luni, 25 aprilie 2022

PE DUMNEZEU ATOTȚIITORUL, ADICĂ PE TATĂL CERESC, NIMENI DINTRE OAMENI NU L-A VĂZUT NICIODATĂ ȘI NU-L POATE CUNOAȘTE ÎN ESENȚA SA. NUMAI FIUL CEL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU, FIU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NUMAI EL L-A FĂCUT CUNOSCUT OAMENILOR PE DUMNEZEU ATOTȚIITORUL, ȘI NE-A ÎNVĂȚAT SĂ-L NUMIM TATĂ ȘI SĂ I NE ADRESĂM ASTFEL: “TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN CERURI ...”. NUMAI FIUL LUI DUMNEZEU NE LUMINEAZĂ CUNOAȘTEREA ȘI VIAȚA. NICI CHIAR OAMENII SFINȚI, CUM ESTE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, NU AU PRETENȚIA CĂ ÎL POT ÎNLOCUI PE FIUL LUI DUMNEZEU. (Haideți să încercăm să ne conștientizăm poziția noastră în relație cu Persoanele Sfinte, despre Care este vorba în textul evanghelic programat să fie citit la Sfânta Liturghie în A DOUA ZI De PAȘTI, adică LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ! ... Ne amintim că în acest an, 2022, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care în mod obișnuit este pe 23 aprilie în fiecare an, a fost mutată pe data de 25 aprilie, căci ziua de 23 aprilie a picat în Sâmbăta Mare, zi de Post în care toată atenția credincioșilor se concentrează pe Sărbătoarea Paștilor. Prin urmare, Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate persoanele care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în România aproximativ un milion! Gheorghe a fost un tânăr militar creștin, cu rangul de tribun, fiind membru în garda de securitate a împăratului roman Dioclețian. Dat fiind faptul că Gheorghe era creștin convins, el a refuzat să participe la persecutarea creștinilor, criticând decizia împăratului de vărsare pe nedrept a sângelui creștinilor nevinovați. După multe torturi la care a fost supus, în final a fost decapitat pentru credința sa, în anul 303.)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1, versetul 18)

 

“Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt.” Din cântările Învierii, grupate în Canonul Învierii, pe care le putem găsi în cartea de cult numită Penticostar: https://www.cbrom.de/images/pdf/penticostar_buc_1973.pdf

Săptămâna aceasta, începând din Ziua de Paști, se numește Săptămâna Luminată (Duminica luminată a Paștilor, Lunea luminată, Marțea luminată, Miercurea luminată, Joia luminată, Vinerea luminată, Sîmbăta luminată). https://en.wikipedia.org/wiki/Bright_Week    ... https://ro.orthodoxwiki.org/S%C4%83pt%C4%83m%C3%A2na_luminat%C4%83

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Paști este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul 1, versetele 18-28:

 

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?

Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.

Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.

Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?

El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul.

Şi trimişii erau dintre farisei.

Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?

Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,

Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.

Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan

...

AZI, 23 APRILIE, ESTE SĂRBĂTOARE: SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 23 aprilie, precum și alte aspecte referitoare la acest tânăr martir creștin, care pentru credința sa a fost decapitat în anul 303, în timpul persecuției contra creștinilor declanșată de împăratul roman Dioclețian!) CERCETĂTORII SPUN CĂ DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PÂNĂ ÎN ANUL 2000, SUNT 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI, DIN CARE 45 DE MILIOANE SUNT ÎN SECOLUL AL XX – LEA. ACTUALMENTE, JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE.

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/04/25

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0  

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

...

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna4

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=04

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT, A ÎNVIAT ȘI E VIU PERMANENT, ÎN VECII VECILOR! “LA ÎNCEPUT ERA CUVÂNTUL, ȘI CUVÂNTUL ERA LA DUMNEZEU, ȘI DUMNEZEU ERA CUVÂNTUL.” UNII DINTRE NOI ȘTIM CĂ MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, SE MAI NUMEȘTE ȘI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. LUMEA A FOST CREATĂ ȘI RĂSCUMPĂRATĂ PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. EL ESTE ADEVĂRATA VIAȚĂ ȘI ADEVĂRATA LUMINĂ A LUMII. (Haideți să conștientizăm, din textele evanghelice programate să fie citite în Prima Zi De Paști, că Iisus este Viața și Lumina noastră! Îți mulțumim frumos, Doamne Iisuse Hristoase! Te rugăm frumos ajută-ne să Te prețuim și să Te iubim permanent, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, prin intermediul Duhului Sfânt, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Așa să fie!)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI SÂMBĂTĂ DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, BISERICA NE AMINTEȘTE, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD, DE “ÎNGROPAREA DUMNEZEIASCĂ ȘI TRUPEASCĂ A MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI POGORÂREA ÎN IAD, PRIN CARE NEAMUL NOSTRU, FIIND CHEMAT DIN STRICĂCIUNE, A FOST MUTAT SPRE VIAȚĂ VEȘNICĂ.” ÎNGROPAREA A AVUT LOC VINERI SEARA, ÎNAINTE DE APUSUL SOARELUI, ADICĂ ÎNAINTE DE A ÎNCEPE SÂMBĂTA, ZIUA DE ODIHNĂ A EVREILOR. LA ÎNMORMÂNTAREA MÂNTUITORULUI AU PARTICIPAT, ÎN MOD DEOSEBIT, IOSIF DIN ARIMATEEA ȘI NICODIM, CARE FUSESERĂ UCENICI ÎN SECRET AI LUI IISUS. CORPUL MORT AL LUI IISUS A FOST ÎNFĂȘURAT ÎN GIULGIU CURAT DE IN, CU MIRESME DE SMIRNĂ ȘI ALOE, ȘI A FOST PUS ÎN MORMÂNTUL LUI IOSIF DIN ARIMATEEA, MORMÂNT SĂPAT ÎN STÂNCĂ. APOI LA UȘA MORMÂNTULUI AU PUS O PIATRĂ MARE. LA CEREREA ELITEI IUDAICE, PIATRA A FOST SIGILATĂ ȘI LA MORMÂNT A FOST PUSĂ GARDĂ DE SOLDAȚI, CU APROBAREA GUVERNATORULUI ROMAN PILAT, CA NU CUMVA CORPUL MORT SĂ FIE FURAT DE UCENICII LUI IISUS. (În acest an, 2022, Sâmbăta Mare este în data de 23 aprilie, zi în care îl sărbătorim, de obicei, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, tânăr martir creștin, militar cu rangul de tribun. Sâmbăta Mare fiind zi de Post, observăm în calendar că sărbătoarea Sfântului Gheorghe se mută, în acest an, pe 25 aprilie, a doua zi de Paști. Gheorghe era membru în garda de securitate a împăratului roman Dioclețian. Fiind creștin convins, Gheorghe a refuzat să participe la persecutarea creștinilor, criticând decizia împăratului de vărsare pe nedrept a sângelui creștinilor nevinovați. După multe torturi la care a fost supus, în final a fost decapitat pentru credința sa, în anul 303. ... Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate persoanele care poartă numele acestui martir creștin, în România aproape un milion!)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI VINERI DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, BISERICA NE AMINTEȘTE, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD, DE “SFINTELE ȘI MÂNTUITOARELE ȘI ÎNFRICOȘĂTOARELE PĂTIMIRI ALE DOMNULUI ȘI DUMNEZEULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS: SCUIPĂRILE, LOVIRILE PESTE FAȚĂ, PALMELE, INSULTELE, BATJOCURILE, HAINA DE PORFIRĂ, TRESTIA, BURETELE, OȚETUL, PIROANELE, SULIȚA ȘI ÎNAINTE DE TOATE CRUCEA ȘI MOARTEA PE CARE LE-A PRIMIT DE BUNĂ VOIE PENTRU NOI. SE MAI FACE ÎNCĂ POMENIRE DE MĂRTURISIREA MÂNTUITOARE FĂCUTĂ PE CRUCE DE TÂLHARUL RECUNOSCĂTOR, CARE A FOST RĂSTIGNIT ÎMPREUNĂ CU EL.” [Haideți, asemenea tâlharului din dreapta, să ne recunoaștem păcatele în fața lui Iisus, și să nu ratăm ocazia de a-L ruga să-Și amintească de noi când va veni în Împărăția Sa! ... Haideți să ne amintim Cele Șapte “Cuvinte” Ale Mântuitorului Pe Cruce, precum și textele evanghelice care se citesc în Sfânta și Marea Zi Vineri! (Sfântă Liturghie nu se face în Vinerea Mare, fiind zi de Post total: “Dacă este cineva prea neputincios sau prea bătrân și nu va putea să petreacă postind, să i se dea numai pâine și apă, după apusul soarelui. Așa am luat din sfintele porunci ale Sfinților Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare, că și cuvântul Domnului către farisei zice: Dacă se va lua Mirele de la dânșii, atunci vor posti în acele zile.” Așa scrie în Triod.)]

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La 25 de ani de la VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA ÎN ROMÂNIA, să ne amintim OMILIA (PREDICA) PE CARE EL A CITIT-O ÎN LIMBA ROMÂNĂ, la Sfânta Liturghie celebrată în Parcul Izvor din București, pe 9 mai 1999! Omilia durează 28 de minute. Haideți să urmărim măcar 6 minute! Era în Duminica a 5 – a după Paști, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Observăm salutul “CRISTOS A ÎNVIAT!” și răspunsul “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1177679386691809 Această vizită istorică a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI PAPĂ CATOLIC ÎNTR-O ȚARĂ PREDOMINAT ORTODOXĂ, DE LA SCHISMA CEA MARE DIN ANUL 1054. De asemenea, această vizită a fost PRIMA VIZITĂ A UNUI SUVERAN PONTIF PE PĂMÂNT ROMÂNESC. Vizita a durat 3 zile: 7, 8 și 9 mai. În 8 mai "a avut loc întâlnirea suveranului pontif cu patriarhul Teoctist şi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care a participat preşedintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, preşedinţii Camerelor Parlamentului, personalităţi ale vieţii publice şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti." ... "Duminică, 9 mai 1999, de la ora 10.00, patriarhul Teoctist, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a oficiat Sfânta Liturghie, în Piaţa Unirii." ... În după-amiaza zilei de 9 mai, în Parcul Izvor, a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii Catolice, în prezența Patriarhului Teoctist. ... SĂ OBSERVĂM MESAJUL DE BUN VENIT ADRESAT DE PATRIARHUL TEOCTIST PAPEI IOAN PAUL AL II – LEA, LA AEROPORTUL BUCUREȘTI-BĂNEASA, ÎN 7 MAI: "Sanctitatea Voastră, aţi sosit în România, ţară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocşi, ţară sfinţită de sângele martirilor, al celor de demult şi al celor care au căzut pe altarul credinţei creştine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor şi vârstnicilor căzuţi în revoluţie. Este un pământ sfinţit de lacrimile rugăciunilor mamelor şi de nevoinţele duhovniceşti ale monahilor şi ale tuturor creştinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor şi mănăstirilor, răspântiile drumurilor şi mormintele strămoşilor noştri, ca semn al nădejdii noastre în înviere (...)" "Vă primim cu inima deschisă şi cu gândul bun în numele ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre şi vă îmbrăţişăm cu îmbrăţişarea frăţească a lui Hristos Iisus, cu speranţa şi rugăciunea că 'Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi' (2 Cor. 13, 11) în aceste zile". ... SĂ OBSERVĂM ȘI CÂTEVA FRAGMENTE DIN DISCURSUL PAPEI, LA SOSIRE ÎN AEROPORT: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (...) Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii dacoromani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru. Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, "un adevărat atlet al credinţei creştine", cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea. (...) Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului", vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!" ... Papa Ioan Paul al II – lea a donat 200.000 de dolari pentru construirea Catedralei Ortodoxe din București, Catedrala Națională, Catedrala Mântuirii Neamului. ... Biserica Romano Catolică consideră că Papa Ioan Paul al II – lea este sfânt, fiind beatificat în 2011 și canonizat în 2014.

Pr. prof. Ion Ciungu     https://institutlevant.ro/en/press-releases/press-release-may-29th-2019/   https://www.facebook.com/photo/?fbid=293...