi pe modul cum va arăta probabil UE în anul 2020. Dialogul Cetăţenilor a fost organizat de Mişcarea Europeană din Irlanda, în numele Comisiei Europene şi al Guvernului Irlandez. El este parte dintr-o serie de Dialoguri care au loc prin Europa despre viitorul Europei.”

„Obiectivul Anului este de a se asigura faptul că oamenii îşi cunosc drepturile ca cetăţeni europeni şi ştiu cum să le exercite din plin. Anul Cetăţenilor va încuraja de asemenea dezbaterea publică despre ceea ce înseamnă cetăţenia UE pentru oamenii din UE.” [2]

Dacă Dialogurile sunt iniţiate de irlandezi, se cuvine să aflăm cu această ocazie ce scrie în Constituţia Irlandei referitor la Dumnezeu.

Articolul 44 din Constituţia Irlandei este astfel: „Statul recunoaşte că omagiul de adorare publică se cuvine Atotputernicului Dumnezeu. Statul va ţine Numele Lui în reverenţă şi va respecta şi onora religia.”[3]

Se cuvine să ne întrebăm cu această ocazie dacă nu cumva suntem în urmă faţă de Irlanda în ce priveşte Numele lui Dumnezeu în Constituţia actuală a României şi să ne exercităm dreptul european de cetăţeni care dau „cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Între drepturile cetăţeanului european mult apreciate este şi cel de liberă circulaţie. Însă, cu această ocazie se cuvine să valorificăm învăţătura creştină despre libertate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos se adresează şi nouă: „ Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” Cuvintele Lui s-ar putea să ni se pară fără efect şi să-L contrazicem, bineînţeles fără succes, zicând: „ Noi suntem liberi oricum. Facem ce vrem.” Însă Iisus ne corectează cu răbdare şi pe noi: „Oricine face păcat este rob păcatului.”

Deci, ne putem elibera de dependenţele diabolice ale păcatului numai prin cunoaşterea adevărului. Iisus ne spune: „ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” „ Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Spiritul cetăţenesc, civic, român, european îşi poate câştiga libertatea şi se poate îmbunătăţi numai prin cunoaşterea spiritului lui Iisus. Spiritul lui Iisus ne determină spre nişte atitudini şi acţiuni pe care nici o lege europeană nu le interzice. E vorba de dragoste caritabilă (nu de sexualitate destrăbălată), de bucurie, pace, îndelungă răbdare, facere de bine, bunătate, blândeţe, stăpânirea de sine. ( Galateni cap. 5, 22-23)

Intrarea României “în UE în anul 2007 a avut şi are o influenţă semnificativă asupra politicii interne. Ca parte a acestui proces România a instituit reforme, inclusiv reforma judiciară, a sporit cooperarea judiciară cu alte state membre şi măsurile de a combate corupţia. Totuşi, în raportul din 2006 de la Bruxelles, România şi Bulgaria au fost descrise ca cele mai corupte două ţări din UE, iar Transparancy International , în 2009, a clasificat România împreună cu Bulgaria şi Grecia, ca cele mai corupte ţări din UE.”[4] Putem deduce cu uşurinţă că în aceste ţări ortodoxe morala creştină nu prea este luată în seamă.

În perioada postapostolică un autor anonim, referindu-se la calitatea de cetăţeni a creştinilor scria că ei “Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină.”[5]

Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779 - 17 septembrie 1823),

Într-o oarecare măsură am putea, oare , să-l considerăm un astfel de străin şi pe transilvăneanul Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului superior în limba română la Bucureşti ?

În urmă cu 190 de ani, în anul 1823, primăvara, pe când era încă în Bucureşti, profesorul, inginerul, filosoful, teologul, pedagogul Gheorghe Lazăr, deşi în floarea vârstei adulte, era atât de bolnav încât „ Părăsit în chiliile ruinate de la Sf. Sava, maltratat adesea de servitori abrutizaţi, îşi chemase pe unul dintre ultimii săi elevi credincioşi, pe Ioan Eliade Rădulescu, tânăr de abia nouăsprezece ani, rugându-l să-l ducă spre zăcere şi îngrijire la un văr al său, George…” tot în Bucureşti.[6]

Nu-i lipsit de importanţă să amintim faptul că în contextul în care Tudor Vladimirescu fusese măcelărit, iar lecţiile la Mânăstirea Sf. Sava nu se mai ţineau, Lazăr „se dăduse cu totul la beţie şi se zicea că în desperaţiunea sa voia a se ucide cu multă băutură” , după cum scria mai târziu Alexandru Papiu Ilarian. ( Emilia Milicescu, p. 231).

Gheorghe Lazăr era cetăţean chesaro-crăiesc, adică austro-ungar, iar în 13 iunie 1823 agia din Bucureşti i-a eliberat paşaport pentru a putea veni acasă la Avrig.

Cărţile lui Lazăr, numărate de vameşul de la Turnu Roşu până la trei sute erau „volume latineşti, franţuzeşti, nemţeşti şi româneşti cu slovă chirilică; tratate de filozofie şi istorie, de exegeză creştină şi de etică, de matematică superioară şi geometrie, cumpărate cu sacrificii din marile librării ale Vienei sau de la librarul Hochmeister din Sibiu.” ( Emilia Milicescu, p. 9-10 )

Aritmetica matematicească, Trigonometria cea dreaptă, Gramatica româno-germană, Geografia matematică, Teologia creştină a ieromonahului Platon, Pedagogia, sunt titluri de manuale în lb. română alcătuite sau traduse şi folosite de profesorul Ghe. Lazăr.

Să mai amintim şi faptul că în 8 octombrie 1810, potrivit Arhivelor statului din Budapesta, Gubernium Transilvanicum, document semnat de comitele Mikes, Gheorghe Lazăr şi-ar fi depus candidatura pentru a ocupa funcţia de episcop al ritului grec al neuniţilor. Însă arhiepiscopul sârb Ştefan Stratimirovici, de care depindeau ortodocşii din Ardeal, s-a opus pe motiv că dacă Lazăr ar ajunge episcop ar conduce clerul şi populaţia spre religia greco-catolică. ( E. Milicescu, p. 134-135)

Astfel că episcop la Sibiu a fost ales Vasile Moga, iar Lazăr va fi subordonat lui, ca profesor al cursanţilor de şase luni pentru preoţie, oficial din 7 august 1811 până în 22 octombrie 1815, când a fost destituit de împăratul Austriei. S-a ajuns la acest rezultat în urma conflictelor repetate cu Moga, dar mai ales datorită faptului că în 9 iunie 1815, în grădina restaurantului „Flora” din Sibiu, Gheorghe Lazăr a împiedicat pe meseni să închine în sănătatea împăratului şi a încercat să-i determine să ciocnească pahare pentru Napoleon . ( Emilia Milicescu, pp. 167, 180, 181 )

Astfel Lazăr pleacă la Braşov, unde mai fusese în perioada când la Sibiu nu erau cursanţi, apoi se duce la Bucureşti.

Din "Dicţionarul teologilor români" aflăm că Lazăr a funcţionat la şcoala de preoţie de la Sibiu mai puţin. ( de fapt este acolo o greşeală, în loc de 1812, cum ar vrea să apară, este scris 1912 )[7]

Se cuvine să ne amintim cu respect şi cu rugăciune de vecinul nostru Lazăr, care nu avea cetăţenie română şi care a răbdat multe ca străin.

În semn de omagiu adus persoanei şi operei lui, mai multe colegii naţionale poartă numele Gheorghe Lazăr, cel din Bucureşti încă din anul 1860. De asemenea, o comună din jud. Ialomiţa îi poartă numele.

[1] Arsène Heitz, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Ars%C3%A8ne_Heitz

Paul Michel Gabriel Lévy , From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Michel_Gabriel_Levy

[2] European Year of Citizens 2013 launched in Dublin Marked by First Citizens’ Dialogue of the Year http://www.merrionstreet.ie/index.php/2013/01/european-year-of-citizens-2013-launched-in-dublin-marked-by-first-citizens-dialogue-of-the-year/

[3] Republic of Ireland, From Wikipedia, the free encyclopedia, Religion, http://en.wikipedia.org/wiki/Republic_of_Ireland#Religion

[4] Romania, Politics, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Romania#Politics

[5] Epistola către Diognet, OrthodoxWiki, http://ro.orthodoxwiki.org/Epistola_c%C4%83tre_Diognet

[6] Emilia Şt. Milicescu, Gheorghe Lazăr, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 232.

[7] Dicţionarul Teologilor Români, http://biserica.org/WhosWho/DTR/L/GheorgheLazar.html

duminică, 3 martie 2013

Cunoasterea lui Dumnezeu

de Lucian OLARU

„Aceasta este viața veșnica ...[1]”

Ioan 17, 5

Pe Dumnezeu dorim cu toții să-L avem nu doar ca amic, ci prieten intim, chiar iubit, dacă avem râvna necesară. Pe El trebuie să-L adorăm, să-L „zeificăm” în mod absolut și să ne apropiem „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” prin orice mijloace. Ideal este ca noi să ne dedicăm Lui total, cu trupul și cu sufletul nostru întregi și să nu încetăm să aspirăm la El în oricare din împrejurările vieții noastre.

Deși El, Dumnezeul nostru, este Duh, Spirit necreat, Atotînțelept și Atotputernic, trebuie să încercăm să-L vedem și să-L cunoaștem „pe Cel ce cu trupul S-a răstignit pentru noi și îngropare a luat de trei zile” ... această cunoaștere se realizează prin conlucrarea (colaborarea) dintre om și Dumnezeu – Care dorește ca oamenii să Îl cunoască și să Îl iubească.

Multe dintre atributele (Însușirile) lui Dumnezeu nu le putem înțelege ușor cu mintea noastră mărginită, și de aceea sfinții părinți și teologi ai Bisericii s-au folosit de asemănări cu cu lumea în care trăim pentru a putea descrie pe Dumnezeu și faptele Lui de mântuire pentru oameni. Noi ne putem cunoaște Stăpânul doar parțial, atât cât vrea El să ni se descopere. Ceea ce El este în grad absolut, noi putem înțelege doar în sens relativ, Dumnezeu fiind cu adevărat o mare Taină pe care nu o poate nimeni descifra și cunoaște / înțelege în timpul vieții pământești; doar după moarte Îl putem vedea pe Dumnezeu „față către față”.

Viața veșnică înseamnă să îl cunoaștem pe Iisus Hristos drept Singurul Dumnezeu Adevărat și pe Tatăl Său și pe Duhul Sfânt pe care L-a trimis în lume. În această ordine de ideei, orice alte preocupări omenești, lumești, pălesc și dispar în fața dorinței omului de a-și cunoaște Creatorul, de a intra în legătură cu El, de a trăi cu El și prin El.

Dumnezeu este PERSOANĂ Divină și din acest motiv se poate intra în legătură directă cu El, nu prin telefon sau alte mijloace surogate, ci în mod direct, având în vedere că El este Atotprezent, Omniprezent[2]. Nu se poate ca El să nu aibă timp pentru un milion de oameni care Îi solicită ajutorul și intervenția divină în aceeași clipă!!! Fiecare creștin trebuie să se intereseze să facă pace și prietenie cu Dumnezeu și să dezvolte astfel un raport personal, interactiv, și să înmulțească o primă experiere a divinului cu mult mai multe altele noi. Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, este Cel care vine, intră şi se sălăşluieşte în inima credincioşilor, lucrează (colaborează) cu ei voile Sale, purifică, transformă şi îndumnezeieşte fiinţa omului care L-a primit şi acceptat cu bucurie.

Omul, ca ființă personală, inteligentă, sentimentală, cu voință proprie liberă, luptă pentru a-și croi un drum în societate, pentru a-și câștiga prieteni, pentru a se face iubit sau urât. Aceeași luptă trebuie să aibă loc și în ceea ce privește raportul sufletului cu Dumnezeu, omul să caute pe Dumnezeu și să Îl cunoască. Această cunoaștere este posibilă numai gradual, în funcție de timpul şi devotamentul pe care îl acordăm acestei acțiuni. Cu cât petrecem mai multă vreme în compania lui Dumnezeu, cu atât ne împrietenim mai repede cu El și Îl putem cunoaște mai bine.

Pe Dumnezeu îl cunoaștem diferențiat fiecare dintre noi: un om cunoaște din viața sa că Dumnezeu i-a sărit în ajutor ori de câte ori l-a rugat și deci, are un raport personal pozitiv și activ cu El; un alt om poate fi nemulțumit de „promptitudinea” cu care a primit răspuns la rugăciunile sale, el îl percepe pe Dumnezeu, ca o Ființă care răspunde cererilor adresate Lui numai după „bunul plac”, din moment ce lui i s-au „refuzat” împlinirea atâtor dorințe!!!

Alți oameni pot fi deasemenea nemulțumiți de „activitatea” proniatoare a Celui de sus. Multe lucruri pot fi reproșate Celui care ține toate numai cu voia Sa; un tânăr care este orfan de ambii părinți, a crescut la orfelinat unde a întâmpinat multe greutăți, iar acum, adult fiind și cu serviciu stabil, consideră că totul este doar rezultatul strădaniei personale, de aceea este foarte rezervat atunci când vine vorba de raportul său cu Dumnezeu.

Un om rău, care nu a vrut să audă de Dumnezeu, i se pare ca o Persoană aspră, justițiară, rea, care aplică principiul iudaic „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”; faptele rele făcute de el nu au rămas niciodată fără replică, având de răbdat alte rele mai mari decât cele săvârșite, ... și așa, constrâns și fără voie[3], a ajuns să renunțe la a-L mai supăra pe Dumnezeu, pocăindu-se și devenind om bun.

Dumnezeu este Unul și Același, chiar dacă fiecare dintre noi Îl vedem cu ochi diferiți, strict în funcție de raportul nostru cu El: un răufăcător Îl vede aspru, nemilos și nedrept; un slujitor al Său îl vede bun, iubitor, iertător și degrab ajutător în necazuri, în timp ce unui tânăr cu credință mediocră i se pare că Dumnezeu este capricios și neîndatoritor. Mulți dintre noi nu avem ochi și credință ca să vedem darurile și ajutorul concret al lui Dumnezeu, dar „înțelegem” dintr-o singură căutătură a ochiului că El nu ne-a dat destul, că se putea și mai bine, și mai mult!!!

Adesea (dacă) îl vedem pe Dumnezeu lucrând gratuit pentru noi, îl categorisim în funcție de viciile care ne stăpânesc, îl judecăm cu ochii noștri pătimași și nedrepți. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a ne implica total în relația cu El și a ne alinia la standardele Lui, iar nu invers. Cunoașterea rațională a Divinului este doar începutul apropierii de Dumnezeu, ochiul inimii noastre are nevoie să fie antrenat intens pentru a fi capabil să vadă pretutindeni în lume lucrările lui Dumnezeu, purtarea Lui de grijă pentru creaturi, intervenția Sa directă în viața noastră printr-o minune – care adesea nu se vede cu ochiul liber, ci se percepe doar prin credință. Să nu ne asemănăm cu poporul israelit care, în deșert fiind și săturându-se zilnic de mana din cer, s-a îndoit de darul lui Dumnezeu: „Oare va putea să scoată apă din piatră?[4]”. A beneficia de grija lui Dumnezeu și de intervenția Sa directă în viața noastră, pentru ca apoi să ne îndoim de iubirea lui sau de ajutorul constant de care beneficiem, este urât și neplăcut Lui, ba chiar atrage mânia Lui asupra noastră din cauza necredinței sau a puținei credințe șovăitoare.

Adesea, în rugăciunile noastre adresate Lui, nu am rămas rușinați, ajutorul Său a venit din belșug la timpul potrivit, însă mulțimea păcatelor noastre a întunecat ochiul inimii, rațiunea credinței, și de aceea minunea lui Dumnezeu am pus-o în seama științei medicale sau în seama îndemânării noastre personale. Oare un prunc se îndoiește că mama sa îl va alăpta la vremea foamei, când îi va auzi chemările? Probabil că și pruncii își cer mâncarea cu credința (de la mama lor) că vor primi negreșit.

Așa și noi, cu credință că vom primi negreșit de la Dumnezeu, să cerem ajutor la vreme de necaz, să cerem să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu, căci numai aceasta este adevărata viață veșnică!!!

Tâlharul de pe cruce l-a cunoscut și el pe Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat destul de târziu, chiar în ceasul al doisprezecelea, când se îndrepta spre moarte. La stânga sa, pe o altă Cruce – una de viață dătătoare – zăcea în suferință un Dumnezeu ascuns sub chipul blândului Iisus – faimosul „rege al iudeilor”. Un ultim spirit de dreptate, o ultimă fărâmă de omenie se trezește în inima tâlharului nelegiuit la vederea unei nedreptăți făcute de alții. Neștiind că acolo zace Dumnezeu întrupat, inima se aprinde compătimitor față de colegul său de suferință; chiar dacă întotdeauna a fost un împărțitor al nedreptății, în ultima frântură de viață tâlharul de-a dreapta lui Iisus se preface, se preschimbă în apărător al dreptății și al drepților. O rugăciune simplă, scurtă și umilă îi adresează lui Dumnezeu întâlnit pe Cruce: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”[5]. Tâlharul!!! În ultima clipă a răpit Raiul pentru el! Altă tâlhărie, dar de data aceasta, una veşnică!!!

Pentru unii oameni Dumnezeu este doar un foarte bun contabil: ca să te faci prieten cu El, ai nevoie de intermediari, de atâta număr de jertfe, atâtea zile de post, atâtea vrăbii, atâtea metanii, atâția bani dați la prieteni sau vecini cu titlul de „săraci”, ai nevoie de un număr de lumânări, 3 „Ave Maria” și 7 „Tatăl nostru”! După care fiecare își vede de ale lui: Dumnezeu cu ale lui și noi cu ale noastre.

Alți oameni cu inimi largi și încăpătoare, îl cunosc pe Dumnezeu că este mai mult decât atât. Sufletul este cel care trebuie să îl pomenească des pe Domnul Iisus, să îi ceară ajutorul și să îl laude. O casă curată și bine aerisită trebuie să fie sufletul nostru pe cât ne este posibil; actele exterioare, formalitățile și formalismele sunt pentru începători. O grijă permanentă trebuie să fie aceea de a fi siguri că ne situăm totdeauna de partea lui Dumnezeu în lupta cu cel rău!!!

[1] Ioan 17, 5.

[2] Care este prezent, activ pretutindeni (http://dexonline.ro/definitie/omniprezent ).

[3] Efeseni 6, 8: „faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul.”

[4] „Ascultati, voi, neascultatorilor: oare din stanca aceasta va vom scoate apa?" (Ieșire 17, 6; Neemia 9, 15).

[5] Luca 23, 42.