duminică, 21 septembrie 2025

Suntem în DUMINICA DE DUPĂ sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, când textul evanghelic la Sfânta Liturghie ne amintește următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “ORICINE VOIEȘTE SĂ VINĂ DUPĂ MINE SĂ SE LEPEDE DE SINE, SĂ-ȘI IA CRUCEA ȘI SĂ-MI URMEZE MIE.” Adică, să ne asumăm FIECARE CRUCEA PROPRIE, adică identitatea de creștini cu toate greutățile care decurg din ea, ÎN FIECARE ZI, ȘI SĂ-L URMĂM PE FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos! SĂ NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI DE OAMENII DESFRÂNAȚI ȘI PĂCĂTOȘI, CI SĂ-L MĂRTURISIM ÎN FAȚA LUMII PE MÂNTUITORUL NOSTRU, PENTRU CA ȘI EL SĂ NE POATĂ MĂRTURISI ÎN FAȚA TATĂLUI NOSTRU ATOTSFÂNT DIN CERURI! Mântuitorul ne îndeamnă să ne asumăm fiecare crucea vieții și să-L urmăm, dacă voim să ne câștigăm sufletul pentru eternitate. Chiar dacă ni se pare grea CRUCEA PERSONALĂ, se cuvine să o ducem cu răbdare, fără cârtire, știind că Dumnezeu ne ajută și că El nu ne dă mai mult decât putem duce. CRUCEA PERSONALĂ, adică greutatea vieții de creștin cu toate durerile, este necesară și ne ajută să trecem în Împărăția lui Dumnezeu. SĂ NU SCURTĂM CRUCEA PE CARE DUMNEZEU NE-O DĂ! Următorul filmuleț ne arată cât de necesară este CRUCEA PERSONALĂ ÎNTREAGĂ, NESCURTATĂ, PENTRU A TRECE SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/812372927726211 ... Să ne amintim, sau să aflăm acum, frumoasa poezie CRUCEA VIEȚII OMENEȘTI, scrisă de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul! ... În altă ordine de idei, observăm în Calendar că din această perioadă se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus ne spune  tuturor astfel: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, în fiecare zi să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” ... (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 9, versetul 23)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=3446408798832939&set=a.711891222284724


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica de după sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci este din Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 8, versetele 34 – 38 și capitolul 9, versetul 1:

 

“Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.”

...

SĂ NU SCURTĂM CRUCEA PE CARE DUMNEZEU NE-O DĂ! Următorul filmuleț ne arată cât de necesară este CRUCEA PERSONALĂ ÎNTREAGĂ, NESCURTATĂ, PENTRU A TRECE SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/812372927726211

 

Nu tăia din cruce! (poezie de Costache Ioanid)

https://www.resursecrestine.ro/poezii/200822/nu-taia-din-cruce

Să ne amintim, sau să aflăm acum, frumoasa poezie CRUCEA VIEȚII OMENEȘTI, scrisă de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul!

 

1)

Un creştin odinioară

Tot se căina mereu:

Grea mai este Crucea asta

Ce mi-a dat-o Dumnezeu.

Cum o dau nu-mi iese bine

De necazuri nu mai scap

Şi muncesc din greu ca boul

Până cad lângă proţap!

2)

Iaca alţii sunt mai leneşi

Și trăiesc mai în belşug

Numai mie (vorba ceea) „boii

Nu-mi mai trag la jug”.

Şi ofta creştinul nostru

Și mereu era cârtind

Nimeni nu putea odată

Să-l audă mulţumind.

Însă Cel de Sus Părinte,

Care-ajută pe mişel

Căutând din cele sfinte,

Cercetatu-l-au pe el:

3)

A trimis la el un înger

Noaptea când dormea trudit

Şi luând pe om de mână

L-a urcat pe deal la Schit.

Se făcea că este ziuă

Şi erau numai ei doi

Între nişte Cruci frumoase

Felurite după soi.

Unele erau de aur,

Altele de fier şi lemn,

De argint şi de aramă,

Fiecare cu un semn.

4)

Zice îngerul atuncea:

„Ia-ţi o Cruce care vrei,

Numai potriveşte-o bine

Și te-ntoarce la bordei”.

Lacom el apucă-n grabă,

Cea de aur mai întăi

Încercând s-o tăbârcească

Pe voinici umerii săi.

Dar nu-i chip ca s-o urnească

Și privind la ea cu jind

Se pogoară mai la vale,

La o Cruce de argint.

5)

De prea multă strălucire

Nu te poţi uita la ea,

Dar voind el s-o ridice

Vede că-i grozav de grea.

Se mai uită, iar încearcă

Până ce îşi ia de seamă

Să-şi aleagă altă Cruce,

Tot frumoasă, de aramă.

6)

Dar în ciuda lui şi-aceea

Pentru dânsul este grea

Cea de marmoră mai tare,

Cea de fier cam tot aşa.

Lângă ele, mai la vale,

Vede sub un copăcel,

Cruce de stejar uşoară,

Numai bună pentru el.

O ridică deci şi pleacă,

Iară îngerul pe drum

Îl întreabă pentru Cruce,

Dacă-i mulţumit acum.

7)

Slavă Domnului, răspunde,

Tare-s mulţumit cu ea,

Căci din toate numai asta

Este după vlaga mea!

Îngerul atunci îi zice:

Omule nemulţumit,

Pentru Crucea vieţii tale

Totdeauna ai cârtit!

Astăzi te-am adus anume

Ca să-ţi fie ţie semn

Că nici una nu poţi duce

Decât Crucea cea de lemn.

8)

Asta este „Crucea vieţii”

Dată ţie de când eşti,

Deci lui Dumnezeu dă slavă

Și de-acum să nu cârteşti.

Cele de metaluri scumpe

Sunt a oamenilor sfinţi

Care sufăr pân’la sânge,

Întru grele nevoinţi.

Iară tu cu sărăcia

Lesne te vei mântui,

Dacă vei păzi credinţa

şi răbdând vei mulţumi!

https://www.facebook.com/photo?fbid=3446411672165985&set=a.711891222284724


...

https://www.oca.org/readings/daily/2025/09/21

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna9

https://mobile.catholica.ro/cgc2025/luni/septembrie.html

https://www.maicadomnului.ro/calendar-ortodox-stil-vechi/#luna8

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/09/azi-14-septembrie-este-zi-de-sarbatoare.html

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/09/pe-8-septembrie-avem-sarbatoarea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/09/suntem-in-duminica-de-dinainte-de.html

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...