sâmbătă, 31 martie 2018

RĂSTIGNIT A 32-A OARĂ, ÎN SENS PROPRIU, ÎN VINEREA MARE, ÎNTR-UN RITUAL, JUCÂND ROLUL LUI IISUS (Ruben Enaje, vârsta:58 de ani; satul Cutud, din Filipine; articol în engleză din 30 martie 2018; traducere)



de pr.prof. Ion Ciungu


Sfântul Apostol Pavel, aplicând Răstignirea Mântuitorului la sine, ne spune că “eul” sau „ego-ul” lui personal rău, l-a răstignit, l-a omorât, și a început o nouă viață cu Iisus Cel Înviat: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni, capitolul 2, versetul 20).[1]

Fiul Veșnic iubit al lui Dumnezeu, Fiu Venit în istoria umană și Făcut  Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos, a acceptat să ia asupra Sa păcatele și pedepsele veșnice cuvenite tuturor oamenilor păcătoși, și a acceptat să fie omorât în locul tuturor oamenilor păcătoși. Apoi, El a înviat, inaugurând o nouă viață, spirituală. Astfel, orice om păcătos poate deveni eliberat pentru eternitate de păcate, prin credință în Iisus. Este necesar, totuși, ca fiecare să aplice la sine Răstignirea Mântuitorului, lucrând astfel la omorârea eului, a ego-ului personal rău, și la inaugurarea unei noi vieți cu Iisus, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.



Despre Răstignirea Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne amintește într-un mod deosebit și filipinezul Ruben Enaje.


Vineri, 30 martie 2018, (Vinerea Paștilor la romano-catolici),  articolul No more pain for Philippine devotee nailed to cross for 32nd time, (Nu mai există durere pentru devotatul credincios din Filipine bătut în cuie pe cruce pentru a 32-a oară),  a fost publicat pe site-ul agenției internaționale de știri Reuters, de către Ronn Bautista, Enrico dela Cruz și Robert Birsel. Traduc acest articol:


Ruben Enaje, în vârstă de 58 de ani, a jucat iarăși rolul lui Hristos vineri în cadrul ritualului religios tradițional din satul Cutud la aproximativ 76 Km (47 mile) de capitala Manila.


„În trecut, mergeam acasă rănit și șchiopătând, dar în anul acesta mă simt așa de bine,” a zis Enaje după ritualul ținut sub un soare sufocant.


El a zis că crede că puternica lui credință catolică l-a ajutat să evite durerea.


„Simt ca și când El îmi spune: `mergi înainte, continuă`,” a zis el, referindu-se la Dumnezeu.


Paștile sunt o sărbătoare care marchează Răstignirea și Învierea lui Hristos.


Aproximativ 80% din cei 105 milioane de oameni din Filipine, o fostă colonie spaniolă, sunt catolici.


Enaje a zis că se simte destul de puternic pentru a mai juca rolul acesta în două sau trei răstigniri, până împlinește 60 de ani.


Enaje a fost unul dintre cei trei credincioși zeloși bătuți în cuie pe crucile de lemn în acest sat vineri, între care o femeie care a participat pentru a șaptea oară.



Actori care purtau costume de soldați romani i-au legat pe acești credincioși zeloși de cruci bătându-le cu ciocanul în palme și în picioare cuie de doi țoli (aprox. 5 cm; nota traducătorului) înmuiate în alcool, apoi i-au ridicat cu ajutorul funiilor, aducând crucile pe verticală, pe un câmp plin de turiști din țară și străini.


Biserica Catolică din Filipine tolerează acest ritual dar zice că ea nu susține astfel de etalări sângeroase ale devoțiunii, descriindu-le ca fiind o „interpretare greșită a credinței”.  


Mulți catolici din Filipine, în timpul Sfintei Săptămâni a Patimilor, îndeplinesc, ca o formă de adorație și de rugăciune devotată, acte religioase de auto-pedepsire voluntară ca o exprimare exterioară a pocăinței pentru ceea ce au făcut rău.  

Unii cred că auto-pedepsirea voluntară ca o exprimare exterioară a pocăinței pentru ceea ce au făcut rău curăță păcatele, vindecă bolile și chiar duce la îndeplinirea dorințelor.


 Imagine cu Ruben Enaje răstignit. În fiecare an, începând din 1985, în Vinerea Paștilor, Enaje a vrut să fie răstignit.





Aici putem urmări o înregistrare video din anul 2015 cu Ruben Enaje crucificat.





..............................................................................................................

Aici am terminat de tradus articolul respectiv.

Despre obiceiurile catolicilor din Filipine putem vedea și un articol publicat în 30 martie 2018, în română, pe Agerpres, de Simona Tatu, Mariana Ionescu și Anda Badea:


......................................


Despre semnificația sărbătorii Sfintelor Paști am putea să (re)vedem și următorul articol:


………………………………………………………………………………………………………

Hallelujah în sabat!
Hallelujah ne-ncetat, 
Că Iisus a Înviat
Și e Viu cu Adevărat!

Hallelujah neclintit,
Că Iisus a biruit!




[1] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni, capitolul 2, versetul 20, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=2


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂVOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA ATOTBUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 3 aprilie anul 33, după cum consideră cei mai mulți cercetători moderni. (Alții consideră că în 7 aprilie, anul 30. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/100011785984046/posts/1356517958084391/?app=fbl … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni, precum și simbolul victoriei divino-umane eterne asupra lui Satan și asupra morții.

 Pr. prof. Ion Ciungu   Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice. “Mântuieș...