Pr. prof. Ion Ciungu
Iisus a zis și zice: "Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă!" (Sfânta Evanghelie după Ioan 7, 24)
https://www.facebook.com/100003915592274/posts/pfbid0xxH2FwjenNoMynDZWXahqEZB7wecjg2cd7zs3v1AapYjYnNx5pEGzUSC1JbpqDAjl/?app=fbl
https://www.facebook.com/photo?fbid=3465641853576300&set=a.711891222284724
Marți, 7 octombrie, 2025:
"Al doilea an de genocid a fost diferit. Israelul a dat dovadă de creativitate cu noi metode de tortură și crime în masă, oferindu-ne posibilitatea de a alege cum vrem să murim."
(articol de Qasem Waleed)
"Când Israelul și-a început atacul pe 7 octombrie 2023, aproape toți cei din Gaza aveam sentimentul că acesta va fi brutal.
Totuși, nimeni nu credea că va continua timp de doi ani lungi. Nimeni nu credea că lumea va permite ca acest lucru să se întâmple atât de mult timp.
Aveam 16 ani când Israelul a lansat atacul asupra Gazei în 2014. Agresiunea a durat 51 de zile și atunci a părut o viață întreagă. Acum, atacul din 2014 pare o clipire.
Nu-mi amintesc în ce moment am simțit că nu mai există scăpare din acest atac genocidar, încât nici măcar nu-mi puteam imagina sfârșitul. A fost atunci când israelienii au masacrat sute de oameni la Spitalul al-Ahli, sau când au invadat Spitalul al-Shifa, sau când am fost strămutat la Rafah prima dată, sau când au invadat și distrus Rafah, trimițându-ne să fugim pentru a ne salva viața, sau când nordul Gazei a fost nimicit, sau când Israelul a încălcat acordul de încetare a focului și a reluat genocidul, sau când foametea a pus stăpânire pe Gaza?
Anul trecut, am marcat prima aniversare a genocidului pe drum. În acea zi, armata israeliană a emis un alt ordin de strămutare forțată pentru estul orașului Khan Younis și a trebuit să fugim la al-Mawasi împreună cu alte mii de oameni.
Anul acesta, nu am ajuns departe. Încă suntem strămutați, trăim într-un cort în al-Mawasi și murim de foame.
Încă suntem în același cerc al morții și distrugerii, doar că brutalitatea a escaladat. Lista martirilor a crescut, spectrul mizeriei s-a lărgit, iar metodele israeliene de tortură s-au diversificat.
Israelienii nu vor acum doar să ne omoare. Au devenit creativi în această privință. Au conceput diverse capcane mortale, oferindu-ne de ales cum să murim.
Când Israelul a oprit orice intrare de ajutor în Gaza pe 2 martie, declanșând un nou val de foamete, în timp ce masacra deja civili non-stop am crezut că acesta era nivelul suprem al răului. M-am înșelat. Înfometarea era doar începutul.
La sfârșitul lunii mai, așa-numita Fundație Umanitară pentru Gaza și-a deschis punctele de distribuție a alimentelor, unde palestinienii au ajuns să participe la „jocuri ale foamei” în viața reală. A devenit un obicei ca aceștia să fie puși să intre în competiție pentru câteva cutii de alimente înainte de a fi împușcați de soldații israelieni și mercenari străini.
Când copiii au început să moară de malnutriție, Israelul a început să permită intrarea camioanelor comerciale, astfel încât piețele să se umple cu alimente pe care nimeni nu și le putea permite.
Când guvernul israelian a făcut presiuni pentru cucerirea orașului Gaza, armata a desfășurat roboți explozivi pentru a ajuta să se facă distrugere totală. A devenit un obicei ca aceste vehicule militare încărcate cu tone de explozibili să pulverizeze nu numai blocuri întregi, ci și familiile care locuiau în ele.
T. S. Eliot a scris odată: „Omenirea nu poate suporta prea multă realitate.” Și totuși, noi, oamenii din Gaza, a trebuit să suportăm o realitate insuportabilă în fiecare zi, de doi ani încoace.
A fost o oroare după alta. Israelul a comis mai multe masacre decât pot menționa. Totuși, nu pot uita când Israelul l-a ucis pe prietenul meu Mohammad Hamo, un tânăr scriitor palestinian, alături de 200 de membri ai familiei și rudelor sale. Sau când Israelul a ucis 112 oameni înfometați, în timp ce așteptau făină, în ceea ce este acum cunoscut sub numele de Masacrul Făinii. Sau când, pe 18 martie, armata israeliană a reluat genocidul, ucigând 400 de oameni, dintre care 100 copii, în câteva ore. Sau când soldații israelieni au executat 15 paramedici palestinieni în Rafah.
Gaza a devenit un loc în care nu există nicio distincție între un civil și un combatant, între locurile și oamenii protejați de dreptul umanitar și țintele militare permise de legile războiului. Aici, medicul și pacientul sunt uciși; jurnalistul și martorul; profesorul și elevul; mama și copilul nenăscut.
Conceptul de viață și-a pierdut sensul în Gaza. Nu trăim, supraviețuim; suntem într-o luptă constantă pentru a scăpa de moarte.
Familia mea și cu mine am fost strămutați de nouă ori. De fiecare dată, ne-am chinuit să ne instalăm cortul, să construim o toaletă, să creăm umbră pentru a lupta împotriva soarelui, apoi să ne acoperim pentru a lupta împotriva vântului, apoi să ne izolăm pentru a ne proteja de frig și ploaie.
În iulie, m-am strecurat în cartierul meu din estul orașului Khan Younis după o retragere parțială a armatei israeliene. Tot drumul, am mers peste moloz care acoperea fiecare centimetru al străzilor distruse. Când am ajuns pe strada mea, la început nu mi-am putut da seama unde era casa mea. Armata israeliană îmi invadase tot cartierul. Scena era apocaliptică. Totul părea gri; nu exista nicio culoare, nicio viață, nicio clădire în picioare.
Când m-am întors la cortul nostru, i-am arătat mamei pozele pe care le făcusem. „Cine cred ei că suntem noi? China? Rusia?”, a strigat ea în timp ce plângea. „Nici măcar nu am luat o furculiță ca să ne apărăm”. A doua zi, m-am dus la Deir el-Balah, în centrul Gazei, zona cea mai puțin afectată din enclavă. M-am dus acolo pentru că mă temeam sincer pentru sănătatea mea mintală. Simțeam că îmi pierd mințile. Trebuia să văd niște clădiri, drumuri pavate și copaci; peisajele din cartierul meu mă bântuiau. Voiam să-mi dovedesc că pot recunoaște și alte culori în afară de gri.
Gaza este mică și dens populată, dar a fost întotdeauna incredibil de diversă în peisajul său, fiecare parte a ei având propria istorie, cultură și ritm distinctiv.
Orașul Gaza City a fost cea mai vibrantă parte, unde se aflau multe dintre faimoasele piețe, universități și clădiri înalte. Acolo se afla și orașul vechi, cu siturile sale istorice, moscheile și bisericile. Beit Hanoon și Beit Lahiya, în extremitatea nordică, erau mai relaxate, mai liniștite. Acolo, peisajul urban se amesteca cu cel rural; o mare parte din mâncarea noastră era cultivată acolo. Khan Younis și Rafah, în sud, erau și ele distincte; părțile lor estice s-au transformat în terenuri agricole.
Taberele de refugiați din nord, centru și sud – de la Jabalia prin Bureij până la tabăra Khan Younis, erau cele mai dens construite, dar și cele mai rezistente și diverse. Erau o miniatură a Palestinei istorice, deoarece majoritatea populației lor era descendentă a refugiaților de la Nakba din 1948, de la Jaffa până la Bir as-Sab’.
Armata israeliană a ras totul, creând același peisaj de distrugere în toată Gaza. Rafah este o reflectare a orașului Beit Hanoon; Khan Younis, o copie a orașului Gaza. Este ca și cum ai ține o oglindă în fața altei oglinzi, generând reflexii nesfârșite ale aceleiași imagini.
Acestea sunt aceleași imagini pe care oamenii din întreaga lume le văd în fiecare zi, le provoacă greață și le găsesc prea mult de suportat. Mulți ar privi în altă parte sau ar derula în jos. Într-adevăr, oamenii nu pot suporta prea multă realitate.
Și totuși, noi, oamenii din Gaza, nu putem privi în altă parte sau derula în jos. Am fost blocați în această realitate pentru ceea ce pare o veșnicie. Și ori de câte ori credeam că am văzut ce e mai rău, se întâmpla și mai rău.
Aș vrea să pot pur și simplu să mă uit și să scap de această realitate de genocid către un loc în care să pot trăi și nu doar să exist, undeva să pot urmări visele și să nu fiu bântuit de coșmaruri, undeva să pot obține mâncare sau apă fără să mă tem de moarte. Undeva să pot spera din nou, să pot fi liber. Asta e tot ce-mi doresc." https://www.aljazeera.com/opinions/2025/10/7/the-second-year-of-genocide-was-different
Marți, 7 octombrie, 2025, în Parlamentul European Diana Iovanovici Șoșoacă a întrebat care sunt granițele celor două state (Israel și Palestina):
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/2007086583460206/
........
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/10/nakba-catastrofa-palestinienilor-in_5.html?m=1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu