de MONICA GUJAN, responsabil CDI,
Liceul Tehnologic "J. lebel" Tălmaciu
Liceul Tehnologic "J. lebel" Tălmaciu
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu
şi Dumnezeu era Cuvântul.”(Ioan 1,1)
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, un pescar din Betsaida Galileii, a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, apoi unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos. A scris Evanghelia a patra, care îi poartă numele, trei epistole soborniceşti şi Apocalipsa. Este sărbătorit în 8 Mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli, în 30 iunie, iar adormirea sa este prăznuită pe 26 septembrie.[2]
Viaţa Sf. Ap. şi Ev. Ioan
Fiu al lui Zevedeu şi al Salomeei, Ioan a fost chemat la apostolat de către Domnul nostru Iisus, împreună cu fratele său, Iacob. „Şi era foarte iubit de Hristos, Domnul său, pentru nerăutatea lui cea desăvârşită şi pentru curăţia fecioriei.”[3]
Cel mai tânăr dintre ucenici, Ioan făcea parte, alături de Iacob şi Petru, din grupul celor care aveau să fie martorii unor evenimente extraordinare, precum: învierea fiicei lui Iair, Schimbarea la faţă de pe muntele Tabor sau ruga din grădina Ghetsimani. Ioan este cel care s-a rezemat de pieptul Mântuitorului, la Cina cea de Taină; este singurul dintre ucenici căruia nu i-a fost teamă să urce pe muntele Golgota pentru a fi martorul patimilor Domnului, plângând alături de Preacurata Fecioară, iar sub cruce, Domnul răstignit i-o încredinţează pe mama Sa: „văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27). De asemenea, Ioan este primul martor al mormântului gol (Ioan 20, 2-8) şi primul care-L recunoaşte pe Domnul Hristos cel înviat (Ioan 21, 7). ). Sfântul Apostol e de faţă la pogorârea Duhului Sfânt, predică, vindecă şi este închis împreună cu Petru, participă la Sinodul Apostolic, este numit de Pavel „stâlp al Bisericii“[4].
După adormirea Maicii Domnului, Ioan s-a dus cu ucenicul său Prohor în Asia, ca să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu.
1. Chinurile şi minunile din EFES. În jurul anului 69, Ioan părăseşte Ierusalimul şi se aşază, împreună cu ucenicul său, în Efes. În ciuda chinurilor la care sunt supuşi de o femeie rea, Romana, Ioan săvârşeşte minuni mari, cu ajutorul Domnului: învie oameni, tămăduieşte şi întoarce pe mulţi la Hristos (printre care Dioscorid, Domnos, mai-marele cetăţii şi Romana).
Eparhul Asiei l-a prins şi l-a trimis pe Ioan la Roma, iar cezarul Domiţian, prigonitor al creştinilor, l-a otrăvit pe Ioan, apoi l-a aruncat într-un cazan cu untdelemn fiert. Apostolul a rămas nevătămat, prin putere divină, dar a fost exilat în insula Patmos.
2. Exilul pe insula PATMOS. Nici călătoria pe mare până pe insulă nu a fost una liniştită, Sf. Ioan săvârşind minuni în văzul tuturor, determinându-i pe ostaşi să se boteze în numele lui Hristos. Ajunşi pe insulă, Ioan şi Prohor au locuit în casa lui Miron, socrul ighemonului. Ioan a scos demonul care stăpânea corpul lui Apolonid, fiul lui Miron, aducându-i familia la credinţa cea adevărată. Bătăile primite de la oamenii rătăciţi sufleteşte şi care se închinau unui vrăjitor numit Chinops nu l-au împiedicat pe Ioan să elibereze insula de demonii care o stăpâneau, să vindece boli grele sau să învie morţi, cu numele lui Hristos. S-au botezat în numele Domnului, în urma minunilor săvârşite de Ioan, vrăjitorul Nuchian, văduva Procliania împreună cu fiul său şi aproape tot poporul de pe insulă, care au renunţat să se mai închine la zei.
După ce împăratul Domiţian a fost ucis, scaunul Romei a fost luat de Nerva, om foarte bun, care a eliberat pe toţi cei aflaţi sub pedepse. Astfel, Ioan a fost eliberat din exil şi a decis să se întoarcă la Efes, nu înainte de a le lăsa celor din Patmos, la rugămintea lor, Evanghelia pe care a scris-o acolo (cea rescrisă de Prohor, întrucât pe cea dintâi a ţinut-o Ioan la el).
3. Ultimii ani din viaţă. Întors la Efes, Ioan a petrecut timpul în casa lui Domnos, unde a continuat să facă multe minuni, aducându-i pe mulţi la credinţa în Hristos. La vârsta de peste 100 de ani, considerând că misiunea lui s-a încheiat, Ioan le-a poruncit ucenicilor săi să sape un mormânt în chipul Crucii, iar lui Prohor i-a spus să meargă la Ierusalim şi să stea acolo până la sfârşitul său. Apoi le-a spus ucenicilor, după ce i-a sărutat: „Trăgând pământul, mama mea, acoperiţi-mă.”[5]
Sfântul care s-a înmormântat singur, Ioan este cel care, cutezând să lupte cu însăşi Artemis, Diana cea venerată în întreg imperiul roman, a biruit, propovăduind cuvântul lui Hristos şi schimbând credinţa omenirii, în această parte a lumii. Se spune că în fiecare an, la data de 8 mai, o pulbere albă, frumos mirositoare şi tămăduitoare, pe care efesenii o numesc „mană”[6], iese din mormântul Sf. Ioan din Efes.
Scriitori şi opere din primele veacuri creştine cu privire la Sf. Ap. şi Ev. Ioan
„Scriitorii creştini din secolele al doilea şi al treilea ne mărturisesc tradiţia universală şi indubitabilă că Ap. şi Ev. Ioan a trăit în Asia Mică în ultimele decade ale secolului întâi şi că a ghidat din Efes bisericile acelei provincii. În „Dialogue with Tryphon” (cap. 81), Sf. Iustin Martirul se referă la „Ioan, unul din Apostolii lui Hristos”, ca unul din martorii care a trăit „cu noi”, la Efes. Sf. Irineu vorbeşte în multe locuri de Ap. Ioan şi de reşedinţa sa din Asia şi declară în mod expres că el şi-a scris Evanghelia la Efes („Against Heresies” III.1.1) şi că a trăit sub domnia lui Traian. Cu Eusebiu(„Church History” III.13.1.) şi alţii suntem obligaţi să plasăm exilul Ap. Ioan în Patmos, sub domnia împăratului Domiţian (81-96). Înainte de aceasta, conform mărturiei lui Tertulian („De praescript”, xxxvi), Ioan fusese aruncat într-un cazan cu ulei încins, înaintea Porţii Latine din Roma, fără să fie vătămat. După moartea lui Domiţian, Apostolul se întoarce în Efes în timpul domniei lui Traian, unde moare în jurul anului 100, la o vârstă înaintată. Tradiţia vorbeşte despre multe trăsături frumoase din ultimii ani ai vieţii sale: faptul că refuză să rămână sub acelaşi acoperiş cu Cerint (Irineu, „Ad haer”, III, iii, 4); teama sa cu privire la un tânăr care a devenit hoţ (Clemens Alex., „Quis dives salvetur”); repetarea constantă, spre sfârşitul vieţii sale, a cuvintelor: „Copilaşi, iubiţi-vă unii pe alţii” (Ieronim, „Comm. in ep. Ad. Gal.”, vi, 10). Pe de altă parte, poveştile spuse în Apocrifele lui Ioan, care apar în cel de-al doilea secol, sunt invenţie neistorică.”[7]
[Sf. Iustin Martirul, apologet grec, moare martir la Roma în anul 165 sau 166; Sf. Irineu, scriitor de limbă greacă, episcop de Lugdun (Lyon), moare martir pe la anul 202; Tertulian, din Cartagina, „creatorul limbii latine creştine”, moare pe la anul 240; Eusebiu, din Cezareea Palestinei, scriitor de limbă greacă, „cel mai mare istoric bisericesc din veacurile primare”, moare în 339 sau 340; Ieronim, „cel mai mare filolog biblic latin şi traducătorul clasic al Sf. Scripturi în limba latină”, stabilit la Betleem, moare în anul 420 sau 419.][8]
[Cerinthus, un egiptean circumscris, care „a întemeiat în Asia o şcoală şi a adunat discipoli”. „Doctrinele lui Cerinthus erau un amestec ciudat de gnosticism, iudaism, hiliasm şi ebionitism”. Se spune că Sf. Ap. şi Ev. Ioan a scris Evanghelia a patra „împotriva erorilor lui cu privire la divinitatea lui Hristos.”][9]
Opera Sf. Ap. şi Ev. Ioan
Evanghelia după Ioan este scrisă în cetatea Efes, către sfârşitul secolului I şi le-a fost destinată creştinilor din Asia Mică, pe care Apostolul a dorit să-i întărească în credinţă, pe de-o parte, şi să-i apere de primele erezii, pe de altă parte.
Noutatea Evangheliei după Ioan. „Apostolul Ioan nu-şi propune să reia şi să amplifice evangheliile sinoptice, ci să le completeze cu relatări inedite asupra vieţii şi învăţăturii Domnului, dar ordonându-şi materialul după alte criterii. El îşi ia libertatea (şi-şi asumă autoritatea) de a prezenta o altă cronologie a evenimentelor, de a insista asupra unor minuni şi cuvinte omise de predecesorii săi; chiar când istoriseşte aceleaşi fapte relatate şi de sinoptici, el introduce anume particularităţi care-i sunt proprii, fie în ţesătura naraţiei, fie în vocabular, fie în stil. Nota dominantă a Evangheliei însă - şi care o face net superioară tuturor - este dimensiunea ei teologică (fapt pentru care autorul ei este numit şi „Sfântul Ioan Teologul“, adică „Cuvântătorul de Dumnezeu“). Mesajul ei suprem este acela de a înfăţişa misterul hristologic în toată amploarea şi profunzimea lui, misterul prin care Logosul (Cuvântul) întrupat, El Însuşi Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu-Cel-Nevăzut, le aduce Lumina şi Viaţa, le asigură cunoaşterea şi comuniunea lui Dumnezeu prin cunoaşterea şi comuniunea intimă cu Iisus Hristos. Dacă limba greacă a operei, corectă de altfel, e destul de săracă, lipsită de anvergura lui Matei, savoarea lui Marcu sau măiestriile lui Luca, în schimb ea izbuteşte să exprime o gândire de mare altitudine duhovnicească, continuu însufleţită de adierea Duhului Sfânt. Scrierea lui Ioan e cea mai întraripată dintre toate evangheliile, un unicat care-l situează pe autorul ei printre marii inspiraţi ai omenirii.”[10]
Evanghelia a patra este„capodopera teologică a Noului Testament.”[11]
Epistola I a Sfântului Apostol Ioan„este prima din cele trei epistole soborniceşti ale apostolului şi una din cele şapte epistole soborniceşti ale Noului Testament. Epistola este un avertisment şi o combatere a diverselor erezii din primele decenii ale creştinismului. Ea este un îndemn către umblarea în lumină, ceea ce înseamnă asumarea şi mărturisirea păcatelor, care duce la iertarea acestora.”[12]
A doua epistolă sobornicească a Sf. Ap. Ioan „este o avertizare împotriva ereticilor vremii şi o recomandare privind atitudinea potrivită- foarte distantă- faţă de aceştia. Ea este o reamintire a credinţei drepte care constă în faptul că Iisus a venit în lume în trup. Epistola este, de asemenea, o reamintire a poruncii de a ne iubi unii pe alţii şi a faptului că iubirea constă în paza poruncilor lui Dumnezeu.”[13]
În Epistola a treia a Sf. Ap. Ioan, acesta „îl laudă pe Gaius pentru că umblă în adevăr şi pentru credincioşia sa, îi dă câteva sfaturi şi îl critică pe un anume Diotref pentru mândria lui, pentru faptul că îi cleveteşte pe el şi pe credincioşii săi şi pentru faptul că îi exclude din Biserică arbitrar pe fraţii creştini veniţi la el.”[14]
Apocalipsa Sfântului Ioan. Exilat în insula Patmos, între anii 94-95, Ioan, „în stări de extaz, primeşte el de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos, descoperirea (apocalipsa) unor taine pe care le va consemna în cartea menită să încheie canonul Noului Testament şi, totodată, să-i reconforteze pe creştinii care vor crede că, în ciuda uriaşelor şi devastatoarelor ofensive ale răului, binele suprem va triumfa prin Iisus Hristos; întru El se vor bucura atât cei ce au rezistat ispitelor căderii, cât şi cei ce au murit mărturisindu-şi credinţa.”[15]
„Scrierea îi aparţine genului numit „apocaliptic“(…). Ca atare, şi Apocalipsa Sfântului Ioan, deşi inspirată, foloseşte toate mijloacele şi procedeele genului, precum aproximaţia (ambiguitatea artistică), hiperbola (exagerarea, supradimensionarea), fantasticul, pseudonimia (substituirea de nume proprii, relaţia nomen-cognomen), dar mai ales simbolismul (al culorilor, al pietrelor, şi în primul rând al numerelor). Toate acestea, menite aiurea să deconcerteze, sub pana Sfântului Ioan capătă transparenţă, unitate şi sens, în scene de o mare densitate simbolică, în care prevalează gustul pentru ordine, simetrie şi mişcare dramatică, un gust care izbuteşte să învingă precaritatea limbii greceşti în care e scrisă opera.”[16]
Deşi paternitatea Apocalipsei a fost mult discutată, tendinţa actuală este mai ales de a lega această scriere şi evanghelia lui Ioan de cercurile creştine din Efes, care se consideră moştenitori ai învăţăturii apostolului Ioan.[17]
Evenimente relatate doar de Sf. Ap. Ioan
- Prima minune a lui Iisus (transformarea apei în vin), In 2, 1-12
- Iisus curăţă templul în timpul Paştilor, In 2, 13-25
- Nicodim îl vizitează pe Iisus noaptea, In 3, 1-21
- Iisus de vorbă cu femeia din Samaria, In 4, 4-42
- Iisus îl vindecă pe omul de la Betesda, în Ierusalim; mărturia pentru Iisus, In 5, 1-47
- O femeie prinsă în adulter este adusă înaintea lui Iisus, In, 8, 1-11
- Iisus Se declară lumina lumii; evreii necredincioşi încearcă să-L ucidă cu pietre, In 8, 12-59
- Iisus vindecă un cerşetor orb din naştere, In 9, 1-41
- Iisus, Păstorul cel bun, In 10, 1-21
- Iisus merge în Betania, îl învie pe Lazăr din morţi, In 10,40-11,44
- Iisus spală picioarele discipolilor Săi, In 13, 1-20
- Iisus Se arată discipolilor de două ori, In 20, 19-29
- Iisus Se arată la Marea Tiberiadei, In 21, 1-24
- Concluzia lui Ioan la evanghelie, In 20, 30-31 şi 21, 25[18]
Pelerin prin lume
ü Biserica Sfântul Ioan Teologul din Efes
Ruinele impresionantei biserici bizantine din Efes (Turcia) închinate Sfântului Ioan Teologul marchează locul unde, potrivit tradiţiei, acesta ar fi fost înmormântat[19].
ü Mănăstirea Sfântul Ioan din Patmos şi Peştera Apocalipsei
Mănăstirea Sfântul Ioan este o mănăstire ortodoxă, asemănătoare unei fortăreţe, în insula Patmos, din Marea Egee. Fiind construită pe vârful muntelui, este atât de proeminentă încât se poate vedea din orice loc al insulei[20]. Peştera în care Ioan a avut revelaţia Apocalipsei este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe această insulă grecească. Peştera Apocalipsei se află la jumătatea distanţei dintre ţărmul mării şi mănăstirea de pe culmea dealului, pe drumul ce leagă între ele localităţile Chora şi Skala[21].
Pentru minte şi suflet
Ioan şi fratele său, Iacob, au fost numiţi de Domnul la început fiii tunetului (Marcu 3,17). Câteva din faptele lui Ioan sunt sugestive în acest sens: acesta propune răzbunare faţă de samaritenii care i-au refuzat (Luca 9, 51-56), interzice altora să scoată demoni în numele lui Iisus, dacă, exterior, se disociază de apostoli (Marcu 9, 38-40 şi Luca 9, 49-50). Pe parcurs, concepţia şi caracterul lui Ioan se schimbă spre iubirea de fraţi, sub influenţa covârşitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Fericitul Augustin (354-430), referindu-se la simbolul acestui evanghelist, spune că: „Ioan se înalţă ca un vultur deasupra norilor infirmităţii umane şi priveşte insistent la lumina adevărului neschimbător cu cei mai ageri şi fermi ochi ai inimii.”[22]
v „Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu, şi tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeşte, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire.”(NT, Epistola întâi Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, cap. 4, 7-8)
v „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.”(NT, Evanghelia după Ioan, cap. 14, 21)
v „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.”(NT, Evanghelia după Ioan, cap. 21, 25)
v „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”(NT, Apocalipsa Sfântului Ioan, cap. 22, 13)
...
[1]Preot prof. dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985, p. 219.
[3]Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 336.
[4]cf. ÎPS Bartolomeu Anania, în Introducere la Evanghelia după Ioan, http://www.dervent.ro/biblia.php.
[6]cf. Bogdan Lupescu, Casa Maicii Domnului din Efes, http://www.formula-as.ro/2009/873/societate-37/casa-maicii-domnului-din-efes-11239
7 St. John the Evangelist, Catholic Encyclopedia, The later accounts of John, http://www.newadvent.org/cathen/08492a.htm
8 Preot prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Apare cu binecuvântarea ÎPS Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 43, 57, 51, 106, 159-160.
[10]ÎPS Bartolomeu Anania, în Introducere la Evanghelia după Ioan, http://www.dervent.ro/biblia.php
11idem.
12Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, http://ro.orthodoxwiki.org.
15ÎPS Bartolomeu Anania, în Introducere la Apocalipsa Sfântului Ioan, http://www.dervent.ro/biblia.php.
16 idem.
17 cf. Auteur et circonstances de composition, în Traduction Oecuménique de la Bible, Alliance Biblique Universelle - Le Cerf, 1995, p. 1793.
[18]Extras din A Harmony of the Four Gospels, în The Holy Bible, King James Version, with concordance and special helps, Regency Publishing House, Nashville, New York, 1976, p. 1846-1850.
[19]Cf. Radu Alexandru, Biserica Sfântul Ioan Teologul din Efes, http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantul-ioan-teologul-efes-122541.html.
[20]Mănăstirea Sfântul Ioan din Patmos, http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-ioan-patmos-67613.html.
[21]Cf. Teodor Danalache, Peştera Apocalipsei din insula Patmos, http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/pestera-apocalipsei-insula-patmos-120850.html.
[22]St. Augustine of Hippo, De consensu evangelistarum 1.6.9 (în NPNF 1), 6.168-169), http://catholic-resources.org/Art/Evangelists_Symbols.htm
