ALVIN PLANTINGA, UN IMPORTANT FILOSOF CREȘTIN AMERICAN (Premiul Templeton pe anul 2017)

 de Pr. Prof. Ion Ciungu

( a. Filosofie sau iubirea înțelepciunii; b. Iisus este Înțelepciunea lui Dumnezeu; c. Filosoful Alvin Plantinga a câștigat Premiul Templeton pe anul 2017; d. Șapte citate din Alvin Plantinga)

https://en.wikipedia.org/wiki/Ecce_homo#/media/File:Ecce_homo_by_Antonio_Ciseri_(1).jpg

Iisus este Înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1,18-24).

a.   Filosofie sau iubirea înțelepciunii

Împrumutat din limba greacă și în limba română, cuvântul filosofie tradus înseamnă iubirea înțelepciunii, adică să iubești ceea ce este în armonie cu înțelepciunea, cu “capacitatea superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor.”[1]

b.   Iisus este Înțelepciunea lui Dumnezeu

 Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, este cunoscut sub diferite nume în Biblie. Cercetătorii spun că sunt peste 200 de denumiri referitoare la El.[2]Una dintre ele este aceasta: Iisus este Înțelepciunea lui Dumnezeu. Acest alt nume al lui Iisus îl găsim în Epistola Întâia a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. Să citim un pic textul de mai jos:

“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o». Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18-24).[3]

c.    Filosoful Alvin Plantinga a câștigat Premiul Templeton pe anul 2017

Alvin Plantinga, câștigător al Premiului Templeton pe anul 2017, a fost salutat ca un uriaș intelectual creștin care a transformat câmpul filosofiei academice.

„Unui proeminent savant filosof american creștin care a făcut ca credința în Dumnezeu să fie o opțiune serioasă în cadrul filosofiei academice i s-a acordat prestigiosul Premiu Templeton în valoare de 1,1 milioane lire sterline.

Alvin Plantinga, un uriaș al filosofiei și apologeticii în ultimii 50 de ani, a fost anunțat ieri ca Laureat al Premiului Templeton pe anul 2017.” Așa am aflat din articolul “Christian philosopher Alvin Plantinga wins £1.1m Templeton Prize: 7 quotes from an intellectual giant” (Filosoful creștin Alvin Plantinga câștigă Premiul Templeton în valoare de 1,1 milioane lire sterline: 7 citate dintr-un uriaș intelectual), publicat în data de 26 aprilie 2017, de Joseph Hartropp, pe site-ul “Christian Today”, al companiei non-denominaționale de știri creștine cu sediul internațional în Londra.[4]Citez în continuare din articolul lui Hartropp:

“ `Uneori vin idei care revoluționează modul în care gândim, iar cei care fac astfel de descoperiri revoluționare sunt oamenii pe care noi îi onorăm cu Premiul Templeton,` a zis Heather Templeton Dill, președinte al fundației John Templeton care acordă acest Premiu.

`Alvin Plantinga a recunoscut că convingerea religioasă nu numai că nu intră în conflict cu munca filosofică serioasă, dar ea ar putea aduce contribuții cruciale la abordarea problemelor perene în filosofie.`

Plantinga, acum în pensie, având vârsta de 84 de ani, a zis: `Sunt onorat să primesc Premiul Templeton. Câmpul filosofiei s-a transformat în cursul carierei mele. Dacă opera mea a jucat un rol în această transformare, aș fi foarte mulțumit.`

`Sper că știrea despre acest Premiu îi va încuraja pe filosofii tineri, în special pe aceia care aduc perspective creștine și teiste să-și susțină opera, spre mai mare creativitate, integritate, îndrăzneală.`

Premiul Templeton îi onorează pe aceia care `au adus o contribuție excepțională la afirmarea dimensiunii spirituale a vieții, fie prin intuiție, descoperire, fie prin lucrări practice.` A fost înființat în 1972 de către investitorul și filantropul John Templeton, care a vrut să le aducă onoare în mod public celor responsabili pentru ceea ce el numea `minunatele lucruri noi care se întâmplă în religie.`

Estimat la valoarea de 1,1 milioane lire sterline, acest premiu este unul dintre cele mai mari premii ale lumii acordat unui individ.

Un filosof care l-a numit pe Platinga pentru acest premiu a explicat moștenirea care rămâne de la acest filosof: `Descoperirile intelectuale ale lui Alvin Plantinga au inițiat o cercetare nouă în dimensiunile spirituale. Intuițiile lui precise și dezvoltate cu grijă au extins spațiul intelectual-spiritual.`

`În anii 1950 nu exista nici o singură apărare a credinței religioase publicată de un filosof proeminent; până în anii 1990 erau literalmente sute de cărți și articole ... care apărau și dezvoltau dimensiunea spirituală. Diferența între 1950 și 1990 este, pur și simplu, Alvin Plantinga.`

Ca profesor de filosofie la Colegiul Calvin și la Universitatea Notre Dame, și conferențiar la Oxford, Harvard și la alte câteva instituții, influența creștină a lui Plantinga asupra filosofiei dominante a fost sărbătorită mult timp în cadrul Bisericii.

El a soluționat într-un mod deschis spre argumentare problema logică a răului, una dintre cele mai frecvent afirmate obiecții la adresa credinței creștine, în cartea sa de mare importanță God, Freedom and Evil  în 1974.

A adus contribuții importante accentuând compatibilitatea științei și credinței religioase, și a deschis ușa pentru convingerile religioase, teiste, în domeniile rațiunii și filosofiei, unde `Dumnezeu` mai înainte era considerat exclus.”

d.   Șapte citate din Alvin Plantinga

Citez în continuare din articolul lui Hartropp:

„Iată șapte citate din acest filosof care oferă o privire rapidă spre ceea ce rămâne ca moștenire din gândirea lui.

1)           `Credința nu trebuie să fie pusă în contradicție cu cunoașterea: credința (cel puțin în exemplele paradigmatice) este cunoaștere, cunoaștere de un anumit fel special.`

2)           `Există un conflict superficial dar o armonie adâncă între știință și religia teistă, însă o armonie superficială și un conflict adânc între știință și naturalism.` ("Naturalismul este credința filosofică potrivit căreia tot ce există își are orignea în proprietăți și cauze naturale, iar explicațiile supranaturale și spirituale sunt excluse sau desconsiderate." n. trad.)

3) `Oare este un fapt adevărat că cei care cred într-un Tată Ceresc au această credință din cauză că, sau parțial din cauză că, tații lor pământești au fost necorespunzători? Eu mă îndoiesc de aceasta. Dacă este un fapt adevărat, acesta este de interes psihologic mai degrabă decât teologic. E posibil ca acest fapt să ne ajute să-i înțelegem pe teiști, dar acest fapt nu ne spune absolut nimic despre adevărul credinței lor; spre acest scop acest fapt este pur și simplu irelevant.`

4) `Să presupunem că recunoaștem faptul că dacă eu m-aș fi născut din părinți mahomedani în Maroc, și nu din părinți creștini în Michigan, convingerile mele ar fi foarte diferite. Dar același lucru este valabil și pentru omul cu convingeri pluraliste. ... Dacă pluralistul s-ar fi născut în Maroc, probabil că n-ar fi pluralist. Oare, rezultă de aici că ... convingerile lui pluraliste sunt produse în el de un proces care produce convingeri pe care nu ne putem bizui?` [Observăm că Plantinga prin această întrebare îi pune în încurcătură pe ateii care susțin că un creștin din SUA (sau din altă parte a Occidentului) n-are rost să-și afirme credința lui pe baza culturii unei țări majoritar creștine, căci această credință creștină este tot așa de lipsită de adevăr ca și aceea a mahomedanilor dintr-o țară majoritar mahomedană; căci dacă creștinul s-ar fi născut într-o țară mahomedană ar fi fost mahomedan și ar fi afirmat credința mahomedană, pe care creștinii o consideră greșită. Cu alte cuvinte, ateii susțin că este un non-sens să aperi o credință religioasă sau alta, date de contexte sociale-istorice-geografice-umane. Plantinga, în schimb, extrapolează discuția în domeniul politic creștin și le arată ateilor absurditatea concluziei lor, întrebându-i dacă concepția pluralistă ar trebui să fie respinsă pe motiv că a fost produsă într-o cultură creștină. Bineînțeles că ateii, fiind minoritari, n-ar fi de acord să afirme că pluralismul este greșit, și deci sunt siliți să recunoască valoarea toleranței exprimată de învățătura creștină. (Observația traducătorului.)]

5) `Dar lipsa de evidență, dacă chiar lipsește acum evidența, nu este temei pentru ateism. Nimeni nu crede că există o evidență bună pentru propunerea că numărul stelelor este un număr par; dar de asemenea, nimeni nu crede că concluzia corectă care trebuie extrasă este aceea că există un număr impar de stele. Concluzia corectă, în schimb, ar fi agnosticismul.`[Cu alte cuvinte, Plantinga îi corectează pe ateii care susțin că nu există evidență sau dovadă că Dumnezeu există, spunându-le că atunci când nu există evidență că numărul stelelor este par sau impar, concluzia corectă ar fi că nu putem cunoaște (agnosticism), dar nu ar fi corect să spunem că nu există nici număr par, nici impar de stele. (Observația traducătorului.)]

6) `Dacă nu știm că există o astfel de persoană ca Dumnezeu, nu știm primul lucru (lucrul cel mai important) despre noi înșine, despre lumea noastră și unii despre alții. Și așa stau lucrurile din cauză că adevărul cel mai important despre noi, și despre ei, este că noi am fost creați de Domnul, și depindem în mod total de El pentru ca existența noastră să continue.`[Cu alte cuvinte, pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine, și lumea noastră, e necesar să-L cunoaștem pe Dumnezeu, căci cauza sau originea noastră, și a lumii, nu este în noi, nici în lume, ci în afara noastră, și în afara lumii, în Dumnezeu. Iar continuarea existenței noastre depinde permanent de El. (Observația traducătorului.)]

7) `În credința religioasă ca și altundeva, trebuie să ne asumăm riscurile, recunoscând că am putea greși, chiar îngrozitor. Nu există garanții; viața religioasă este o întreprindere riscantă; eroarea necugetată și debilitantă este o posibilitate permanentă. (Dacă putem să ne înșelăm, totuși, putem și să avem dreptate.)`”  [Cu alte cuvinte, făcând legătură cu citatul de la punctul anterior, putem să avem și dreptate, mai ales dacă ÎL cunoaștem pe Dumnezeu, căci bazându-ne doar pe noi înșine, riscăm să greșim îngrozitor. (Observația traducătorului).]

Mult iubit și frumos slăvit să fie Tatăl nostru Sfânt din Ceruri și pentru faptul că ne dă astfel de filosofi!

---

[1] ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis. sursa: DEX '09, https://dexonline.ro/definitie/%C3%AEn%C8%9Belepciune

[2] Jesus Christ, titles and names, Dictionary of Bible Themes, Scripture index copyright Martin H. Manser, 2009. As Editor, Martin Manser wishes to thank all those who compiled or edited the NIV Thematic Study Bible, on which this work is based, https://www.biblegateway.com/resources/dictionary-of-bible-themes/2203-Jesus-Christ-titles-names

[3] Epistola Întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, 18-24, https://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/12/I%20Corinteni

[4]Joseph Hartropp, Christian philosopher Alvin Plantinga wins £1.1m Templeton Prize: 7 quotes from an intellectual giant, Christian Today, 26 April 2017 | 11:44 AM, https://www.christiantoday.com/article/christian.philosopher.alvin.plantinga.wins.1.1m.templeton.prize.7.quotes.from.an.intellectual.giant/107941.htm?internal_source=recommended_stories 

Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos

de Lucian Olaru

 

"Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit" (Ioan 19, 16)

          Omul a fost creat după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu cu posibilitatea reală de a deveni un mic "dumnezeu" alături de Marele, Unicul şi Adevăratul Dumnezeu. Chiar dacă această asemănare şi chip al lui Dumnezeu s-au degradat prin păcat, totuşi nu s-au pierdut; mai mult, prin Jertfa lui Iisus de pe Cruce, acest chip şi asemănare s-au înnoit, s-au restaurat, iar fericirea în unire cu Dumnezeu a devenit mai reală ca niciodată.

          Când moare omul, trupul care a fost gazdă pentru sufletul nemuritor nu este aruncat sau incinerat, ci este îngrijit cu multă cinste şi atenţie înainte de a fi aşezat în pământul din care a fost luat. Obiceiul de a spăla mortul, de a-l îmbrăca cu haine noi pentru ultima dată, a-l aranja cu grijă în sicriul frumos împodobit, a pune flori la mormânt sau chiar a aduce jertfe de tămâie şi ceară (lumânări aprinse) la mormânt, toate acestea arată cinstea cea mare pe care creştinii o aduc lui Dumnezeu pentru frumuseţea şi cununa Creaţiei:  OMUL.

          Încă înainte de Jertfa Domnului Iisus existau ritualuri de pregătire a morţilor pentru îngropare; Unicul Fiu al Mariei a primit un asemenea tratament şi grijă din partea femeilor mironosiţe şi a ucenicilor, îndată ce Iosif cel din Arimateea a coborât pe Domnul de pe Cruce. Bătrânul Nicodim "era un om dintre farisei, care era fruntaş al iudeilor";[1] el a adus o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe: "Deci ei au luat trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, aşa cum este obiceiul de îngropare la Iudei." [2] Acest ritual de îngropare a fost deosebit de încărcat de durere, de dramatismul vieţii Blândului Iisus, dar şi de tragedia uciderii Fiului lui Dumnezeu.

          Evenimentele deosebite care au avut loc în ultimele zile ale vieţii lui Iisus pe pământ sunt greu de suportat pentru cei care trăiesc pe pământ ca să fie fericiţi; Unul din cei doisprezece a vândut pe Unul Născut Fiu al Mariei pentru câţiva bănuţi, Împăratul îngerilor este încununat cu cunună mincinoasă de spini, iar ca Împărat al făpturii, al întregii Creaţii, Iisus este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă ca un împărat. Iată cum este cântat la Slujba Utreniei din Vinerea Mare episodul în care Iisus este îmbrăcat cu hlamida roşie de către ostaşii romani în semn de batjocură[3]:

"Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori" [4].

Ritualul îngropării lui Iisus se repetă în fiecare an, iar slujba se numeşte "Denia Prohodului Domnului"; este vorba despre slujba Utreniei care nu se mai face dimineaţa, aşa cum este obiceiul, ci  seara; în cadrul ei se cântă de către toţi oamenii din biserică Prohodul Domnului, strofe de tânguire, de plângere pentru pierderea Vieţii.

          Prohodul Domnului se împarte în trei părţi care se numesc "stări"; ele sunt unite cu ectenia mică. Textul din strofe ne transmite anumite scene din viaţa lui Iisus şi stări sufleteşti ale ucenicilor şi ale femeilor mironosiţe; Astfel, oştile îngereşti s-au spăimântat, văzând smerenia şi răbdarea cea lungă a lui Iisus; Te lăudăm Iisuse că ne-ai slobozit din stricăciune; Deşi a fost tratat ca un făcător de rele, ca un mai mare al tâlharilor, El ne-a scos din amăgirea celui rău; Cum s-a ascuns dulcea mea lumină în groapă-ntunecoasă! Pământul s-a mişcat de frică, iar luceafărul lumina sa a ascuns! Din Coasta Ta însuliţată izvorăşti mie viaţă prin viaţa Ta; Văzând mieluşeaua pe Mielul său înjunghiat, doborâtă de dureri striga ca şi turma să se tânguie cu ea.

          Momentul pregătirii lui Iisus pentru îngropare a fost făcut în mare grabă şi cu superficialitate, întrucât se apropia ziua sâmbetei, zi în care evreii nu lucrau. Trupul lui Iisus a fost spălat, înmiresmat şi cinstit cum se cuvine de către o femeie păcătoasă, cu mult timp înainte de a muri, prevestind prin gestul ei moartea prematură a lui Iisus. Evenimentul se găseşte relatat de Evanghelistul Luca în capitolul 7: 

          "Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi ... a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte." [5] După relatarea Evangheliei lui Ioan, Iisus însuşi atrage atenţia lui Iuda asupra semnificaţiei ungerii cu mir: "Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea". [6]

          Îndată ce a fost coborât de pe Cruce, Trupul Domnului a fost "înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă" (Luca 23, 53-54). Şi au prăvălit o piatră mare la uşa mormântului (Matei 27, 60). Sfântul Evanghelist Marcu relatează că "după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă" (Marcu 16, 1); deşi au dorit din tot sufletul să cinstească cum se cuvine Trupul lui Hristos, femeile mironosiţe nu au mai apucat, pentru că Iisus a înviat şi s-a arătat multora, iar îmbălsămarea nu mai avea nici un rost.

          Starea a doua de la Prohodul Domnului continuă să redea reacţiile  naturii  în faţa suferinţelor Fiului Divin; Astfel, neînseratul Soare Hristos a apus în mormânt, moment în care pământul s-a clătinat, Soarele de pe cer s-a întunecat iar tâmpla templului s-a rupt prin mijloc; Soarele Hristos se ascunde sub pământ ca să dea viaţă celor din adâncurile iadului; Iisus şi-a rănit Trupul cu moartea de voie şi a zdrobit stăpânia iadului, eliberând pe toţi cei închişi acolo; După noapte străluceşte Soarele, iar Iisus mai mult străluceşte după înviere.

          Rânduiala înmormântării mirenilor aminteşte de punerea în mormânt nou (proaspăt săpat) a lui Iisus; în aşteptarea învierii morţilor, creştinii îngroapă morţii cu privirea orientată spre răsărit, care aminteşte de Răsăritul cel de sus, Soarele Hristos. Cântările de la înmormântare invocă mila şi iertarea lui Iisus cel răstignit şi înviat; tânguirea pentru despărţirea definitivă de cel drag este înlocuită cu tânguirea pentru păcate. 

  Sfântul Epitaf de la Mănăstirea Stavronikita din muntele Athos (secolul al 16-lea).

        Starea a treia aminteşte despre Primăvara dulce a lui Iisus; primăvara este anotimpul în care natura înviază cu putere la invitaţia razelor Soarelui; primăvara dulce a învierii tuturor celor morţi la invitaţia lui Iisus de a prânzi cu El în Împărăţia Lui.

          "Iartă de greşeli / Pe cei ce cu frică / Cinstesc a Tale patimi"

          "Robilor tăi, Maică / Dă-le ca să vadă / Scularea Fiului Tău"

          "Pace în Biserici / Lumii mântuire / Prin Învierea-Ţi dă-ne!"

          Rugăciunile şi cântările de la Denia Prohodului Domnului au rolul catehetic de a învăţa smerenia şi răbdarea foarte lungă a lui Iisus în faţa suferinţelor; să învăţăm iubirea cea nebunească a lui Dumnezeu Tatăl pentru oamenii păcătoşi, căci a trimis la moarte pe Unicul Fiu ca să ne curăţească şi să elibereze omenirea de sub tirania celui rău. Însă, în primul rând, am adus laudă îndelung-răbdării lui Iisus, slavă Patimilor Sale, închinându-ne Preacuratelor Sale Patimi: “Crucii Tale ne închinăm Hristoase Mântuitorule şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”.

          Să îl rugăm pe Blândul Iisus să ne ierte de marea de păcate în care suntem prinşi adesea, să ne ajute să cântăm Prohodul Domnului şi anul viitor, să ne învrednicească şi de Sfânta Înviere în Ziua cea de Apoi.

---

[1] Ioan 3, 1.

[2] Ioan 19, 38-40

[3] Matei 27, 28-29: "Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!"

[4] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 15-lea,  cântarea întâi, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 610.

[5] Luca 7, 37-47

[6] Ioan 12, 7-8.