( aspecte: moral, istoric, mesianic, eshatologic)
de Pr. Prof. Ion CIUNGU
Daniel îi răspunde regelui, pictură de Briton Rivière
„Lumina cunoştinţei” despre care auzim cântându-se cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este , de fapt, efectul prezenţei Duhului Sfânt. Această lumină se manifestă deplin în Mesia. Chiar şi înainte de Mesia ea a licărit în profeţi, luminând istoria întunecată de păcate.
Împreună cu mulţi copii şi adulţi evrei, Daniel a fost deportat în Babilon de către regele Nabucodonosor ( Nebucadneţar ), care cucerise Ierusalimul, ca urmare a păcatelor evreilor ( vezi Ieremia cap. 26 ). Istoricii moderni dau următoarea cronologie despre acele evenimente: în perioada anilor 598-597 î. d. Hr. a avut loc asedierea Ierusalimului de către Nabucodonosor, predarea oraşului de către evrei, prima deportare a populaţiei şi exilul regelui evreu Ioiachim. Au mai urmat două deportări în 587 şi în 582/581.[1]
În comunitatea evreilor din Babilon Duhul Sfânt lucrează în mod deosebit prin copilul Daniel. Unii conducători evrei erau foarte corupţi. După cum ne spune un proverb, “De la cap se strică peştele”. În contextul social de care vorbim, prin „cap” înţelegem funcţia de judecător. Este relatat cazul a doi judecători evrei foarte imorali.
1) Aspect moral
Susana este şantajată, condamnată la moarte, dusă spre executare, însă salvată prin glasul copilului Daniel
Susana, fiica lui Hilchia, soţia lui Ioachim, era foarte frumoasă şi cu frică de Dumnezeu. Ioachim era foarte bogat şi avea o grădină frumoasă alături de casă. Iudeii se adunau la el căci el se bucura de cinstire mai mult decât ceilalţi.
Iudeii aveau propria lor instanţă de judecată, căci pe babilonieni îi considerau a fi fără de legea lui Dumnezeu. În casa lui Ioachim se judecau pricinile ivite între ei, având în acel an doi judecători bătrâni, aleşi din popor.
Despre etapele amănunţite ale poftei lor păcătoase şi modul cum au procedat cei doi judecători imorali faţă de Susana se poate citi în Istoria Susanei.
Susana n-a vrut să păcătuiască faţă de Dumnezeu şi a respins propunerea lor de a se împreuna cu ei. Drept răzbunare ei au adus-o în instanţă, depunând amândoi mărturie mincinoasă că Susana a fost surprinsă de ei în grădină tocmai când se împreuna cu un tânăr. Cei doi bătrâni imorali aveau credibilitate în faţa întregii comunităţi iudaice. Legea lui Moise, care era atunci în uz, spunea următoarele : „ Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el adulterul, dar şi ea, adultera.” ( Levitic 20, 10 ). Acei judecători pervertiţi au mărturisit că pe tânăr nu l-au putut ţine , căci era mai tare ca ei şi a fugit.
În timp ce Susana era dusă spre locul unde urma să fie omorâtă, Dumnezeu „ a trezit duhul cel sfânt ” al lui Daniel, care a reuşit să întoarcă mulţimea, pentru a se demonstra realitatea prin cercetare.
„Atunci Daniel le-a grăit: « Pe aceştia doi despărţiţi-i unul de celălalt, iar eu îi voi cerceta ».
Şi după ce i-au despărţit, el a chemat pe unul din ei şi l-a întrebat:
« Tu, cel învechit în rele, acum te-au ajuns păcatele pe care le făceai înainte;
acum, dacă tu ai văzut-o, spune-mi: Sub care copac i-ai văzut pe ei împreună? » k Iar el a zis: « Sub mesteacăn ».
Daniel a zis: « Foarte bine; ai minţit împotriva capului tău; căci, chiar acum, îngerul lui Dumnezeu a primit porunca lui Dumnezeu să te spintece în două ».
Şi, punându-l deoparte, a poruncit să fie adus celălalt, căruia i-a zis: « Tu, sămânţă a lui Canaan, l nu a lui Iuda, frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a stricat inima;
aşa făceai cu fetele lui Israel, care, de frică, se împreunau cu voi; dar fiica lui Iuda nu v'a răbdat nelegiuirea.
Spune-mi acum: Sub care copac i-aţi prins? » Iar el a zis: « Sub arţar ».
Şi i-a zis Daniel: « Foarte bine; şi tu ai minţit împotriva capului tău; căci îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te spintece în două, încât pe amândoi să vă nimicească ».
Atunci toată adunarea a strigat cu glas mare şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu, Care îi scapă pe cei ce nădăjduiesc în El.
Şi s'au ridicat împotriva celor doi bătrâni pe care Daniel îi dovedise, prin chiar cuvintele lor, că mărturisiseră strâmb;
Ies 23:7 Dt 19:18-19
şi, după legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea.
Iar Hilchia şi soţia sa L-au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudele ei, pentru aceea că în ea nu s'a aflat nimic necinstit.
Începând din ziua aceea, mare a devenit Daniel în ochii poporului.” [2]
2) Aspect istoric ( exprimat alegoric printr-o statuie )
Amănunte despre visul regelui Nabucodonosor, despre tulburarea şi insomnia care au urmat, despre imposibilitatea de a-şi reaminti visul, despre ordinul dat ca înţelepţii Babilonului să fie ucişi pentru că nu-l pot ajuta, apoi despre Daniel şi rugăciunea făcută către Dumnezeu cu cei trei prieteni, se pot citi în capitolul doi din cartea Daniel.
În cele ce urmează redau răspunsul lui Daniel în faţa regelui:[3]
„ Daniel a răspuns înaintea regelui zicând: « Taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii, nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele.
Dar este un Dumnezeu în ceruri, Care descoperă tainele şi Care a făcut cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni. Iată care este visul şi vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău:
Ţie, rege, îţi treceau gânduri prin minte, când erai în patul tău, pentru ceea ce se va întâmpla mai pe urmă şi Cel ce ţi-a descoperit taina ţi-a dat să ştii ce va fi.
Şi mie, nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei vii, mi s-a descoperit taina aceasta, ci ca să se facă ştiut regelui înţelesul ei ca să cunoşti gândurile inimii tale.
O, rege! Tu priveai şi iată un chip - acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă.
Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă,
Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut.
Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat.
Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul.
Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.
Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea,
Şi în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur.
Şi după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău, apoi un al treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.
Şi un al patrulea regat va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte totul, aşa şi el va sfărâma şi va preface totul în pulbere, ca fierul care face totul bucăţi.
Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că va fi un regat împărţit şi va fi tare ca fierul, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut.
Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că regatul va fi parte tare, parte şubred.
Şi după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul.
Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci.
După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de ştire regelui ceea ce va fi în viitor; visul este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică ».
Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămâieri.
Răspuns-a regele către Daniel şi a zis: « Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină ».
Atunci regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului.
La rugămintea lui Daniel, regele a însărcinat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego cu ocârmuirea ţinutului Babilonului, iar Daniel a rămas la curtea regelui.”
„ Interpretarea tradiţională[4] a celor patru regate, împărtăşită printre comentatorii evrei şi creştini, timp de peste două milenii, este cea despre Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Această concepţie se conformează textului lui Daniel, care consideră Imperiul Medo-Persan ca unul, ca şi în cazul despre “ legea mezilor şi a perşilor.” ( 6: 8, 12, 15 ). Aceste concepţii sunt sprijinite de Talmudul evreiesc, de comentatorii evrei medievali, de Părinţii Bisericii Creştine şi de Calvin.
Ieronim în mod specific a identificat cele patru regate din Daniel 2 în acest fel. Teoria celor « patru monarhii » a existat alături de cele Şase Epoci şi cele Trei Ere, ca structuri istorice generale, în opera lui Augustin de Hippo, un contemporan al lui Ieronim.
În timpul Evului mediu, interpretarea creştină ortodoxă a urmat comentariul lui Ieronim la Cartea lui Daniel. Astfel, a patra monarhie şi sfârşitul ei sunt legate de sfârşitul Imperiului Roman, despre care se considera că încă nu a ajuns să se întâmple. Acesta este cazul, de exemplu, la scriitorul Adso din secolul zece, a cărui Libellus de Antichristo încorpora mitul medieval caracteristic despre Ultimul Împărat al Lumii . Principiul translatio imperii a fost folosit de Otto de Freising, care considera că Sfântul Imperiu Roman este continuarea Imperiului Roman ( ca a patra monarhie ).”
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea e de părere că picioarele statuiei din „ fier amestecat cu lut reprezintă Europa modernă.”
„ Profeţia lui Daniel[5] cu privire la piatra care a sfărâmat idolul este deseori folosită în imnurile ortodoxe ca o metaforă pentru Întrupare, « piatra tăiată » fiind un simbol al Logosului ( Hristos ), iar faptul că a fost tăiată « nu de mână », [desprinsă nu de mână ], este un simbol al naşterii virgine. Astfel imnurile se vor referi la Theotokos ( Fecioara Maria ) ca la un « munte netăiat »”.
3) Aspect mesianic ( Timpul până la venirea lui Mesia: 70 de săptămâni de ani; o săptămână de ani înseamnă 7 ani; 70 de săptămâni de ani înseamnă 490 de ani )
Daniel monitoriza timpul scurs de la dârâmarea Ierusalimului, în funcţie de profeţia făcută de Dumnezeu prin Ieremia care fusese martor la dârâmarea Ierusalimului . Cei 70 de ani de robie în Babilon, prezişi de Ieremia, ( cap. 25, 11 ), se apropiau de sfârşit, iar evreii urmau să se întoarcă în ţara lor.
În timp ce Daniel adresa Domnului Dumnezeu „ rugi fierbinţi cu post, sac şi cenuşă ” , mărturisind, pe de o parte dreptatea şi fidelitatea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte păcatul său şi al poporului său, cerând iertare şi favoare pentru Ierusalim, a primit răspuns prin îngerul Gavriil.
Răspunsul primit de Daniel, aşa cum îl găsim în cap. 9, versetele 21-27, deschide perspectiva spre venirea lui Mesia. Texul este următorul:[6]
„ Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară.
Şi a venit şi mi-a grăit zicând: « Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.
Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia!
Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor.
Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare.
Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât.
Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii » ".
„Pe scurt spus, următoarele sunt cele trei interpretări principale care au fost date la Daniel 9, 24-27 : [7]
- Prima este viziunea veche, care poate fi numită tradiţională şi care susţine că profeţia celor şaptezeci de săptămâni se referă direct la apariţia lui Hristos în trup, la moartea Sa, la stabilirea de către El al Noului Legământ, şi la distrugerea Ierusalimului de către romani.
- A doua este cea a majorităţii savanţilor recenţi, mai ales necatolici, care pun întreg pasajul în legătură cu timpul lui Antiochus Epiphanes, cu ( creştini în general ) sau fără ( raţionalişti în mare măsură ) o referinţă tipică la Hristos.
- A treia este cea a unor Părinţi ai Bisericii şi a unor teologi recenţi care înţeleg profeţia într-un sens eshatologic, ca o prezicere a dezvoltării Împărăţiei lui Dumnezeu de la sfârşitul Exilului până la împlinirea acelei împărăţii la A Doua Venire a lui Hristos.”
În Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, putem citi astfel :
„ Proorocul Daniel a prezis că: De la ieşirea poruncii ca iarăşi să se zidească Ierusalimul , adică de la anul 457 î. Hr. şi până se va sfârşi păcatul şi se vor şterge fărădelegile ( 9, 24, 25 ), vor trece 70 de săptămâni de ani, adică 490 de ani, răstimp care tocmai bine s-a împlinit la anul 33 după Hristos, când Mântuitorul a zdrobit puterea păcatului, prin moartea pe cruce.” [8]
„ Cele şaptezeci de săptămâni au fost deseori aplicate la perioada dintre exil şi moartea lui Antioh IV Epifan, în anul 164 î. d. Hr. . Această concepţie este susţinută de Enciclopedia Iudaică ( Jewish Encyclopedia ), de studiul biblic al Societăţii Iudaice pentru Publicaţii ( Jewish Publication Society ), de comentariul din Noua Biblie Americană ( New American Bible ), de unii savanţi creştini evanghelici (Vanderwaal, Goldingay, Lucas).”[9]
4) Aspect eshatologic ( adică despre sfârşitul lumii )
Mă refer aici la trei expresii folosite de profetul Daniel şi confirmate de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu referinţă la sfârşitul lumii:
a) „Urâciunea pustiirii” ( Daniel 9, 27; Matei 24, 15 );
b) „Fiul Omului” [ Daniel 7, 13-14; ( Luca 19, 10; Matei 20, 28; Marcu 2, 10; Ioan 5, 18; Matei 1, 23 ); Matei 24, 30 ; Matei 25, 31-46; Ioan 5, 27];
c) „Învierea morţilor” ( Daniel 12, 2-3 ; Ioan 5, 27-29 ).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, răspunzând apostolilor despre sfârşitul templului din Ierusalim şi despre sfârşitul lumii ( Matei 24, 15 ), face referinţă la profeţia lui Daniel : „ Deci, când veţi vedea ceea ce s-a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă –…” .
Nota explicativă dată în Biblia Bartolomeu la textul din Daniel 9, 27 este următoarea: „ ... « urâciunea pustiirilor » : în limbajul biblic, prin „urâciune“ se înţelege fie idolul, fie orice formă de idolatrie. Aşadar, va veni o vreme, înainte de sfârşit şi ca un semn al acestuia, când în locul cel sfânt al lui Dumnezeu se va instala fie un personaj care va pretinde şi va obţine adorare, fie o nouă formă de idolatrie, menită să pustiască sufletele oamenilor prin alungarea lui Dumnezeu (Căruia idolul sau idolatria I se substituie) ”. Bartolomeu mai citează şi alte traduceri, alte Biblii, precizând că în ele explicaţiile cu privire la urâciune se referă la Antioh Epifan, ( sec. II î. Hr. ), care a cucerit Ierusalimul şi a pângărit Templul, pe care îl refăcuseră evreii după ce s-au întors din exilul babilonic.
„ Unii comentatori [10] au argumentat că o profeţie ca aceasta poate avea mai multe împliniri. Teologul metodist Adam Clarke şi episcopul anglican Thomas Newton interpretează urâciunea pustiiri ca o expresie proverbială care ar putea include evenimente multiple substituite în loc de sau instalate în opoziţie faţă de rânduielile lui Dumnezeu, de adorarea Lui, de adevărul Lui, etc. Aceasta permite unora sau tuturor exemplelor din următoarea listă ( incompletă ) să fie văzute ca împliniri parţiale ale acestei profeţii în mod simultan:
- re-dedicarea Templului faţă de Zeus, de către Antioh IV Epifan în anul 167 î. d. Hr.
- adorarea Standardelor ( Normelor ) Romane pe Muntele Templului sub Titus în anul 70 d. Hr.
- construirea Cupolei ( Domului ) Stâncii de către Umayyad Caliph Abd al-Malik ibn Marwan, în anul 691 d. Hr.”
“ Interpreţii cu perspectivă futuristă cred că profeţia lui Iisus are de a face literal cu un Antihrist de la sfârşitul timpurilor. Creştinii futurişti consideră că profeţia lui Daniel despre urâciunea pustiirii menţionată de Iisus în Matei 24, 15 şi Marcu 13, 14 se referă la un eveniment din viitor, când un tratat de pace pe 7 ani va fi semnat între Israel şi un conducător al lumii numit « omul fărădelegii » , sau « Antihrist », cum se afirmă în scrierile apostolului Pavel, adică în 2 Tesaloniceni.”
Pentru a nu extinde prea mult articolul de faţă , comprim explicaţia cu privire la ultimele două expresii .
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este numit în Noul Testament atât Fiul lui Dumnezeu cât şi Fiul Omului. Este numit Fiul lui Dumnezeu sub aspect spiritual şi etern, întrucât El este "Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" . E numit Fiu al Omului, întrucat, la timpul potrivit, pentru a realiza mântuirea oamenilor, El S-a intrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a facut Om. În numele şi în locul oamenilor, El a realizat răscumpărarea, vindecarea şi împăcarea oamenilor cu Tatăl nostru Ceresc. El a lăsat oamenilor harul Duhului Sfânt, puterea de a se menţine în legătură cu El şi cu Tatăl, de a se elibera de Diavol şi de moartea eternă.
La vremea sfârşitului, El va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă, pentru a judeca pe toţi oamenii, inclusiv pe cei din morminte, căci toţi vor învia.
Alătur texte din Daniel şi din Noul Testament referitoare la aceste evenimente eshatologice :
“ Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”
( Daniel 7, 13-14 )
“ Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor.” ( Daniel 12, 2-3 )
„ Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. ( Matei 24, 29-31 )
„ Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.” ( Ioan 5, 26-29 )
……………………………………………………………………………
“ Există cinci locaţii diferite care pretind a fi locul mormântului personajului biblic Daniel : Babylon, Kirkuk şi Muqdadiyah în Irak, Susa şi Malamir în Iran şi Samarkand în Uzbekistan.”[11]
[1] TRADUCTION OECUMENIQUE DE LA BIBLE, ALLIANCE BIBLIQUE UNIVERSELLE – LE CERF, Paris, 1988, nouvelle edition revue 1995, Tableau chronologique, p. 1823.
[2] Istoria Susanei, http://www.biblia-bartolomeu.ro/index-C.php?id=VT-Sus-01
[3]Daniel, cap. 2 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=16&cap=2
[4] Four kingdoms of Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Traditional views
[5] Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Christianity
[6] Daniel, cap. 9 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=16&cap=9
[7] Book of Daniel, Catholic Encyclopedia,
[8] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 74.
[9] Prophecy of Seventy Weeks, Interpretations, From Wikipedia, the free encyclopedia
[10] Abomination of desolation, From Wikipedia, the free encyclopedia, Multiple fulfillments şi Futurism
