miercuri, 12 aprilie 2017

DUMINICA FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS)




de Pr. Prof. Ion Ciungu


( a. La Tanta și Alexandria; b. Evreii au interesul ca ISIS să existe?)

Iisus a zis: "...dar vine ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine." (Ioan 16, 2-3).[1]

Biserica Ortodoxă Coptă Sfântul Gheorghe din Tanta, Egipt. Oameni se adună în afara bisericii, după explozia din Duminica Floriilor, 9 aprilie 2017, unde au fost omorâte cel puțin 30 de persoane.


a.   La Tanta și Alexandria

„Două atentate cu bombă au fost comise în Egipt în 9 aprilie 2017, primul cu puțin timp înainte de ora 10, aproape de Biserica Mar Girgis (Sfântul Gheorghe) din orașul Tanta, la nord de Cairo; a doua explozie a avut loc la puțin timp după ora 13, la intrarea catedralei patriarhale copte ortodoxe Mar Marcos (Sfântul Marcu) din Alexandria. Primul atac a făcut cel puțin 30 de morți și 78 de răniți, al doilea făcând cel puțin 22 de morți și 41 de răniți. În urma acestor atentate, guvernul egiptean a anunțat instaurarea stării de urgență pentru trei luni.” Așa am găsit, pe Wikipedia franceză, sintetizată situația după atentatele din Duminica Floriilor, de la cele două biserici copte din Egipt. Inițial au fost anunțați 44 de morți. Datele sunt încă provizorii.[2]Articolul din care am citat are titlul: Attentats du dimanche des Rameaux en Égypte (Atentatele din Duminica Floriilor din Egipt). În varianta engleză din Wikipedia se spune că bomba a fost detonată chiar în biserică, nu aproape de biserică, iar numărul morților se pare că nu este actualizat : 28 la Tanta și 17 la Alexandria.[3] Primele două imagini sunt luate din articolul “Egypt declares three-month state of emergency after Palm Sunday church bombings kill 44” , publicat în data de 9 aprilie 2017, pe ABC News.[4]


Oameni care examinează paguba în interiorul Bisericii Copte Sfântul Gheorghe din Tanta.



Oameni care se uită în timp ce sunt aduse sicriele la biserica coptă care a fost bombardată în Tanta, Egipt, duminică 9 aprilie 2017.


Această imagine, cu sicriele, este luată din articolul “'The church was filled with the bodies of the dead': Egypt Palm Sunday bombing survivors speak out”, publicat în data de 10 aprilie 2017, pe Christian Today, de Mark Woods.[5]

ISIS a revendicat atacurile, iar multe țări le-au condamnat, inclusiv Israelul și SUA. Despre ISIS se spune că este creația Israelului și a SUA.  


Catedrala Ortodoxă Coptă a Sfântului Marcu, din Alexandria, Egipt, (lărgită în 1985-1990).[6]Aici, la intrare, au fost omorâte cel puțin 22 persoane, în Duminica Floriilor, 9 aprilie, 2017. Papa Tawadros II era în biserică.


Să ne amintim că în 11 decembrie 2016 au fost omorâți 24 de creștini într-o capelă de lângă Catedrala Sfântului Marcu din Cairo. După Wikipedia engleză, numărul morților a ajuns ulterior la 29. Putem revedea articolul “24 DE CREȘTINI ORTODOCȘI COPȚI OMORÂȚI ÎN CAIRO (duminică 11 decembrie 2016)”, publicat pe blogul Protopopiatului Ortodox Avrig, în data de 14 decembrie 2016.[7]


Catedrala Ortodoxă Coptă a Sfântului Marcu din Cairo, sfințită în 1968.[8]


Capela Ortodoxă Coptă a Sfinților Petru și Pavel din Cairo, de lângă Catedrala Sfântului Marcu, unde au fost omorâți 29 de oameni în 11 decembrie 2016, de către un sinucigaș cu bombă.[9]


Catedrala Sfântului Marcu și, lângă ea, Capela Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din Cairo[10]


Papa Tawadros II al Bisericii Ortodoxe Copte și președintele Egiptului, Sisi, la o Liturghie în Cairo.


Deși mulți acum se identifică a fi arabi, copții înșiși nu cred că din punct de vedere istoric sunt de origine arabă, ci descendenți din egiptenii antici, cu origini faraonice. Creștinii copți reprezintă cam 10% din populația de 95 de milioane a Egiptului de azi. În diasporă mai sunt cam un milion.  Așa putem observa în articolul “Who are Egypt's Coptic Christians and why are they persecuted?”, publicat în 10 aprilie 2017, pe ABC News, de Steven Viney.[11]


b. Evreii au interesul ca ISIS să existe?

Despre profesorul evreu Efraim Inbar aflăm următoarele:
“Efraim Inbar, directorul Begin-Sadat Center for Strategic Studies (BESA), o organizație care colaborează cu NATO și guvernul israelian, afirmă că ISIS poate servi unor «scopuri strategice» ale Occidentului, cum ar fi subminarea Iranului, Hezbollahului, Siriei și Rusiei, scrie Salon.com.

«Prin cooperarea cu Rusia pentru a distruge ISIS, Statele Unite comit o prostie strategică care va întări axa Moscova-Teheran-Damasc:», a scris Inbar într-un articol intitulat «Distrugerea Statului Islamic este o greșeala strategică».
«Vestul ar trebui să șubrezească Statul Islamic, dar nu să îl și distrugă. Un ISIS slăbit este preferabil unui ISIS distrus», a subliniat israelianul.

Inbar a ținut să respingă și argumentul că distrugerea ISIS ar aduce stabilitate în Orientul Mijlociu: «Stabilitatea nu este o valoare în sine. Aceasta este dorită doar dacă servește intereselor noastre.»” Așa observăm în articolul “Apel din Israel: «Nu distrugeți ISIS, ar fi o greșeala strategică. Poate ajută Vestul să submineze Iranul și Hezbollahul. Rusia e un pericol mult mai mare»”, publicat în august 2016, pe Napoca News.[12]În engleză Inbar și-a publicat articolul „The Destruction of Islamic State is a Strategic Mistake”,  în 2 august 2016, pe Besacenter.org.[13]


Să ne rugăm Tatălui nostru Sfânt din Ceruri pentru ca perfidia evreilor să fie învinsă!

Să ne mai amintim cum lucrează evreii atei, care se opun restituirii Catedralei Sfântului Isaac din Sankt Petersburg, către proprietarul de drept, Biserica Ortodoxă Rusă. Putem revedea articolul “EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)”, publicat pe blogul Protopopiatului Ortodox Român Avrig, în data de 17 februarie 2017.[14]



Slăvit să fie Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

...........................................................................................


Despre evreii atei care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)






[1] Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 16, versetele 2-3, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=16
[2] Attentats du dimanche des Rameaux en Égypte, Wikipédia, (accesat în 11 aprilie 2017), https://fr.wikipedia.org/wiki/Attentats_du_dimanche_des_Rameaux_en_%C3%89gypte
[3]2017 Palm Sunday church bombings, Wikipedia, (accesat în 11 aprilie), https://en.wikipedia.org/wiki/2017_Palm_Sunday_church_bombings
[4]Egypt declares three-month state of emergency after Palm Sunday church bombings kill 44, ABC News, 2017-04-09, http://www.abc.net.au/news/2017-04-09/egypt-church-bombings-kills-at-least-44-injures-dozens/8429272
[5]Mark Woods, 'The church was filled with the bodies of the dead': Egypt Palm Sunday bombing survivors speak out, Christian Today, 10 April 2017, https://www.christiantoday.com/article/the.church.was.filled.with.the.bodies.of.the.dead.egypt.palm.sunday.bombing.survivors.speak.out/107115.htm
[6]Saint Mark`s Coptic Orthodox Cathedral, Alexandria, Egypt, Eyflare, Travel advice & tips, http://www.eyeflare.com/article/st-marks-coptic-orthodox-cathedral-alexandria-egypt/
Vezi și: Saint Mark`s Coptic Orthodox Cathedral (Alexandria) Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Mark%27s_Coptic_Orthodox_Cathedral_(Alexandria)
[7]Pr.prof. Ion Ciungu, 24 DE CREȘTINI ORTODOCȘI COPȚI OMORÂȚI ÎN CAIRO (duminică 11 decembrie 2016), Protopopiatul Ortodox Avrig, miercuri 14 decembrie 2016, http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2016/12/24-de-crestini-ortodocsi-copti-omorati_57.html
[8]Catedrala Ortodoxă Coptă a Sfântului Marcu din Cairo, Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Mark%27s_Coptic_Orthodox_Cathedral
[9]Botroseya Church bombing, Wikipedia, (accesat în 11 aprilie 2017), https://en.wikipedia.org/wiki/Botroseya_Church_bombing
[10]Catedrala Sfântului Marcu și Capela Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Cairo, http://theorthodoxchurch.info/main/cathedral-of-st-mark-in-al-abassiya-attacked/
[11]Steven Viney, Who are Egypt's Coptic Christians and why are they persecuted?, ABC News, 2017-04-10, http://www.abc.net.au/news/2017-04-10/who-are-egypts-copts/8429634
[12] Apel din Israel: «Nu distrugeti ISIS, ar fi o greseala strategica. Poate ajuta Vestul sa submineze Iranul și Hezbollahul. Rusia e un pericol mult mai mare», Napoca News, august 2016, http://www.napocanews.ro/2016/08/apel-din-israel-nu-distrugeti-isis-ar-fi-o-greseala-strategica-poate-ajuta-vestul-sa-submineze-iranul-si-hezbollahul-rusia-e-un-pericol-mult-mai-mare.html
[13]Efraim Inbar, The Destruction of Islamic State is a Strategic Mistake, Besacenter.org, August 2, 2016, http://besacenter.org/perspectives-papers/destruction-islamic-state-strategic-mistake/
[14] Pr. prof. Ion Ciungu, EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA), Protopopiatul Ortodox Român Avrig, vineri 17 februarie, 2017, http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2017/02/evrei-contra-catedralei-sfantului-isaac_17.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂVOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA ATOTBUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 3 aprilie anul 33, după cum consideră cei mai mulți cercetători moderni. (Alții consideră că în 7 aprilie, anul 30. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/100011785984046/posts/1356517958084391/?app=fbl … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni, precum și simbolul victoriei divino-umane eterne asupra lui Satan și asupra morții.

 Pr. prof. Ion Ciungu   Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice. “Mântuieș...