vineri, 5 noiembrie 2010

Îndemn

I. Nistor


Dacă-ţi iese pe cărare
O furnică, n-o călca
Doar şi tu poţi fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,
Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ţi străjuiesc drumul vieţii,
Căci şi tu poţi fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare
Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă şi soare.

Dacă tu nu le poţi da,
Cel puţin nu le lua!

Să nu provoci, ţi se cere,
Nici lipsuri şi nici durere.
Ci, dimpotrivă, creştine
Fă bine la orişicine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

VINERI, în SĂPTĂMÂNA A ȘASEA A POSTULUI SFINTELOR PAȘTI, adică în SĂPTĂMÂNA FLORIILOR, haideți să citim și noi măcar câteva texte comemorative și câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD! ... POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, acum ne aflăm ÎNTRE DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA ȘI SÂMBĂTA LUI LAZĂR. Pe Lazăr, care era mort și pus în mormânt de patru zile, l-a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, producând uimire și admirație printre iudei. Astfel că tot mai multă lume îl urmează pe Iisus. Elita iudaică, văzându-se neglijată prin faptul că tot mai mulți iudei se încred în Iisus și-L urmează, a decis, din invidie, să-L omoare pe Iisus, și să-l omoare și pe Lazăr. Elita iudaică și-a justificat deciziile cu argumente politico-patriotice, zicând că dacă-L vor lăsa pe Iisus în viață toți vor crede în El și atunci vor veni romanii care le vor lua țara și neamul. Cu alte cuvinte, elita Îl acuza pe Iisus că nu este patriot și că îi favorizează pe romani. ... DAR ȘTIM CĂ, CHIAR DACĂ L-AU UCIS PE IISUS, iudeii tot au fost cuceriți de romanii care le-au luat țara. Sau mai bine spus, TOCMAI DIN CAUZĂ CĂ L-AU UCIS PE IISUS, EVREII, ca pedeapsă de la Dumnezeu, AU FOST CUCERIȚI DE ROMANII CARE LE-AU LUAT ȚARA. De atunci evreii nu au mai avut țară până în anul 1948, când s-a format statul Israel! ... DUPĂ SÂMBĂTA LUI LAZĂR urmează DUMINICA FLORIILOR, când vom sărbători INTRAREA TRIUMFALĂ, DAR SMERITĂ, A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM, CĂLARE PE MÂNZ DE ASINĂ.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://www.facebook.com/photo/?fbid=2928561470617677&set=a.711891222284724   “Adunatu-s-au astăzi mulț...