joi, 23 mai 2013

NĂDEJDEA







Nădejdea creştină este nădejdea noastră în Hristos şi în fericirea veşnică, făgăduită de Hristos. El este tot ce ne-am putea dori să avem mai de preţ în această viaţă. «El va mântui poporul Său de păcatele lor» (Matei 1, 21). «Bucura-m-aş să mă duc la rai, dar păcatele nu mă lasă», spun mulţi creştini, care habar n-au de nădejdea creştină, ca şi cum păcatele ar fi un zid de netrecut. Nu este aşa. Aş zice că acest zid a fost năruit prin Cruce, prin moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a deschis Raiul lui Dumnezeu celor ce se căiesc. De aceea vin şi stărui că trebuie să învăţăm cum să nădăjduim în Hristos, fiindcă nu orice nădejde este creştinească,adevărată, mântuitoare. Voi arăta, deci, calităţile nădejdii creştine: temeinicie, tărie, deplinătate. Mai sunt şi alte caracteristici după care putem şti că avem nădejde creştină. Voi spune că nădejdea creştină respiră prin rugăciune aşa cum respirăm aerul prin plămâni; se susţine  şi se întăreşte prin Dătătoarele-de-viaţă Taine, prin citirea şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, prin virtuţile fiecăruia dintre noi. Voi arăta că, întrucât creştinul este fiinţă liberă şi raţională, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar şi căzută (din proprie voinţă) sau îndepărtată de Dumnezeu prin fărădelegi, trebuie să se apropie, prin credinţă, nădejde şi dragoste, de chipul său cel dintâi. Vom da sfat fiecărui creştin să se cerceteze pe sine cu luare aminte: ce anume reprezintă în fiinţa lui asemănarea cu Dumnezeu, partea sa de nemurire; îi voi spune să-şi îndrepte atenţia spre inimă, să ţină seama de cerinţele ei, care se vădesc de cele mai multe ori în conştiinţa omului, şi să le satisfacă neîntârziat. Inima ne cere să credem în Dumnezeu şi în posibilitatea de a ne uni cu El, fiindcă ea îşi găseşte în Dumnezeu pacea şi fericirea. Dar ea se poate lăsa şi amăgită, prin uneltirile duhului întunericului şi prin stricăciunea originară, de toate cele pământeşti care nu-i aduc nici pace, nici viaţă, nici fericire, ci doar necazuri şi suferinţă, Unirea inimii cu Hristos, prin dragoste şi credinţă – aceasta le-o vom dori celor ce vor asculta cuvântul nostru despre nădejde. Să curmăm nădăjduirea noastră în bunurile pământeşti, în oameni, în onoruri, în bogăţie, în desfătări trupeşti, iată, care trebuie să ne fie unica dorinţă. Ne înecăm în păcate şi de multe ori ne cuprinde urâtul, disperarea, pierim de mulţimea păcatelor. Eu aş vrea ca privirile tuturor să se îndrepte către nădejdea noastră – Hristos, când ne aflăm în păcat, în necazuri, în toate împrejurările vieţii, fericite sau nefericite, să pot convinge că El este Dumnezeul celor ce se căiesc şi Mântuitorul celor ce se mântuiesc. Să arăt că viaţa noastră este în Hristos, ca şi fericirea, lumina, bogăţia, mâncarea, băutura – totul – şi să-i învăţ pe oameni că trebuie să tindă toată viaţa spre Hristos, ca spre supremul ţel al vieţii noastre, iată ce mi-aş dori cel mai mult să fac. Iisus este izvorul a tot ce e viu. Aş vrea să pot face astfel încât fiecare dintre voi să-L numească din toată inima pe Iisus «Iisusul meu», «Mântuitorul meu». Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să strigăm vreodată: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?»(Ioan 12, 38; Cf Isaia 53,1)”[1].

„Mijloacele care chezăşuiesc nădejdea creştină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor când ne rugăm, citirea deasă a Cuvântului lui Dumnezeu şi mai ales împărtăşirea cât mai deasă cu De-viaţă-făcătoarele Taine, cu Trupul şi Sângele lui Hristos”[2].

„Călăuzele noastre în nădejdea creştină: Domnul Iisus, Preacurata Sa Maică, toţi sfinţii, proorocii, apostolii, mucenicii, ierarhii, cuvioşii; toţi s-au îndreptat spre Dumnezeu în nădejdea mântuirii şi nimeni nu s-a ruşinat, toţi s-au mântuit. «Nădejdea nu ruşinează» (Romani 5, 5) spune Scriptura, nici nu a ruşinat vreodată”[3].

„Nădejdea presupune aşteptarea unui bine de cae duci lipsă: «Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare» (Romani 8, 25). Dar întrucât cel mai mare bine la care putem spera este să nu mai păcătuim deloc şi întrucât nu avem acest bine suferim zilnic de păcat, care ne poate duce la veşnică pierire, nădejdea creştină trebuie îndreptată spre Hristos, ca spre izbăvitorul de păcate şi Mântuitorul nostru”[4].


[1]Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 430-431.
[2]Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 432.
[3]Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 432.
[4]Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 433.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂVOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA ATOTBUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 3 aprilie anul 33, după cum consideră cei mai mulți cercetători moderni. (Alții consideră că în 7 aprilie, anul 30. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/100011785984046/posts/1356517958084391/?app=fbl … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni, precum și simbolul victoriei divino-umane eterne asupra lui Satan și asupra morții.

 Pr. prof. Ion Ciungu   Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice. “Mântuieș...