de Lucian Olaru
“Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem.
Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi”. [1]
„Omul are mintea care discută cu Dumnezeu
în loc să se supună fără discuţie.”[2]
Viaţa omului poate fi asociată foarte bine cu un târg sau cu o piaţă, dacă ne gândim la nenumăratele posibilităţi şi variante despre felul în care fiecare dintre noi ne-am putea trăi viaţa: călcând poruncile Domnului Hristos ori ţinându-le şi avându-le la mare cinste!
Omul este invitat permanent spre prietenie şi colaborare cu Dumnezeu, spre apropiere şi unire mistică cu Creatorul său. „Fără Mine nu puteţi face nimic!”[3] Acesta este adevărul care trebuie să fie permanent prezent în mintea noastră. Întregul parcurs al vieţii pământeşti a omului este o învoială, o târguire (o tocmeală), adică o înţelegere între om şi Dumnezeu, între şef şi subaltern, între Creator şi creatură. Această târguială este pe bună dreptate cheia fericirii sau nefericirii multora dintre noi în viaţa aceasta dar şi după moarte; pe de o parte este faptul că numai o bună târguială (negociere) ne asigură o viaţă paşnică, de bunăstare sufletească atât acum cât şi dincolo în veşnicie; pe de altă parte este faptul că târguiala cu Dumnezeu trebuie să se desfăşoare între anumite limite precise, între anumite ziduri cum ar fi: Credinţa (care se opune) – necredinţă, Ascultarea (împlinirea poruncilor lui Dumnezeu), care se opune – neascultarea, Iubirea (care se împotriveşte) – ura, Nădejdea (care stă de-a curmezişul) – deznădejdea, şi aşa mai departe. Atâta vreme cât „negociem” cu Dumnezeu între „zidurile” acestor valori avem şanse bune să finalizăm un târg foarte avantajos pentru noi, fapt care presupune re-locarea noastră în spaţiul paradisiac de altă dată şi fericire veşnică.
Creatură raţională a lui Dumnezeu, împodobită cu libertate (voinţă liberă) – care implică responsabilitate, şi sentiment, fiecare dintre noi suntem proprii noştri negociatori ai libertăţii spirituale sau ai înrobirii în zalele închisorii păcatelor şi robiei celui rău. Viaţa întreagă pe pământ noi o petrecem într-un continuu „negoţ” cu şeful cel mare, cu Cel care proniază Universul, cu Dumnezeu; vociferăm atât de des la cele mai mici „fluctuaţii” sau abateri de la dorinţele noastre: „dar de ce tocmai eu să sufăr necazul acesta?”, „cum Doamne de e posibil aşa ceva?”, „dar de ce asta?”, „de ce nu aşa?”, „nu vreau aia” şi „e prea devreme, mai lasă-mă un pic”! Dumnezeu are răbdare multă cu inima noastră înceată, ne trece multe cu vederea şi se preface că nu vede că noi ne socotim mai deştepţi decât El, că noi credem că ştim mai bine ca El; tot acest ocean de îngăduinţe, doar pentru că El ne iubeşte nespus şi pentru că ne-a dat libertatea: să-L iubim sau dimpotrivă, să-L urâm.
În Vechiul Testament, la cartea „Facere” întâlnim pe Avraam care negociază, se tocmeşte cu Dumnezeu[4]. Momentul este cutremurător pentru că arată marea îngăduinţă a lui Dumnezeu pentru oameni, dar şi disponibilitatea foarte mare a lui Dumnezeu de a lăsa de la El, „de a se da după noi”, de a trece cu vederea, de a ceda planurilor Sale şi a face după cum nouă ne este voia. Fiind hotărât pentru distrugerea cetăţii Sodoma, Avraam intervine ca mediator (ca negociator) pentru a îmblânzi pe Judecător, în încercarea de a salva cetatea; aşa obţine promisiunea că, „de se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela”.[5]Tocmeala patriarhului Avraam continuă cu alte încercări, cu 45 de drepţi, apoi cu 40, 30, 20 şi chiar cu numai 10 drepţi, Dumnezeu fiind dispus să accepte graţierea păcătoşilor din cetate pentru vorbele robului Său Avraam, fără a se mânia câtuşi de puţin.
La cartea Psalmilor[6]se aminteşte de un moment în care Moise – alesul lui Dumnezeu – a intervenit pentru a împrăştia mania lui Dumnezeu; în urma negocierii (rugăminţii), Moise a întors mania Lui şi nu l-a mai pierdut pe Israel.
Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a alege, de a negocia, de a-I cere o favoare mai mare sau mai mică. El nu se mânie atunci când ne tocmim, cînd negociem altceva care ne interesează mai mult, ci El se supără atunci când călcăm Legea Lui, când nu ne ţinem promisiunile făcute Lui, când facem rele, întovărăşindu-ne cu cel rău, diavolul. În ultima carte a lui Moise, la Deuteronom[7], Dumnezeu pune în faţa omului două principii generale, fiecare cu posibilitate de acceptare sau refuz: “viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi”. Este important să subliniem că deşi ne lasă liberi şi spre autodistrugere, Dumnezeu îşi doreşte nespus, ca noi să alegem Viaţa, să îl alegem pe El, să fugim de moarte şi de tentaţiile ei “sinucigaşe”; de aceea El ne dă îndemnul stăruitor: “Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi”.
Nu putem trăi în fericire şi pe pământ şi în Ţara (Împărăţia) lui Dumnezeu, aşa cum nu putem sluji la doi domni deodată – lui Dumnezeu şi lui Mamona – la fel cum nu putem iubi binele şi răul, sărăcia şi bogăţia, viaţa eternă şi viaţa pământească; acestea sunt principii total opuse, contradictorii, şi ele nu vor putea coabita împreună niciodată. Un foarte bun comerciant, este conştient că – pentru a avea succes – oferta sa trebuie să întâlnească cererea pieţii; este deosebit de important pentru noi, ca cererea noastră să întâlnească oferta lui Dumnezeu! Dacă cerem binecuvântare şi viaţă, atunci trebuie să oferim la schimb, devotamentul nostru faţă de Legea Lui şi, de fapt, devotamentul nostru pentru El, aşa cum Domnul nostru Iisus şi-a arătat din plin devotamentul Său pentru noi. Dimpotrivă, dacă cerem blestem şi moarte, atunci vom oferi la schimb devotament şi supunere (robie veşnică) celui mai aprig şi mai vechi duşman al omului şi al lui Dumnezeu, diavolului; iar acest lucru, de a alerga spre înrobire după ce tocmai am fost eliberaţi din ea, este un non-sens, o nebunie, o totală ne-preţuire a Jertfei Dumnezeieşti de pe Golgota.
În timpul vieţii pământeşti avem şi oferta davolului care „este mincinos si tatăl minciunii”[8] şi orice vă promite, nu se ţine de cuvânt; înşeală în fel şi chip, şi urmăreşte de obicei să fie permanent în opoziţie flagrantă cu Dumnezeu; diavolul poartă mare grijă ca să-şi captiveze (momească) victimele cu bogăţiile, plăcerile, frumuseţile sau lăcomiile lumii; promite că sunt ale lui şi le dă cui voieşte[9], dar în realitate tot ce este creat este al Creatorului, a lui Dumnezeu. Împotriva acestui război al şarpelui, război care se reduce la înşelăciune şi minciună, avem la dispoziţie următoarele arme, după cum ne învaţă sfânul Pavel[10]:
“având mijlocul vostru încins cu adevărul”[11], care este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, că El a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”[12].
Apoi să ne îmbrăcăm cu “platoşa dreptăţii”[13]
“Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii”.[14]
Să luăm “pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului”.[15]
Luăm şi “coiful mântuirii”[16]sau casca mântuirii, care ne oferă protecţie minţii = să respingem atacurile mentale (gândurile rele) ale vrăjmaşului....
Posibilitatea [19] înseamnă „faptul de a fi posibil; ceea ce poate deveni în viitor o realitate... Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza; potențialitate, probabilitate, virtualitate”.Am numit la început “târgul de posibilităţi” pentru că faptele noastre bune sunt la fel de posibile ca şi cele rele, viaţa bună (la fel de posibilă) ca şi viaţa rea, slujirea lui Dumnezeu (la fel de posibilă) ca şi slujirea celui rău, viaţa veşnică (la fel de posibilă) ca şi moartea veşnică. Aspectele pozitive din viaţa noastră se pot dezvolta – maturiza – la fel ca şi aspectele negative, de aceea trebuie să fim deosebit de atenţi la alegerile, hotărârile, sau faptele noastre pe parcursul vieţii, ele statornicind sufletul în Dumnezeu sau în cel rău şi viclean.
În raporturile sociale, inter-umane putem vorbi de asemenea despre o mulţime de posibilităţi, ocazii sau oportunităţi pe parcursul unei vieţi; ele se împart în două categorii, pozitive (cele care sunt rezultatul aplicării Evangheliei Domnului Iisus în viaţa şi în relaţiile noastre cu semenii) şi negative (adică cele care se opun Legii şi supunerii lui Dumnezeu, dar împlinesc voia celui rău şi viclean, diavolul).
Facem voia lui Dumnezeu în relaţiile cu semenii noştri atunci când îi tratăm ca egalii noştrii, când îi respectăm ca fiinţe umane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, când vorbim adevărul, dreptatea şi folosim roadele Duhului[20]: dragostea, bunătatea, pacea, blândeţea, răbdarea, facerea de bine, când împărtăşim credinţa noastră în Domnul Iisus şi semenilor noştri;
Posibilităţile negative pe care le putem evita sau asuma în relaţiile cu semenii noştri sunt insuflate de diavol şi de slugile lui şi vizează împotrivire constantă (permanent) lui Dumnezeu, urmărind să împrăştie răul în lume ca o boală molipsitoare: nedreptatea, minciuna, răutatea, ura, nervozitatea sau mania, necredinţa, deznădejdea, ura, batjocorirea sau nepăsarea faţă de aproapele. Este de la sine înţeles că în funcţie de posibilităţile cărora le dăm “accept” sau “deny” vom demonstra sau infirma credinţa noastră în Dumnezeu.
Concluzie.
Cele mai bune alegeri dintre posibilităţile care ni se oferă în viaţă, sau dintre cele pentru care ne luptăm să le obţinem, se „încheagă” şi se realizează prin inspiraţia şi ajutorul Preasfântului Duh-Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei Treimi; de aceea este imperios necesar să chemăm pe Duhul Sfânt să ne ajute şi să-L invocăm să vină să se „sălăşluiască întru noi, să ne curăţească” şi să ne mântuiască sufletele de cele rele[21].
Tocmeala aceasta cu Dumnezeu este benefică numai dacă ea are forma unei rugăciuni, o rugă umilită şi smerită, o cerere sfioasă pe un ton amical şi supus. Tocmeala despre care pomenim aici nu este ceartă sau nesupunere, obrăznicie sau reproş, nu are ca temelie ironia sau cârteala, ci ea este numai dragostea lui Dumnezeu tărăgănată prin cuvinte omeneşti pentru prelungirea vieţii pe pământ şi amânarea sfârşitului lumii.
[1] Deuteronom 30, 19.
[2] Ieromonah Arsenie Boca.
[3] Ioan 15, 5.
[6] Ps 105, 23: „Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă”.
[8] Ioan 8, 44.
[9] Matei, 4, 9.
[10] Efeseni 6, 11, 13: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” … “ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.”
[19]http://dexonline.ro/definitie/posibilitate
[20] “Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5, 22-23).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu