de MONICA GUJAN Bibliotecar
(responsabil CDI),
Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu
Poezii, Zorica Laţcu – Teodosia, Bucureşti, Editura Sophia, 2008.
Zorica Laţcu – Teodosia (1917-1990) este o poetă creştină formată în cadrul “mişcării gândiriste” conduse de poetul şi teologul Nichifor Crainic. Specializată în studii de teologie clasică şi modernă, concretizate în studii patristice remarcabile, iniţiată în experienţa monahismului ortodox românesc, maica Teodosia se impune în spectrul poeziei religioase moderne ca o poetă mistică prin excelenţă.
A publicat trei volume de versuri: Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj, 1948; Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova, 1949.
Zorica Laţcu a fost ataşată spiritual de mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi a fost îndrumată spiritual de părintele Arsenie Boca. În anul 1948 Zorica Laţcu intră în viaţa monahală cu numele Teodosia, în mănăstirea Vladimireşti, jud. Tecuci.
Volumul Poezii, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, reprezintă prima ediţie completă a poeziilor maicii Teodosia Laţcu. Tema centrală a poeziei sale mistice este iubirea dintre spiritul uman şi Dumnezeu.
(extrase din Coordonate bibliografice şi Notă asupra ediţiei, la volumul de mai sus).
Luna decembrie, învăluită de sacralitatea şi bucuria sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este un bun prilej de a ne lumina sufletul cu poeziile maicii Teodosia. Vă ofer, spre exemplu, câteva dintre acestea:
Colind Colind
Lerui, Doamne, Ler Pentru tine, suflet drag,
Din înaltul Cer. Pentru tine, doară,
Cerne Maica, cerne, Fiul Tatălui şi azi,
Fulgii moi i-aşterne, Pe pământ pogoară.
Nimeni să nu-i vadă
Urma prin zăpadă. Pentru tine, în oraş
Să nu se cunoască Maica Prea Curată,
Ce fiu va să nască. Pribegind din loc în loc,
Un locaş îşi cată.
Lerui, Doamne, Ler,
Din înaltul Cer, Pentru tine, nicăieri
Coboară, coboară N-a fost ea primită,
Preasfânta Fecioară; Ci în staul printre oi
Dar pe unde merge A intrat smerită.
Urma i se şterge,
Taina din vecie Pentru tine naşte Prunc,
Nimeni să n-o ştie. Ţie, dăruindu-L,
Mititel şi-nfăşeţel,
Lerui, Doamne, Ler, Cum a zis colindul.
Din înaltul Cer,
Intră-n staul iată, Şi în tine, sufleţel,
Maica Preacurată; Dulcea mea minune,
În staul de vite, Prea Curata pe Iisus
Pe paie strujite. Ca-ntr-o iesle-L pune.
Să nu se cunoască
Ce fiu va să nască. Pentru tine, suflet scump,
Îngerii mulţime,
Lerui, Doamne, Ler, În alai prea strălucit
Din înaltul Cer, Vin din înălţime.
Cerne luna, cerne,
Raze albe-aşterne, Pentru tine, pentru noi,
Lumină cerească, O, ce taină mare,
Din iesle să crească, Stea cum alta n-a mai fost
Razele-n zăpadă Sus pe cer răsare.
Îngeri să le vadă,
Din înaltul Cer. Pentru tine, suflet rar,
Din înaltul Cer. Pentru tine, suflet rar,
Pruncul mic surâde,
Şi la zâmbetul Lui sfânt,
Cerul se deschide.
Crăciunul
Tu nu mai ai, copile, azi,
Crăciun cu ramuri verzi de brazi.
Colindul sfânt tu nu-l mai ai,
Cu glasuri coborând din rai.
Şi nu-ţi mai vine Moş Crăciun,
Cu ţurţuri-perie-pe zăbun.
Şi „Moş Ajun” şi „Dalbe flori”
La Pruncul mic şi luminat,
Tu nu mai vii la închinat.
Copil al veacului de acum,
Opreşte-te o clipă-n drum!
Căci vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,
Încet Colindul de Crăciun.
Să ştii şi tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău şi-al meu,
Copil ca tine S-a făcut
Şi într-o iesle S-a născut.
Şi iar se naşte pentru voi,
Copii ai vremurilor noi.
În staul
Te-am urmărit cu inima, Fecioară,
Cum urci din Nazaret spre Vitleim,
Nu vede nimeni cum în cale zboară
Cu aripi argintii un heruvim.
Te văd apoi cum treci, ca o străină
Pe străzile micuţului oraş…
Nu vede nimeni nimbul de lumină
Ce-nvăluie tot chipul drăgălaş.
Ticsită până-n vârf e orice casă,
Zadarnic baţi la poartă, e-ncuiat…
Nu vede nimeni cuta dureroasă
Ce-n fruntea Ta senină s-a tăiat.
Îţi simt durerea, Maică Prea Curată,
Pentru cei ce trufaşi Te-au gonit,
Ţi-aud departe vocea-ndurerată:
„De ce cu Fiul Meu nu m-ai primit?”
Ci haide, intră-n staul. Te aşteaptă
Smeriţii boi şi viţeluşii blânzi.
Spre Tine oile grăbit se-ndreaptă,
Spre Tine cată mieii cei plăpânzi.
La cei smeriţi, care sufăr în tăcere,
Şi s-au făcut ca boul răbdător,
La ei să vii cu mâini de mângâiere
Şi să le naşti lor Prunc Mântuitor.
Şi la cei blânzi, ca mieii fără vină,
Cei ce ca oi plăpânde s-au făcut,
La ei să vii, Fecioară de lumină,
Şi Pruncul dă-li-L să le fie scut.
O, vino, paşii lini Tu Ţi-i coboară
Adânc în taina duhului smerit
Şi-n staul, între oi şi boi, Fecioară,
Să naşti Prunc mic, pe Domnul Prea Slăvit.
Sfintele sarbatori de Craciun si Anul Nou sa ne gaseasca pe toti mai buni, mai iertatori, mai curati sufleteste si mai generosi ! Sa ninga cu bucurie, credinta si speranta in sufletele tuturor ! LA MULTI ANI !
