sâmbătă, 17 septembrie 2016

Valoarea RELIGIEI în SUA




„...ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE CUVINTELE DOMNULUI IISUS, CĂCI EL A ZIS: MAI FERICIT ESTE A DA DECÂT A LUA.” (Faptele Apostolilor cap. 20, v. 35)

What’s US religion worth? $ 1.2 trillion, says one demographer[1]
By Lauren Markoe, September 14, 2016, Religion News Service




Cât valorează religia în SUA ? 1,2 trilioane $ zice un demograf

traducere de Ciungu Ion



WASHINGTON (RNS)  Religia înseamnă mulți bani –la nivelul de 1,2 trilioane $ anual pentru economia americană, potrivit primului studiu complet[2]care sistematizează sub formă de tabele o astfel de cifră.

"În perspectivă, ar însemna că religia este a 15-a economie națională ca mărime în lume, înaintea altor 180 de țări în ceea ce privește valoarea", a zis Brian Grim[3] de la Universitatea Georgetown, autorul studiului.

„Ar însemna de asemenea că [economia provenită din] religia americană este mai mare decât veniturile globale provenite de la primele 10 companii tehnologice, incluzând Apple, Amazon și Google, a continuat el. Ar însemna de asemenea că ea este cu 50 procente mai mare decât venitul anual al  celor mai mari șase companii petroliere americane.”



Brian Grim, cercetător asociat la Proiectul pentru Libertatea Religioasă al Universității Georgetown, își prezintă noul studiu despre valoarea religiei pentru societatea americană la Clubul Național de Presă în Wshington D.C., în 14 sept. 2016. RNS photo by Lauren Markoe.

Ar putea părea o nebunie încercarea de a pune un număr pe valoarea religiei pentru societatea americană. Chiar și Grim înțelege de ce atât persoanele religioase cât și cele nereligioase s-ar putea să privească cu scepticism acest studiu.

„Credeți, poate, că acest lucru nu este posibil”, a zis el la publicarea studiului, miercuri (14 sept.) în Washington, și l-a comparat cu punerea unei etichete de preț pe dragoste.

„Dar dacă vă dați seama că dragostea adeseori are drept rezultat căsătoria, iar căsătoriile adeseori au loc în biserici...” a continuat Grim. „Vă pot spune cu exactitate câți bani s-au vărsat în center city Baltimore când fiica mea s-a căsătorit acolo în urmă cu un an și jumătate.”

Pentru a evalua munca a 344.000 de congregații religioase ale națiunii - reprezentând toate credințele - Grim a luat în considerare școlile pe care ele le administrează, cantinele gratuite pentru persoane fără venituri și fără casă, programele de recuperare a persoanelor cu adicții, și impactul lor asupra economiilor locale. Biserici, sinagogi, moschei și alte case de cult, cheltuiesc mai ales la nivel local, - angajând sute de mii de oameni și cumpărând totul, de la flori până la computere și la serviciile de înlăturare a zăpezii.

Grim a venit cu trei estimări și s-a decis pentru cea din mijloc – cea de 1,2 trilioane $ - cea pe care el a numit-o o evaluare “conservatoare” a activității organizațiilor religioase din societatea americană la nivelul unui an.



O diagramă circulară reprezintă rezultatele unui studiu intitulat “Contribuția Social Economică a Religiei la Societatea Americană: O Analiză Empirică”, de Brian Grim de la Georgetown University și Melissa Grim de la Newseum. Graphic courtesy of Faith Counts.

De ce să procesezi cantități mari de informații sau să  faci operații de complexitate mare cu aceste numere? Grim, cercetător asociat la Proiectul pentru Libertatea Religioasă de la Georgetown, a zis că este bine să știi la ce nivel se situează religia. După estimările unuia din colegii lui, 1,2 trilioane de dolari echivalează cu 7 procente din PIB-ul națiunii.

Dar Grim de asemenea vrea ca congregațiile și clerul – și societatea care beneficiază de această activitate caritabilă a persoanelor religioase – să aprecieze această generozitate.  Într-o cultură în care oamenii aud mult mai multe despre relele comise de oamenii religioși - de la scandaluri de abuz sexual până la genocid - este timpul pentru un oarecare „echilibru” a zis Grim.

Chiar persoanele clericale adeseori minimalizează valoarea activitățiilor, a zis Ram Cnaan, care conduce Programul pentru Cercetarea Religiei și a Politicii Sociale la Universitatea din Pennsylvania și a venit la Washington pentru a-l ajuta pe Grim să inaugureze noul studiu.

Cnaan – deși grăbit să se descrie ca fiind nereligios – speră că lucrarea lui Grimm sporește încrederea persoanelor religioase și le permite să se mândrească cu contribuțiile  lor la economie și societate.

“Aceasta este o zi nouă pentru oamenii care studiază congregațiile”, a zis el despre studiul intitulat “Contribuția Socio-Economică a Religiei la Societatea Americană: O Analiză Empirică.”

“Acesta este începutul unei dezbateri naționale – nu dacă religia este importantă ci cât de mult este importantă,“ a zis Cnaan.

Reverendul Eugene Rivers[4], pastor penticostal din Boston, cunoscut pentru eforturile lui de combatere a criminalității și abuzurilor de droguri a părut bucuros pentru această recunoaștere.

Când vine vremea să te ocupi de problemele murdare ale drogurilor din apropierea centrului orașului, a zis el către grupul de clerici, lideri laici și jurnaliști adunați pentru inaugurarea studiului, “niciunul din stânga nereligioasă nu se ivește.”

Grim a pus punctul de vedere al lui Rivers în context. Organizațiile nereligioase contribuie cu siguranță în mod generos la sănătatea națiunii, a zis el. Dar el de asemenea s-a referit la un studiu recent al Centrului de Cerecetare Pew care arată că e mai probabil ca persoanele religioase să se ofere ca voluntari pentru a ajuta pe alții și să facă donații cu scopuri caritabile în medie decât persoanele nereligioase.

Fără lucrarea caritabilă a oamenilor motivați religios “nu cred că am vedea tot binele societății cum dispare,” a zis Grim. “Dar cred că el ar fi în mod semnificativ mai redus.”

Studiul lui Grim constată că congregații și grupări caritabile orientate religios au în grijă:
*130.000 de programe de recuperare a persoanelor afectate de abuzul de alcool și de droguri.
*94.000 de programe de susținere a veteranilor și a familiilor lor.
*26.000 de programe pentru a preveni HIV/SIDA și pentru a susține persoanele care trăiesc cu această boală.
*121.000 de programe pentru instruirea și sprijinirea șomerilor.


La stânga, savantul William A. Galston, de la Brookings Institution (organizație din SUA care examinează și studiază subiecte economice, sociale și politice, și prezintă rapoarte; nota traducătorului) și profesorul Ram Cnaan de la Universitatea din Pennsylvania vorbesc la inaugurarea noului studiu despre valoarea religiei pentru societatea americană, în 14 septembrie 2016, la Clubul Național de Presă din Washington D.C. RNS photo by Lauren Markoe.

William A. Galston[5], savant la Brookings Institution și fost funcționar în administrația Clinton, care scrie despre religie și societate, a spus că 1,2 trilioane $ este “un număr rezonabil.”

Problemele de credință și liderii religioși nu primesc multă atenție din partea înalților funcționari guvernamentali, a continuat Galston, care a servit ca asistent adjunct al fostului președinte Bill Clinton pentru politică internă și care a fost invitat să vorbească la publicarea studiului.

Studiul lui Grim, a zis Galston, poate fi folosit de către organizațiile religioase ca “o carte de vizită credibilă pentru a ajunge să deschizi o primă ușă spre activități de success.”

Despre Lauren Markoe







Lauren Markoe este reporter național pentru RNS din 2011. Anterior ea a tratat subiecte referitoare la guvern și politică în calitate de reporter zilnic la the Charlotte Observer și la The State (Columbia, S.C.)








[1]Lauren Markoe, What’s US religion worth? $1.2 trillion, says one demographer, September 14, 2016, Religion News Service, http://religionnews.com/2016/09/14/whats-us-religions-worth-1-2-trillion-says-one-demographer/
[2]Brian Grim, Report, A new study looks at the significant impact  of faith and religion in the United States, #Value of Faith, http://faithcounts.com/report/
[3]Brian J. Grim, Ph.D., President, Business: A powerful force for interfaith understanding & peace, http://religiousfreedomandbusiness.org/brian-j-grim
[5]William A. Galston, Senior Fellow - Governance Studies, Brookings, https://www.brookings.edu/experts/william-a-galston/

luni, 12 septembrie 2016

O CĂLUGĂRIȚĂ CATOLICĂ ȘI UN PASTOR BAPTIST DECLARAȚI SFINȚI (în 4 și în 9 septembrie 2016)




 de Pr. Prof. Ion Ciungu



“Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: <<Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.>>”   (1 Petru 1, 15-16)


(  a. Maica Tereza;  b. Dr. Martin Luther King Jr. )



a.   Maica Tereza


1.   Privire generală

Maica Tereza a fost declarată sfântă de către papa Francisc, la Roma, în data de 4 septembrie 2016,[1]ziua de cinstire a ei fiind 5 septembrie, ziua morții ei. Trupul ei este în India, la Calcutta (Kolkata). "Misionare de Caritate", care aparțin ordinului de călugărițe catolice înființat în anul 1950 de Maica Tereza de Calcutta (1910-1997), sunt acum 5.160, prezente în 139 de națiuni, având un număr de 758 de case.

"Misionarele de Caritate au câștigat renume mondial, iar Maica Tereza un premiu Nobel pentru pace, prin îngrijirea persoanelor muribunde, a persoanelor fără casă și a orfanilor de pe străzile pline ale orașului din estul Indiei." "Ele de asemenea au atras critica pentru propagarea a ceea ce un sceptic a numit cultul suferinței; pentru incapacitatea de a trata oamenii ale căror vieți ar fi putut fi salvate cu asistența medicală în spitale; și pentru încercarea de a converti săracii la creștinism." Deci, "Orice faptă bună va fi contestată - dar dacă fapta este bună în mod autentic ea va supraviețui unei astfel de critici și va continua să fie fapta adevărată a lui Dumnezeu." Așa a spus sora Nicole, una din călugărițele acestui ordin, după cum am aflat din articolul "Mother Teresa's mission lives on in Kolkata" (Misiunea Maicii Tereza continuă să trăiască în Kolkata), publicat pe "Christian Today", în data de 3 septembrie 2016.[2]

Sora Prema (nume dat ei de Maica Tereza; în sanscrită "Prema" înseamnă "Iubire"), superioara generală a Misionarelor de Caritate din Casa Generală din Calcutta, speră ca visul nerealizat al maicii Tereza, de a deschide o casă a Misionarelor de Caritate în China, să se poată realiza în zilele noastre. Așa am aflat din articolul “În numele Maicii Tereza, ducem milostivirea lui Dumnezeu”, publicat în 2 septembrie 2016 pe "Catholica.ro".[3]

În România, Maica Tereza a fost de mai multe ori, prima dată în 2 mai 1990, acum Misionarele de Caritate lucrând, pentru cei mai săraci dintre săraci, în cinci comunități ( 2 în București, 1 în Chitila - Ilfov, 1 în Bacău și 1 în Sfântu Gheorghe). Așa am aflat din articolul “Chitila (IF): Misionarele Carității, de 25 de ani în România“, publicat pe “ANGELUS COMMUNICATIONIS“, în data de 8 iunie 2015.[4]

2.   Biografie scurtă

Maica Tereza este de origine albaneză, numele ei de la naștere este Anjezë Gonxhe Bojaxhiu (se citește Anieză Gonge Boiagiu). S-a născut pe data de 26 august 1910, la Üsküp (azi Skopje), în Imperiul Otoman, azi în Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei. „În primii ani ai vieții a fost fascinată de povestirile despre viețile misionarilor și de slujirea lor în Bengal.”  A trăit în Macedonia timp de 18 ani.

Apoi s-a mutat în Irlanda, la Mănăstirea Surorilor din Loreto, în Rathfarnham, „pentru a învăța limba engleză, cu scopul de a deveni misionară.”

„Ea a sosit în India în 1929, și și-a început noviciatul în Darjeeling, lângă Munții Himalaya, unde a învățat limba bengali și a predat la Școala Sfânta Teresa, o școală aproape de mănăstirea ei.”
„Deși Teresei îi plăcea să predea la școala aceea, ea era tot mai mult tulburată de sărăcia ce o vedea în jurul ei în Calcutta.” Aceste informații le-am luat din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, de la articolul “Mother Teresa”, de la subtitlul Early life. [5]

Anjezë și-a luat numele de Teresa în 1931, după Sfânta Thérèse de Lisieux, patroana misionarelor.

“În 1948 primește, din partea arhiepiscopului de Calcutta și a Vaticanului, acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza și-a dezbrăcat hainele de călugăriță, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră.” Așa am aflat din articolul „DOCUMENTAR: Maica Tereza, <<un creion în mâinile lui Dumnezeu>>”, publicat pe „AGERPRES”, în data de 10 decembrie 2014.[6]

Calcutta, din 2001, se numește Kolkata și are 14 milioane locuitori ( inclusiv suburbiile); India are 1 miliard și 300 milioane.

3.   Un Poem de Maica Teresa

Do It Anyway (Fă lucrul acesta, totuși)

People are often unreasonable,
illogical and self-centered;
Forgive them anyway.

If you are kind,
people may accuse you of selfish ulterior motives;
 Be kind anyway.

If you are successful,
you will win some false friends and true enemies;
Succeed anyway.

If you are honest and frank,
people may cheat you;
 Be honest anyway.

What you spend years building,
someone could destroy overnight;
Build anyway.

If you find serenity and happiness,
they maybe jealous;
 Be happy anyway.

The good you do today,
people will often forget tomorrow;
 Do good anyway.

Give the world the best you have,
and it may never be enough;
Give the world the best you’ve got anyway.

You see, in the final analysis,
 it is between you and God;
 It was never between you and them anyway.[7]


Fă, totuși, lucrul acesta

Oamenii sunt adeseori fără bun simț,
Fără logică și preocupați de ei înșiși;
Iartă-i, totuși.

Dacă ești amabil,
E posibil ca oamenii să te acuze de scopuri ascunse și egoiste;
Fii amabil, totuși.

Dacă vei avea succes,
Vei câștiga niște prieteni falsi și niște dușmani adevărați;
Țintește succesul, totuși.

Dacă ești onest și sincer,
E posibil ca oamenii să te înșele;
Fii onest, totuși.

Ceea ce cheltuiești ani de zile pe construcție,
Cineva ar putea să distrugă peste noapte;
Construiește, totuși.

Dacă găsești seninătatea și fericirea,
E posibil ca ei să fie geloși;
Fii fericit, totuși.

Binele pe care îl faci astăzi,
Oamenii adeseori îl vor uita mâine;
Fă binele, totuși.

Dă-i lumii  tot ce ai mai bun,
Și e posibil ca niciodată să nu fie destul;
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, totuși.


Vezi că, la urma urmii,
Lucrul acesta este între tine și Dumnezeu;
N-a fost niciodată între tine și ei, totuși.






b.   Dr. Martin Luther King Jr.



1.   Privire generală

Martin Luther King Jr, (1929-1968), pastor baptist, asasinat la vârsta de 39 de ani, cunoscut, mai ales în SUA, ca erou și martir al mișcării pentru Drepturile Civile, va fi declarat sfânt, vineri 9 septembrie 2016, de către Patriarhul Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe, arhiepiscopul Timothy Paul, Pastor Senior la Basilica Internațională din Springfield. Așa am aflat din articolul "Martin Luther King Jr promoted to sainthood by Holy Christian Orthodox Church"(Martin Luther King Jr promovat la gradul de sfințenie de Sfânta Biserică Creștină Ortodoxă) , publicat pe Christian Today, de Joseph Hartropp, în data de 8 septembrie 2016.[8]

"Ceremonia va include dezvelirea icoanei oficiale a Doctorului King și va marca începutul introducerii lui în celebrările pentru Ziua Tuturor Sfinților din calendarele Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe de pe tot globul."

„Dr. King a fost propus pentru gradul de sfințenie în iunie 2013 de către Sfânta Biserică Creștină Ortodoxă, care revendică o adeziune de 4 milioane de biserici în lume.”

“Sfânta Biserică Creștină Ortodoxă, care este cunoscută și sub numele de Comuniunea Bisericilor, are rădăcini în ramurile Catolică, Evanghelică și Penticostală, ale Creștinismului. Ea urmează tradiția Ortodoxă Răsăriteană a canonizării urmată de slăvire, care diferă de cea a Bisericii Romano-Catolice, în care canonizarea este urmată de beatificare. Icoana lui oficială îl reprezintă pe Dr. King într-un cadru care imită o fotografie oficială făcută de poliție: el ține numărul de pușcăriaș pe piept, iar barele din spatele figurii lui reprezintă încarcerarea lui. Inscripția greacă de lângă capul lui spune <<Sfântul Martin>>.”

“Arhiepiscopul Paul a spus despre el:<< Dr. King a fost Catolic, pentru că a inspirat Biserica universală, a fost evanghelic din cauza rădăcinilor lui Baptiste, și a fost harismatic. Biserica Romano-Catolică nu poate să-l facă sfânt pentru că el n-a fost Romano-Catolic. Dar corpul bisericii noastre, care are succesiune apostolică deplină, îl poate prezenta întregii credințe Creștine pentru a fi venerat pe 4 aprilie, data asasinării lui.>>“


Pe site-ul acestei Biserici Creștine Ortodoxe, numită și Sfânta Comuniune a Bisericilor, putem observa cum se auto-definesc acești creștini: ”Noi nu suntem Evrei, dar suntem Ortodocși. Nu suntem Romani, dar suntem Catolici. Nu suntem Denominaționali, suntem Pre-Denominaționali.”[9]

Începând din anul 1971, unele orașe și state din SUA au stabilit zile de sărbătoare pentru al onora pe King. “Pe data de 17 ianuarie anul 2000, pentru prima data Ziua Martin Luther King Jr a fost respectată în toate cele 50 de state din SUA.” Așa am aflat din Enciclopedia liberă Wikipedia, de la subtitlul “Martin Luther King Jr. Day”.[10]
De la subtitlul “Liturgical Commemorations” am mai aflat următoarele: „King este amintit ca martir de către Biserica Episcopală din SUA cu o zi de sărbătoare anuală la aniversarea morții lui pe data de 4 aprilie. Biserica Evanghelică Luterană din America îl comemorează pe King din punct de vedere liturgic la aniversarea nașterii lui, pe 15 ianuarie.”

“Pe data de 14 octombrie 1964 King a primit Premiul Nobel pentru Pace, datorită combaterii inegalității rasiale prin rezistență nonviolentă.”


2.   Biografie scurtă

Martin Luther King Jr. s-a născutîn anul 1929, în Atlanta, statul Georgia, din SUA, cu numele de Michael King, nume identic cu al tatălui său, reverendul Michael King, având origine irlandeză și africană. În 1934, după o călătorie în Germania, tatăl își schimbă numele lui, și al copilului, din respect pentru reformatorul german Martin Luther, devenind  Martin Luther King Sr., respectiv Martin Luther King Jr.

În 1948 a absolvit Colegiul Morehouse (un respectat colegiu cu importanță istorică pentru negri), cu o diplomă Bachelor of Arts în sociologie, și s-a înscris la Seminarul Teologic Crozer din Chester, Pennsylvania, de unde a absolvit cu diploma Bachelor of Divinity în 1951.

În 1953 s-a căsătorit cu Coretta Scott, cu care a avut patru copii.

În 1955 a primit diploma de Doctor of Philosophy, în urma studiilor doctorale de teologie sistematică de la Universitatea din Boston. (În 1991 o anchetă academică a tras concluzia că anumite porțiuni din disertația lui au fost plagiate, însă comitetul nu a considerat că este necesar să-i revoce diploma de doctor.)

Din 1 decembrie 1955, când tânăra negresă Rose Parks a fost arestată pentru că a refuzat să cedeze în autobuz locul în favoarea unui alb, s-a declanșat boicotul autobuzelor din Montgomery, în care King a avut un rol așa de important încât “l-a transformat într-un personaj național și purtătorul de cuvânt cel mai bine cunoscut al mișcării pentru drepturile civile.” Boicotul a durat 385 de zile, casa lui King a fost atunci bombardată, King arestat, dar în final, o decizie a Curții Districtuale a SUA, “a pus capăt segregației rasiale în toate autobuzele publice din Montgomery.”

În 1957 a ajutat să fie întemeiată the Southern Christian Leadership Conference (SCLC), adică Conferința Conducătorilor Creștini din Sud, fiind primul președinte al ei.

În 1962, cu SCLC, „King a condus o luptă, fără succes, împotriva segregației în Albany, Georgia (Mișcarea din Albany), și a ajutat să se organizeze în 1963  proteste nonviolente în Birmingham, Alabama.”

„King de asemenea a ajutat să se organizeze în 1963 Marșul spre Washington, unde a ținut faimoasa cuvântare „I Have a Dream” (Eu am un Vis). Acolo el și-a stabilit reputația ca unul dintre cei mai mari oratori din istoria americană.”

“În 1968, King plănuia o ocupare națională a Washington-ului D.C., care să fie numită Poor People`s Campaign (Campania Săracilor), când a fost asasinat pe 4 aprilie, în Memphis, Tennessee. Moartea lui a fost urmată de revolte în multe orașe din SUA.” (Toate informațiile de mai sus sunt din Wikipedia, varianta engleză, în special din partea introductivă și de la subtitlurile Early life and education, Doctoral studies, Montgomery bus boycott, 1955.)

3.   Citate din Martin Luther King Jr.

“But before I was a civil rights leader, I was a preacher of the Gospel. This was my first calling and it still remains my greatest commitment. You know, actually all that I do in civil rights I do because I consider it a part of my ministry. I have no other ambitions in life but to achieve excellence in the Christian ministry. I don’t plan to run for any political office. I don’t plan to do anything but remain a preacher.

And what I’m doing in this struggle, along with many others, grows out of my feeling that the preacher must be concerned about the whole man.”

„Dar înainte ca eu să fi fost lider pentru drepturile civile, am fost predicator al Evangheliei. Aceasta a fost prima mea vocație și încă rămâne consacrarea mea cea mai mare. Știți, de fapt tot ceea ce fac în drepturile civile fac din cauză că eu consider aceasta o parte a slujirii mele. Nu am alte ambiții în viață decât să realizez excelența în slujirea creștină. Nu plănuiesc să fac nimic decât să rămân un predicator.

Și ceea ce fac în această luptă, împreună cu mulți alții, crește din sentimentul meu că predicatorul trebuie în mod obligatoriu să fie preocupat de omul întreg.”
(Din predica lui intitulată ''Why Jesus Called a Man a Fool,'' ( De ce Iisus l-a Numit pe un Om Nebun), ținută în Chicago, la Biserica Misionară Baptistă Mount Pisgah, probabil în data de 27 august 1967)[11]


"There is some good in the worst of us and some evil in the best of us. When we discover this, we are less prone to hate our enemies."

„Există ceva bun în cei mai răi dintre noi și ceva rău în cei mai buni dintre noi. Când descoperim aceasta, suntem mai puțin înclinați să îi urâm pe dușmanii noștri.”

"I have a dream that my four little children will one day live in a nation where they will not be judged by the color of their skin, but by the content of their character."

 „Am un vis ca cei patru copilași ai mei să trăiască într-o zi într-o națiune în care nu vor fi judecați după culoarea pielii lor, ci după conținutul caracterului lor.”


„Life's most persistent and urgent question is, 'What are you doing for others?' ”

„Întrebarea cea mai persistentă și urgentă a vieții este, `Ce faci acum pentru ceilalți?`”

Darkness cannot drive out darkness; only light can do that. Hate cannot drive out hate; only love can do that.

„Întunericul nu poate alunga întunericul; numai lumina poate face aceasta. Ura nu poate alunga ura; numai dragostea poate face aceasta.”

„I have decided to stick with love. Hate is too great a burden to bear.”

„M-am hotărât să rămân cu dragostea. Ura este o povară prea mare de purtat.”

„The function of education is to teach one to think intensively and to think critically. Intelligence plus character - that is the goal of true education.”

„Funcția educației este de a învăța pe cineva să gândească intens și să gândească critic. Inteligența plus caracterul  - acesta este scopul adevăratei educații.”


“Love is the only force capable of transforming an enemy into friend.”

“Dragostea este singura forță capabilă să transforme un dușman în prieten.”

“The ultimate measure of a man is not where he stands in moments of comfort and convenience, but where he stands at times of challenge and controversy.”

“Măsura esențială a unui om nu este unde se află el în momente de confort și comoditate, ci unde se află în timpuri de provocare și controversă.”

“Science investigates; religion interprets. Science gives man knowledge which is power; religion gives man wisdom which is control.”[12]

“Știința investighează; religia interpretează. Știința dă omului cunoștințe, ceea ce înseamnă putere; religia dă omului înțelepciune, ceea ce înseamnă control.”

“Any religion that professes to be concerned about the souls of men and is not concerned about the slums that damn them, the economic conditions that strangle them and the social conditions that cripple them is a spiritually moribund religion awaiting burial.”

“Orice religie care mărturisește că este preocupată de sufletele oamenilor și nu este preocupată de mahalalele care îi condamnă etern la pedeapsă, de condițiile economice care îi sugrumă, și de condițiile sociale care îi paralizează, este o religie muribundă care așteaptă să fie înmormântată.”

“The time is always right to do what is right.”

“Timpul este întotdeauna potrivit pentru a face ceea ce este bine  din punct de vedere moral.”



[1]Juliet Perry, Tim Hume and Livia Borghese, CNN, Mother Teresa declared a saint before huge crowds in the Vatican, September 4, 2016, http://edition.cnn.com/2016/09/04/europe/mother-teresa-canonization/index.html
[2]Mother Teresa's mission lives on in Kolkata, Christian Today",03 September 2016, http://www.christiantoday.com/article/mother.teresas.mission.lives.on.in.kolkata/94575.htm
[3]În numele Maicii Tereza, ducem milostivirea lui Dumnezeu, Catholica.ro, 2 septembrie 2016, http://www.catholica.ro/2016/09/02/in-numele-maicii-tereza-ducem-milostivirea-lui-dumnezeu/
[4]Chitila (IF): Misionarele Carității, de 25 de ani în România, ANGELUS COMMUNICATIONIS, 8 IUNIE 2015, http://angelus.com.ro/chitila-if-misionarele-caritatii-de-25-de-ani-in-romania/
[5]Mother Teresa, Early life, Wikipedia, the free encyclopedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Mother_Teresa#Early_life
[6]DOCUMENTAR: Maica Tereza, “un creion în mâinile lui Dumnezeu”, AGERPRES, 10 decembrie 2014, http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/12/10/documentar-maica-tereza-un-creion-in-mainile-lui-dumnezeu--09-50-49
[8]Joseph Hartropp, Martin Luther King Jr promoted to sainthood by Holy Christian Orthodox Church, Christian Today, 08 September 2016, http://www.christiantoday.com/article/martin.luther.king.jr.promoted.to.sainthood.by.holy.christian.orthodox.church/94962.htm
Vezi și, The Holy Christian Orthodox Church Announces the Sainthood of Martin Luther King Jr. of Georgia, pe Christian News Wire, 7 September 2016, http://www.standardnewswire.com/news/4841511698.html
[10]Martin Luther King Jr., Wikipedia, Martin Luther King Jr. Day, Liturgical commemorations, https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther_King_Jr.#Liturgical_commemorations
[11] King, Martin Luther, Jr., ''Why Jesus Called a Man a Fool'', Chicago, 1967,  The Martin Luther King, Jr. Research and Education Institute, https://kinginstitute.stanford.edu/king-papers/documents/why-jesus-called-man-fool-sermon-delivered-mount-pisgah-missionary-baptist