marți, 14 octombrie 2025

Sărbătorită pe 14 octombrie, SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, ale cărei moaște se află la Iași din anul 1641, a fost o tânără călugăriță de lângă Constantinopol, vestită pentru străduința ei de a-și conforma viața, prin rugăciune, asceză și milostenie, cu învățăturile Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. PARASCHEVA s-a născut în localitatea Epivat (acum acolo este orășelul Selimpașa, la 50 km vest de Istanbul). Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI – lea, viața ei pământească fiind scurtă, de numai 27 de ani. Pentru minunile care au urmat după moartea ei, trupul ei neputrezit a fost și este cinstit în mod deosebit de creștinii ortodocși greci, bulgari, sârbi, români, ruși etc. Pe parcursul fiecărui an, cam un milion de pelerini trec pe la moaștele ei, acesta fiind principalul pelerinaj din România. ... Generalizarea cultului Sfintei Parascheva s-a făcut în Catedrala Mitropolitană din Iași, în 14 octombrie 1955. SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAȘI mai este numită și PARASCHEVA CEA NOUĂ sau PARASCHEVA DIN BALCANI, pentru a nu fi confundată cu alte sfinte care au numele de Parascheva, adică Parascheva din Roma (din secolul al II – lea) și Parascheva din Iconium (din secolul al III – lea). PENTRU RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINȚILOR TĂI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, INCLUSIV PENTRU RUGĂCIUNILE SFINTELOR CU NUMELE DE PARASCHEVA, TE RUGĂM FRUMOS, MILUIEȘTE-NE ȘI MÂNTUIEȘTE-NE ȘI PE NOI! ... Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 14 octombrie! Cu această ocazie să-L rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată și iertare de păcate pe toate persoanele care poartă numele de Parascheva! De asemenea, să zicem o rugăciune și pentru persoanele cu numele de Parascheva care au plecat din lumea aceasta!

Pr. prof. Ion Ciungu 


“Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!” (Psalmul 67, 36) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=67


Sfânta Pascheva de la Iași mai este numită și Parascheva cea Nouă sau Parascheva din Balcani, pentru a nu fi confundată cu alte două sfinte cu  numele de Parascheva (Sfânta Parascheva din Roma, o fecioară martirizată în secolul al II – lea; și Sfânta Parascheva din Iconium, o fecioară martirizată în secolul al III - lea). Sfânta Parascheva de la Iași s-a născut în localitatea Epivat (actualmente acolo este orășelul Selimpașa, la 50 de km vest de Istanbul). Despre viața ei putem afla mai multe din articolele de la următoarele link-uri: https://ro.orthodoxwiki.org/Parascheva_de_la_Ia%C8%99i  ... https://en.wikipedia.org/wiki/Parascheva_of_the_Balkans


Nu de mult timp s-a stabilit ca la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva să fie citit textul din Sfânta Evanghelie de la Marcu din capitolul 8, versetele 34 – 38 și din capitolul 9, versetul 1, despre Luarea Crucii și Urmarea Domnului nostru Iisus Hristos:

“Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=8    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=9

...

Textul evanghelic care se citea la Sfânta Liturghie în data de 14 octombrie era din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 7, versetele 36 – 50:  

 

36.

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

37.

Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

38.

Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

39.

Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

40.

Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.

41.

Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

42.

Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?

43.

Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

44.

Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

45.

Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

46.

Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

47.

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

48.

Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.

49.

Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?

50.

Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=7

……………………

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi

Saint Paraskeves`s Lifehttps://ansamblulmitropolitaniasi.ro/en/saint-parasckeves-life

https://www.oca.org/saints/lives/2025/10/14/102968-venerable-paraskevi-petka-of-serbia

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_pilgrimage_sites#Romania

.................

https://www.oca.org/readings/daily/2025/10/14

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna10

https://mobile.catholica.ro/cgc2025/luni/octombrie.html

https://www.maicadomnului.ro/calendar-ortodox-stil-vechi/#luna9

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/10/prin-pilda-semanatorului-domnul-nostru.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/10/conceptia-de-i-iubi-pe-oamenii-care-ne.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/10/azi-1-octombrie-este-sarbatoare.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PATRIARHUL GEORGIEI, Ilia al II – lea, decedat marți, 17 martie, 2026, la vârsta de 93 de ani, VA FI ÎNMORMÂNTAT LA CATEDRALA SIONI DIN TBILISI, duminică, 22 martie, 2026. ... Dumnezeu să-l ierte și pe el, și pe noi! ... "Patriarhul Ilia a fost instalat pe 25 decembrie 1977, slujind ca arhipăstor al națiunii sale timp de aproape cinci decenii - timp consacrat pentru reînvierea Bisericii Georgiene după persecuția comunistă. Poate că cel mai remarcabil este faptul că Sanctitatea Sa a devenit personal naș pentru peste 50.000 de copii, cu scopul de a încuraja lupta contra natalității scăzute și a promova creșterea familiilor în Biserică." ... Ne amintim că în timpul "pandemiei" bisericile în Georgia n-au fost închise, căci PATRIARHUL ILYA AL II-LEA A DECLARAT CĂ HRANA SPIRITUALĂ ESTE TOT AȘA DE IMPORTANTĂ ȘI DE NECESARĂ PENTRU CREDINCIOȘI CA ȘI HRANA TRUPEASCĂ, ȘI PRIN URMARE NU ESTE POSIBIL SĂ SE ÎNCHIDĂ UȘILE BISERICILOR PENTRU CREDINCIOȘII CARE VOR SĂ VINĂ. ... BISERICA ORTODOXĂ GEORGIANĂ NU ȘI-A LUAT RESPONSABILITATEA DE A PROMOVA VACCINAREA. EA A DECLARAT CĂ SUSȚINE PAȘII CARE SE FAC PENTRU PROTEJAREA DREPTULUI LA SĂNĂTATE ȘI CARE NU CONTRAZIC MORALITATEA CREȘTINĂ, DAR AUTORITĂȚILE STATULUI TREBUIE SĂ EXPLICE ORIGINEA VACCINURILOR, TEHNOLOGIA DE PRODUCȚIE, MECANISMUL DE ACȚIUNE, DURATA ȘI EFICACITATEA VACCINURILOR, PRECUM ȘI DACĂ SUNT RESPECTATE, SAU NU, NORMELE DE BIOETICĂ. ... De asemenea, când vorbim de Georgia ne amintim de CĂMAȘA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Potrivit Tradiției, atât CĂMAȘA, cât și o parte din VEȘMÂNTUL (sau roba purtată pe deasupra) DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, au ajuns în GEORGIA. Despre CĂMAȘĂ se spune că este sub o criptă în temeliile Catedralei Patriarhale din orașul MȚHETA.

Pr. prof. Ion Ciungu     His Holiness and Beatitude Ilia II, Catholicos-Patriarch of All Georgia, has fallen asleep in the Lord. https...