TEXTE LITURGICE VII

„Mântuieşte-mă Preacurată Stăpână, ceea ce negrăit ai născut pe Mântuitorul Hristos, că numai pe tine te am folositoare şi zid nesfărâmat, acoperământ şi veselie şi dumnezeiască mângâiere sufletului meu. Ci tu mă izbăveşte de viermele cel neadormit şi focul cel veşnic, Maica lui Hristos Dumnezeu” (Vecernie, 29 ianuarie, Minei, pp 457).

„Curată ceea ce primeşti rugăciunile păcătosilor şi nu treci cu vederea suspinurile celor scârbiţi, roagă-te celui născut din curatele sângiurile tale să ne mântuiască pe noi, preasfântă Fecioară”(Vecernie, 29 ianuarie, Minei, pp 457).

„Veniţi să-l lăudăm pe sfinţitul Mucenic cu cântări muceniceşti, văzându-l că luminează curat cu Dar luminat de Dumnezeu, pururea slăvind pe Hristos” (Utrenie, 30 ianuarie, Pavecerniţă, Peasna 1 irmos).

„Ca cei ce aţi fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă” (Troparul Sfinţilor trei Ierarhi, Ceaslov pp 448).

„Pe sfinţiţii propovăduitori şi de Dumnezeu vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru odihna şi desfătarea bunătăţilor Tale; că ai primit oastenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel ce însuţi preaslăveşti pe sfinţii Tăi.”(Condacul Sfinţilor trei Ierarhi, Ceaslov pp 448).

JURNAL NETERMINAT

-pledoarie împotriva avortului-[1]

          5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Părinţii mei încă nu ştiu. Sunt mai mică decât un sâmburaş de măr, dar de acum sunt eu însămi, o fiinţă umană. Şi, deşi sunt atât de puţin formată, e sigur că voi fi o fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri şi ştiu că voi îndrăgi florile.

            19 octombrie: Am mai crescut puţin, dar sunt încă prea mică şi nu pot face nimic. Mama face aproape totul pentru mine. Ceea ce este curios este faptul că ea încă nu ştie că mă poartă în pântecele ei şi că mă hrăneşte cu sângele ei.

            23 octombrie: A început să mi se formeze gura. Ia gândiţi-vă puţin! Peste un an am să râd. Mai târziu am să vorbesc. Cine poate susţine că nu sunt o adevărată persoană? Sunt cineva; aşa cum firimitura de pâine, oricât de mică ar fi, este totuşi pâine.

            27 octombrie: Inima mea a început să bată de la sine. De acum înainte, ea va bate mereu în tot cursul vieţii mele, fără să se oprească vreodată ca să se odihnească. Şi apoi, după mulţi ani, va obosi, se va opri, şi eu voi muri. Dar, până atunci, eu sunt la începutul existenţei mele, nu la sfârşitul ei.

            2 noiembrie: Cresc puţin în fiecare zi. Braţele şi picioarele mele prind să capete formă. Dar va trebui să mai aştept o bună bucată de vreme până ce picioruşele mele să mă poarte şi eu să pot alerga să mă arunc în braţele mamei mele şi până ce braţele mele să-l poată îmbrăţişa pe tatăl meu.

            12 noiembrie: Acum au început să se formeze minuscule degete la mâinile mele. E de mirare că sunt atât de mici şi totuşi ele vor fi minunate! Ele vor şti să mângâie un căţeluş, să arunce o minge, să culeagă o floare, să atingă o altă mână...Degetele mele...Poate că într-o zi vor cânta la vioară sau vor picta un tablou.

            20 noiembrie: Astăzi, pentru prima oară, doctorul i-a spus mamei mele că eu sunt acolo, într-adevăr, plină de viaţă. Eşti fericită, mamă?

            25 noiembrie: Tatăl şi mama mea nici nu ştiu că sunt o fetiţă. Poate că ei aşteaptă un băiat. Dar eu o să le fac o surpriză  şi o să mă cheme Ecaterina, ca pe mama.

            10 decembrie: Mi s-a format şi faţa. Sper că o să semăn cu mama.

            13 decembrie: Am început chiar să văd, dar e încă întunecat totul în jurul meu. În curând însă ochii mei se vor deschide la lumina soarelui, a florilor, a copilaşilor. N-am văzut încă nici marea, nici muntele, nici curcubeul. Oare cum vor fi în realitate? Şi tu, mamă, cum eşti în realitate?

            24 decembrie: Mamă, aud cum îţi bate inima. Mă întreb dacă şi tu auzi inima mea cum bate aşa de încet: tap-tap, tap-tap. O să ai o fetiţă sănătoasă şi voinică, mamă, ai să vezi. Abia aştept să mă cuibăresc în braţele tale, să-ţi mângâi faţa, să te privesc în ochi. Şi tu mă aştepţi, cum te aştept şi eu, nu-i aşa?

            28 decembrie: Mamă, mamă, de ce i-ai lăsat să pună capăt vieţii mele? Am fi fost atât de fericite împreună!...

---

[1] “Noi marturii despre parintele Arsenie Boca'', editie ingrijita de Ioan Cişmileanu, 2005

CINE MOARE ???

Pablo Neruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i"
în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii
care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când
este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzica;
cine nu cauta harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă
şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi
cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna
că "a fi viu" cere un efort mult mai mare
decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim... 


Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare,
Dacă va fi să înşeli, înşală-ţi stomacul,
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie,
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale,
Dacă va fi să furi, fură o sărutare,
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica,
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire,
Dacă va fi să doreşti să fii fericit,
                        doreşte-ţi în fiecare zi...

Necazurile ne sunt de folos

de Toma de Kempis

1. Ne este de folos faptul că întâmpinăm uneori greutăţi şi împotriviri. Pentru că acestea întorc pe om către inima lui, ca să cunoască că patria sa nu este aici pe pământ, şi să nu-şi pună nădejdea sa în vreun lucru din lume. Ne este de folos că dăm uneori peste lucruri ce ne stau împotrivă, că oamenii gândesc şi vorbesc rău de noi, deşi facem bine şi cu conştiinţă curată. Pentru că acestea ne păstrează smerenia, şi ne scuteşte de fumul slavei celei deşarte. Când oamenii ne dispreţuiesc în lume, când ne dărâmă toată strădania noastră, atunci mai mult decât oricând, suntem îndemnaţi a-L căuta pe Dumnezeu, ca unul ce cunoaşte inimile, martor la nevinovăţia noastră.

2. Iată pentru ce omul ar trebui să se razime cu totul numai pe Dumnezeu, pentru ca să n-aibă trebuinţă a căuta la oameni multă mângăiere. Când omul, pe lângă toată bunăvoinţa ce ştie că are, este tulburat, ispitit sau de gânduri rele necăjit, atunci pricepe el, mai luminat decât oricând, trebuinţa ce are de Dumnezeu, fără al cărui ajutor vede că singur nu poate face nici un bine. Atunci se întristează, plânge şi se roagă pentru necazurile ce pătimeşte; atunci viaţa este o povară, doreşte moartea, care să-l scape de legăturile trupului şi să-l unească cu Hristos; atunci se încredinţează el bine că siguranţa întreagă, pacea deplină, nu sunt din lumea aceasta.

Meditaţie:

Fiecare din noi, în necazuri, poate să-şi dea seama de ceea ce este el în adevăr. «Cel ce n-a fost încercat, nu ştie nimic» zice Eclesiastul (24,9). Omul, căruia totul îi merge bine e expus la o mare primejdie. E foarte de temut ca nu cumva sufletul său să fie apucat de un somn greu şi la ora deşteptării să nu i se zică: «Adu-ţi aminte că ai primit cele bune pe pământ» (Luca 16,25). În lumea aceasta suferinţele sunt un har dumnezeiesc; ele ne îndeamnă la virtute, ne procură noi prilejuri de merit şi ne aseamănă cu Fiul lui Dumnezeu, despre care s-a scris: «se cădea ca Hristos să pătimească şi să intre în slava Sa» (Fapte 2,31-32).

Fă-ţi timp...

de Traian Dorz

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.



Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.


Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.


Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frum’sețea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.


Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.


Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii şi morţii tale preţ.


Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi.

Colind

de Vasile Voiculescu

În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.

Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paşte!
Suflete, scoli şi cunoaşte
Luminos Prunc că Se naşte
În peştera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica Sfânta-n braţe-L ţine,
Duhul Sfânt cu drag L-alina,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
Ci-ncleştat de grea minune
Stau în muta rugăciune
Să mai mişc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine,
Raiul tot se află-n mine.

TEXTE LITURGICE VI

În Iordan, botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie. (Troparul Botezului, Ceaslov, ed V, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, pp 442-443).

“Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.” (Condacul Botezului, Ceaslov, ed V, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, pp 443).

“Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit. Că şi a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a  ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.” (Troparul Sfântului Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Ceaslov,. pp. 443).

Sfântul VASILE cel MARE II

de Lucian OLARU

Guvernatorul provinciei Capadocia, Modest, era arian cu credinţa şi se purta foarte aspru cu locuitorii ortodocşi (nearieni) ai provinciei; el tuna împotriva Bisericii şi l-a chemat la judecată pe episcop, pe sfântul Vasile, pentru că nu accepta şi el erezia arienilor. ... Mânios peste măsură că acest episcop nu i se supune şi nu îi este frică de el şi de împărat, Modest guvernatorul provinciei s-a adresat sfântului cu cuvinte aspre şi mari ameninţări: confiscarea averilor, surghiunul, tortura şi chiar moartea. Iată şi răspunsul sfântului Vasile:

 - Apoi de confiscarea averilor n-are a se teme cel ce nu posedă nimic, afară de cazul când ai în vedere aceste cârpe de lână şi câteva cărţi, singura mea avere. De exil nu-mi pasă, întrucât nu sunt legat de o anumită localitate; nu-i al meu pământul pe care-l locuiesc acum, ci al meu este tot pământul unde aş fi aruncat; sau, mai bine zis, al lui Dumnezeu este tot pământul, pe care eu nu sunt decât un călător în trecere. Apoi la ce chinuri pot fi supus eu, care aproape că nu am trup, afară de cazul când te gândeşti să mă dobori dintr-o singură lovitură. Atâta îţi stă în putere. Cât despre moarte, ea este pentru mine o binefacere, că m-ar duce mai curând la Dumnezeu, prin Care trăiesc şi Căruia Îi slujesc, pentru că sunt aproape mort, şi de Care doresc mult să mă apropii.

Prefectul, încremenit de mirare, a zis:

-          Până acum mie încă nu mi-a vorbit nimeni aşa şi cu atâta îndrăzneală.

Vasie i-a răspuns:

-          Poate, pentru că n-ai dat peste un episcop. Acela, desigur, ţi-ar fi vorbit tot aşa în împrejurări asemănătoare.[1]

......................................

După ce a grăit aşa şi a primit acest răspuns, prefectul, văzând firea atât de neînfricoşătoare şi nebiruită a acestui bărbat, i-a dat drumul concediindu-l nu cu ameninţări, ci cu oarecare respect şi sfială...

..... auzind despre toate acestea, împăratul a poruncit să nu mai fie întrebuinţată faţă de el (sfântul Vasile, n.n) violenţa, ci a schimbat ameninţarea în admiraţie; şi cu toate că n-a mers până acolo încât să primească şi credinţa ortodoxă a lui Vasile, fiindu-i ruşine de această convertire, căuta totuşi motive de scuză, ceea ce îi făcea mare cinste.

Uimit împăratul de tărie şi credinţa sfântului Vasile, a dorit să-l vadă. Sfântul Grigore din Nazianz ne relatează două întâlniri ale impăratului cu sfântul Vasile: «Mergând cândva împăratul la biserică împreună cu suita sa – era de sărbătoarea Bobotezei, când în biserică era mare aglomeraţie – s-a aşezat în rândul mirenilor. ... după ce a văzut şi pe sfântul Vasile, cu trupul nemişcat, cu privirea şi cu sufletul liniştit, ca şi cum prin venirea împăratului nu s-a întâmplat nimic neobişnuit, ci stând drept, ... împăratul s-a simţit cuprins de un fel de sfială sau frică; mintea a început a-i fi învăluită ca de un fel de ceaţă şi a i se învârti pământul înaintea ochilor....»[2]

Sfântul Grigore din Nazianz istoriseşte că împăratul Valens a venit şi a doua oară să-l vadă pe sfântul Vasile: «Şi ce frumos a vorbit Vasile împăratului şi cu câtă înţelepciune, când acesta a venit iar la biserica noastră şi a păşit dincolo de catapeteasmă, pentru o întrevedere şi o convorbire, pe care de multă vreme o dorea! ... aceasta este originea bunăvoinţei de mai târziu a împăratului faţă de noi şi cauza potolirii prigoanei. Această întrevedere, întocmai ca un torent, a spălat cea mai mare parte a defăimărilor ce ni se aduceau».[3]

Cu toate acestea ereticii arieni nu sau lăsat şi au reuşit ca sfântul Vasile să fie exilat. «Se făcuseră, spune sfântul Grigore, toate pregătirile necesare. Sosise noaptea, căruţa era gata; vrăjmaşii lui Vasile aplaudau, pe când credincioşii boceau; ... atunci Dumnezeu ... a lovit cu boală pe fiul împăratului, şi încă pe neaşteptate. Odată cu decretul de exil i s-a adus împăratului şi vestea acestei boli şi atunci mâna lui a fost împiedicată să semneze decretul şi sfântul a scăpat de primejdie, bărbatul pios a fost graţiat datorită frigurilor fiului, care a muiat asprimea tiranului. ... împăratul căuta pretutindeni leacul bolii şi pe cei mai buni medici; făcea nenumărate rugăciuni şi se prosterna cu faţa la pământ. Negăsind nici un leac pentru boală, împăratul a făcut apel la credinţa lui Vasile; dar deoarece se ruşina din cauza nedreptăţii ce-i făcuse de curând, şi nu îndrăznea să-l cheme chiar el, a însărcinat cu acest lucru pe alţii dintre prietenii cei mai iubiţi  ai lui. Atunci sfântul Vasile s-a înfăţişat fără întârziere şi fără nici o obiecţiune; şi îndată, după venirea lui, boala s a mai uşurat, iar tatăl a început să aibă nădejdi mai bune. Si, desigur, dacă nu s-ar fi adăugat sare în apă, chemând odată cu Vasile şi pe eretici, în care credea mai mult, copilul s-ar fi vindecat imediat, şi ar fi fost dat sănătos în braţele tatălui său. Aşa credeau cei ce au fost de faţă.»[4]

«Se spune că nu mult timp după aceasta, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu însuşi prefectul Modest. Fiind lovit şi el de o boală s-a plecat sub mâinile acestui bărbat sfânt. Prefectul suferea, plângea, se zbătea; de aceea a trimis după Vasile şi-l conjura, strigând: «Iată, acum ai căpătat satisfacţie! Izbăveşte-mă de această boală!» Lucru care s-a şi întâmplat, după cum a recunoscut-o chiar prefectul şi a spus-o la multi care nu stiau; că după această întâmplare nu mai înceta a lăuda pe Vasile şi a-i admira virtuţile».[5]

Sfântul Vasile  a creat în apropierea Cezareii un mare complex filantropic, care cuprindea: biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini; la acestea se adaugă clădirile cele de trebuinţă pentru satisfacerea nevoilor tuturor acestor aşezăminte: bucătării, ateliere de tot felul şi alte dependinţe necesare; nu lipseau nici şcolile în care copiii învăţau carte şi nici şcolile pentru învăţarea meseriilor.[6]

---

[1] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 23.

[2] Idem, pp 24.

[3] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.

[4] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.

[5] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 26.

[6] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 28.

Lauda

de Lucian OLARU

           

            Cu toţii ne lăudăm cu ceva sau cu cineva, depinde de situaţie!

            Unul spune că este prieten bun cu directorul de la fabrică: „orice ai nevoie – zice  – spune-mi şi te voi rezolva; ”

            Altul se laudă că este bun prieten cu primarul: „dacă te pot ajuta cumva cu intervenţiile lui, spune-mi, şi o să îmi arăt puterea de influenţă;”

            Un altul este prieten bun cu vreun alt funcţionar de la stat şi promite să obţină „abolirea” temporară a legii, doar pentru tine!

            Cu toţii ne place să ne lăudăm cu ce au alţii, cu ce sunt alţii, cu faptele altora – bune sau rele. Să nu uităm însă, cuvintele sfântului apostol Pavel:

«iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos...»[1]; Iar împăratul David zice că:

" Unii se laudă cu carele lor, alţii cu caii lor ... dar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru..."[2].

            Să ne lăudăm şi noi mai des cu puterea Crucii Domnului Iisus;

Să ne lăudăm cu Maica Sa, Peacurata Fecioara Maria;

Să ne lăudăm cu Îngerul nostru păzitor care permanent veghează asupra noastră;

Să ne lăudăm cu toţi sfinţii şi mucenicii care au murit pentru Hristos şi care – plecând de aici – nu ne-au părăsit, şi să ne rugăm de ei, să-i „tragem” pe ei aici jos, la noi, şi să le aducem lauda care li se cuvine, iar în schimb să le cerem ajutor şi sprijin şi explicaţii amănunţite despre cum să ne mântuim, şi despre cum să împlinim Legea lui Dumnezeu.

Mai presus de toate, să îl luăm cu noi pe Dumnezeu în sîn oriunde vom merge, si va veni cu noi ... şi aşa să nădăjduim că şi El ne va lua în Sînul Lui când vom păşi în Nemurire, în Veşnicia de dincolo... Avva Arsenie, un parinte din „Patericul egiptean” ne spune aşa: «De vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi».[3]

Din moment ce ne lăudăm cu Dumnezeu se cuvine să ne silim să fim la standardul de viaţă pe care El îl cere de la noi, căci altfel discredităm Numele Lui şi riscăm să ne pierdem sufletul şi viaţa fericită din patria cea cerească!

---

[1] Galateni 6,14.

[2] Psalmi 19, 8-9.

[3] Patericul, Editura Episcopia Ortodoxă Română Alba Iulia, Alba Iulia 1994, pp 15.

Dumnezeu, Ştiinţa şi Biblia (Descoperirile de la oraşul unde era casa lui Goliat susţin acurateţea Bibliei)

Ştiri din lumea ştiinţei despre Dumnezeu şi Biblie

De Mario Seiglie, Tom Robinson şi Scott Ashley

Descoperirile de la oraşul unde era casa lui Goliat susţin acurateţea Bibliei[1]

Traducere de pr. Prof.  Ion Ciungu

        Criticii Bibliei au discreditat de mult timp povestirile ei, considerându-le mituri, fabule, scrise la secole după timpul la care pretindeau că s-au întâmplat. Totuşi, în repetate rânduri, după cum s-a raportat în The Good News, au venit la lumină detalii semnificative care clarifică şi susţin documentul biblic. În vara aceasta (2010), două descoperiri semnificative de la Tell es-Safi, identificat ca locul biblicului Gath, au fost anunţate că susţin acurateţea istorică a Bibliei.

        Gath este unul din cele mai mari tell-uri ( movile formate din construirea succesivă pe ruinele unor cetăţi antice) din Israel. În timpurile Vechiului Testament aceasta era una din principalele cetăţi ale filistenilor, duşmani ai israeliţilor. Localizată cam la jumătatea drumului dintre Ierusalim şi oraşul de coastă Ashkelon ( cândva tot al filistenilor ) , Gath este descris în Biblie ca fiind oraşul unde era casa lui Goliat[2], uriaşul ucis de David.

        În vara aceasta, arheologii excavând locul respectiv au descoperit rămăşiţele a ceea ce ei au identificat ca fiind un templu. În cadrul lui ei au descoperit baze de susţinere a doi sâlpi mari, care la rândul lor ar fi susţinut întreaga structură. De ce ar fi acest lucru semnificativ ?

        Vă puteţi aminti relatarea despre Samson cel puternic care, după cum citim în Biblie, a fost un om cu o putere şi fapte glorioase legendare împotriva filistenilor. Înşelat, luat prizonier şi orbit de ei, a fost pus să lucreze ca un bou sau măgar la râşniţă. Moartea lui Samson este memorializată în Judecători 16: 23-30 :

        „ Atunci s-au adunat fruntaşii filistenilor să ofere un mare sacrificiu lui Dagon, zeul lor, şi să se veselească… Aşa s-a întâmplat că atunci când inimile lor erau vesele au zis: ` Aduceţi-l pe Samson ca să ne facă spectacol. Aşa că au adus pe Samson din închisoare şi el le-a făcut spectacol. Iar ei l-au aşezat între stâlpi`...

        “ Şi Samson s-a prins de cei doi stâlpi din mijloc  care susţineu templul şi şi-a adunat toate forţele contra lor, unul fiind la dreapta iar celălalt la sânga. Atunci Samson a zis: ` Să mor cu filistenii! `  Şi a împins cu toată puterea şi templul a căzut pe fruntaşi şi pe tot poporul care erau în el. Astfel cei pe care i-a omorât la moartea sa au fost mai mulţi decât cei pe care i-a omorât în viaţa sa.”

        Criticii Bibliei de mult au discreditat această povestire, pretinzând că templele în Orientul Mijlociu nu erau construite cu o pereche de stâlpi care susţineau structura. Totuşi acum ei sunt confruntaţi cu evidenţa clară că templele filistenilor erau construite exact în acel mod!

        De fapt acesta este acum al treilea templu filistean excavat în Israel – şi toate trei  arată că aveau doi stâlpi principali care susţineau un acoperiş.

        Primul astfel de templu a fost excavat în anii 1970 lângă ceea ce este acum Tel Aviv. Acolo arheologul Amihai Mazar a găsit două baze pentru coloane suficient de apropiate ca un om să poată ajunge la ambii stâlpi în acelaţi timp, exact cum e descris în relatarea despre moartea lui Samson. Apoi, în anii 1990, arheologul Trude Dothan a excavat un alt templu la cetatea filisteană Ekron prezentând acelaşi plan.

        Deşi nimeni nu pretinde că vreunul din aceste trei temple este acela unde Samson literal „a dârâmat casa”  - aceasta s-a întâmplat la cetatea filisteană Gaza, neexcavată pentru că se află sub un oraş modern – aceste descoperiri sunt totuşi importante în a susţine acurateţea istorică a relatării Bibliei.

        Arheologul Bryant Wood a explicat semnificaţia lor într-o ediţie din 1974 a Bible and Spade ( Biblia şi Hârleţul ):

        “ Stâlpii erau făcuţi din lemn şi se sprijineau pe baze de susţinere din piatră. Cu stâlpii care erau cam la 6 picioare[3] distanţă unul de altul, un om puternic putea să-i disloce de pe bazele lor de piatră şi să prăbuşească întregul acoperiş. Descoperirile arheologice se potrivesc perfect cu povestirea biblică şi aduc mărturie la plauzibilitatea relatării…

        “ Scriitorul biblic îşi cunoştea faptele. El ştia că templele filistene erau susţinute de doi stâlpi şi că astfel Samson a  făcut să se prăbuşească templul. Relatarea este a unui martor ocular, demonstrând iarăşi că într-adevăr Biblia este cel mai exact manual din lume.” (“Samson and the Temple of Dagon” p. 53-54).

        Săpătorii de la Gath de asemenea au găsit evidenţa despre un alt eveniment înregistrat în Biblie, un mare cutremur de pământ care a avut loc în timpul regelui Uzziah al Iudei pe la anul 750 î. Hr., menţionat în cărţile Amos 1:1 şi Zaharia 14:5 .  Surprinzător, Zaharia a scris la mai mult de două secole după ce vechiul cutremur a avut loc. Aşa că probabil a fost un eveniment monumental încât a rămas aşa mult timp în conştiinţa naţională!

        În ceea ce priveşte excavaţia de la Gath, potrivit  The Jerusalem Post  : “Seismologii care au examinat locul au confirmat că un mare cutremur de pământ a avut loc acolo, unul pe care ei l-au estimat că ar fi înregistrat 8 pe scara Richter. Principala evidenţă a fost prezenţa mai multor ziduri de cărămidă care fuseseră aruncate la o parte şi se prăbuşiseră ca `un pachet de cărţi.`

         “ `Dacă seismologii au dreptate, un cutremur de 8 pe scara Richter ar fi nivelat o cetate mare. Intensitatea energiei cerută pentru a muta zidurile pare a fi fost de la ceva foarte puternic,` a spus Maeir [ Aren , director de excavaţie de la Universitatea Bar Ilan ]…

        “Ceea ce avem aici este o arhi-evidenţă foarte puternică despre un dramatic cutremur de pământ , un eveniment natural care a lăsat o impresie foarte semnificativă asupra profeţilor biblici ai timpului.” ( Ben Hartman, „ Temple found in Philistine Home of Goliath,” July 29, 2010).

        Într-adevăr, Gath este cel mai recent loc în care s-a găsit dovadă despre acest cutremur. Evident că a fost un eveniment la nivel de regiune. Cercetătorii scriind în jurnalul ştiinţific International Geology Review  raportau în iulie 2000 :

        “Excavaţii arheologice separate la mare distanţă în Israel şi Iordania conţin arhitectură de la sfârşitul Epocii Fierului care poartă evidenţă despre un mare cutremur de pământ. Pereţii de zidărie expun cel mai bine cutremurul de pământ, mai ales pereţii de ashlari rupţi [ mari pietre dreptunghiulare ] , pereţi cu rânduri de pietre deplasate, pereţi încă necăzuţi dar sprijiniţi sau aplecaţi, şi pereţi prăbuşiţi cu mari secţiuni încă având rând peste rând.

        “ Molozul din şase locuri  (  Hazor [ în nordul Israelului ],   Deir `Ala [ în nord-vestul Iordaniei ],  Gezer, Lachish [ ambele lângă Ierusalim ], Tell Judeideh [ în nordul Siriei ] şi  En Haseva  [la sud de marea Moartă] ) este strict limitat din punct de vedere stratigrafic la mijlocul secolului opt î. Hr. … Surse biblice şi post biblice indică un singur cutremur de pământ extins la nivel de regiune în anul 750 î. Hr. …

        „ Cutremurul a avut cel puţin magnitudinea 7,8, dar probabil că a avut 8,2 …. [ Aceasta ] pare a fi cea mai mare falie[4] de transformare de la Marea Moartă documentată până acum din timpul ultimelor patru milenii.” ( Steven Austin, Gordon Franz şi Eric Frost, „Amos`s Earthquake : An Extraordinary Middle East Seismic Event of 750 B. C. “, Vol. 42, p. 657). Ar trebui în continuare scos în evidenţă faptul că excavaţia de la Gath a dat la iveală şi alte descoperiri semnificative, inclusiv evidenţa despre cea mai timpurie aşezare filisteană cunoscută din aria respectivă şi evidenţa despre distrugerea cetăţii de către Hazael, regele Siriei, un alt personaj menţionat în Biblie ( 2 Regi 12:18 ).  Pentru mult mai multă evidenţă despre acurateţea Scripturii, trimiteţi după, sau descărcaţi, cărţulia noastră gratuită Is the Bible True?

        Excavaţiile vor continua la Gath în iulie 2011, iar voluntarii sunt bineveniţi. Mai multe informaţii despre proiectul acesta, inclusiv cum să participaţi ca voluntari, pot fi găsite la www.dig-gath.org  şi http://gath.worgpress.com.

---

[1] God, Science and the Bible, News from the world of science about God and the Bible, by Mario Seiglie, Tom Robinson and Scott Ashley, Discoveries at Goliath`s hometown support accuracy of the Bible, în The Good News, A MAGAZINE OF UNDERSTANDING, September-Octomber 2010. The Good News is published bimonthly by the United Church of God, an International Association, 555 Technecenter Dr., Milford, OH 45150, and printed in U.S. A. Vezi şi :

http://www.gnmagazine.org/issues/gn90/god-science-bible-90.htm

[2] I Regi, 17,4 (în Biblia tradusă după Septuaginta); I Samuel 17,4 (în Biblia tradusă după textul ebraic). (nota trad.).

[3]  1 picior = 30, 479 cm; 6 picioare = 128, 874 cm = 1, 28 m. (nota trad.).

[4]FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille. , după http://dexonline.ro/definitie/F%C3%81LIE
falie este o fractură plană în masa rocii însoţită de deplasarea relativă a flancurilor. după

http://www.speotimis.ro/dictionar-speologic/falie.html   (note introduse de trad.).

Sfântul VASILE cel MARE I

de Lucian OLARU

Sfântul Vasile se cobora dintr-o familie nobilă şi bogată din Pont... Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa, Emilia; Ei au avut 10 copii; aceştia, în ordinea naşterii sunt: Macrina, numită cea tânără spre deosebire de bunica ei Macrina cea batrână; un fiu, mort pe când era copil, Vasile – sfântul Vasile cel Mare - , Naucratie, mort la vârsta de 27 de ani, Grigore – sfântul Grigore al Nissei - , patru fete şi Petru – sfântul Petru al Sevastiei. Dintre toţi zece, patru sunt sfinţi: Macrina cea tânătă, Vasile, Grigore şi Petru.

            Sfântul Vasile s-a născut în 329 sau 330; în 363 a fost hirotonit preot de noul episcop al Cezareei Capadociei; după moartea lui Eusebie în 370, sfântul Vasile a fost ales episcop al Cezareei Capadociei; a murit în ianuarie 379 la vârsta de 50 sau 51 ani...

.... după multele şcoli pe care le-a urmat, a mers si a cercetat pe mulţi pustnici din Alexandria, Egipt, Palestina, pe alţii în Cele-Siria, iar pe alţii în Mesopotamia; sfântul Vasile le-a admirat înfrânarea vieţii lor şi răbdarea lor în osteneli,... stăruinţa lor în rugăciuni; că erau stăpâni pe somnul lor, fără să fie doborâţi de vreuna din nevoile firii; păstrau totdeauna sus şi nerobit cugetul sufletului, în foame şi în sete, în frig şi goliciune; nu se uitau la trup, nici nu voiau să-i dea trupului vreo purtare de grijă, ci, ca şi cum ar fi trăit în trup străin, arătau cu fapta că locuiesc vremelnic aici pe pământ şi că-şi au în cer vieţuirea.... ei poartă în trupul lor omorârea lui Iisus. Sfântul Vasile a părăsit catedra de retor din Cezareea, a împărţit averile la săraci şi, după ce s-a botezat, a cercetat pe atleţii pustiei din Alexandria, Egipt, Palestina, Siria, Mesopotamia... La întoarcerea din această călătorie sfântul Vasile şi-a împărţit şi restul averii sale la săraci şi s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, într-o localitate numită Anesi, nu departe de Neo-Cezareea, unde mama sa Emilia şi sora sa Macrina întemeiaseră o mănăstire de călugăriţe în care vieţuiau ca monahii. Sfântul Vasile s-a stabilit pe celălalt ţărm al râului Iris, în faţa mănăstirii maicii sale şi a înfiinţat şi el o mănăstire de călugări.[1]

După câţiva ani sfântul Vasile a mai făcut o nouă împărţire a averii sale la săraci, a averii pe care o moştenise la moartea mamei sale .... a lucrat şi pentru alinarea suferinţelor celor din nevoie, cum a fost în marea secetă şi foamete care a bântuit Capadocia în anul 368. Acum sfântul Vasile, «prin cuvântările sale a deschis hambarele celor avuţi şi prin îndemnurile sale a realizat spusele Scripturii, „a împărţit pâine celor flămânzi” (Isaia 58,7) » [2]

            Ca episcop (din 370), sfântul Vasile a luptat cu fapta, cu cuvântul şi cu scrisul; prin tratate teologice şi prin scrisori adresate atât episcopilor răsăriteni, cât şi celor apuseni pentru curmarea schismelor şi ereziilor vremii sale, «vizitând pe unii, altora trimitându-le soli, pe alţii chemându-i la el, îndemnând, mustrând, rugând, ameninţând, ocărând, luptându-se pentru popoare, oraşe sau chiar persoane izolate, născocind diferite căi spre mântuire, tămăduind pretutindeni,» [3]

---

[1] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 15-16.

[2] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 19.

[3] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 20.

TEXTE LITURGICE V

„În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că a primit cuvântul tău, prin care, cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” (troparul sfântului Vasile, Ceaslov, pp 441-442).

            „Arătatu-te-ai temei neclintit Bisericii, dând tuturor oamenilor domnia cea nefurată, pecetluind-o cu învăţăturile tale, grăitorule de cele cereşti, Vasile cuvioase.” (Condacul sfântului, pp 442).

„Cela ce şezi pe scaun în chipul focului întru cei de sus, împreună cu părintele cel fără de început, şi cu dumnezeiescul tău Duh. Bine ai voit a Te naşte pe pământ, din Fecioara Maica Ta, ceea ce nu ştie de bărbat. Pentru aceasta te-ai şi tăiat împrejur, ca un om a opta zi. Slavă sfatului Tău celui preabun, slavă rânduielii tale, slavă smereniei Tale, Unule iubitorule de oameni” (Minei, 1 ianuarie, pp 13).

„Pogorându-se Mântuitorul la neamul omenesc, primit-a înfăşare cu scutece, nu s-a scârbit de trupeasca tăiere împrejur, Cel de opt zile după mamă şi fără început după Tată. Acestuia credincioşii să-I strigăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi” (Minei, 1 ianuarie, pp 31).