Cina cea de Taină

de institutor Maria Oprean

Hristos a venit pe pământ pentru trei lucruri fundamentale: să înveţe, să lase Cina cea de Taină şi după Răstignire să învieze. Învăţătura s-a încheiat, acum trebuia să urmeze Cina cea de Taină şi după aceea toate cele legate de Răstignirea şi Învierea Lui. Ultimele două au fost semnăturile neşterse puse de Hristos pentru mântuirea lumii.

            Evenimentul central însă al acestora îl constituie Taina Dumnezeieştii Împărtăşanii. De aceasta ţin toate, de comuniune şi împărtăşanie. Hristos a mâncat ultima Sa Cină de Paşte împreună cu ucenicii Săi. A hotărât să fie ţinută cu o zi mai devreme, în loc de vineri să fie ziua de joi. Evenimentele au decurs nestăvilit. Toate s-au pregătit pentru Cina de Paşte, în foişorul unei case, după toată probabilitatea, aşa cum am spus, casa mamei Sfântului Evanghelist Marcu, care se numea Maria (Marcu 14, 17-18; Luca 12, 14). După ce a spălat picioarele ucenicilor Săi, pentru ca să le arate cât trebuie să fie de smeriţi în viaţa şi misiunea lor sfântă, Hristos a stat la masă cu cei doisprezece ucenici. Cina cea de Taină începe. Hristos binecuvântează în continuare pâinea şi vinul, le preschimbă în Trupul şi Sângele Său şi îi împărtăşeşte pe toţi, probabil şi pe Iuda, care poate că a rămas până la sfârşitul Cinei. Din textele Evanghelice nu reiese clar acest lucru. Mai degrabă, trădătorul s-a împărtăşit, poate ca să nu dea de bănuială imediat.

Adevărul este că Hristos, în mijlocul Cinei a descoperit că Unul dintre voi mă va vinde (Marcu 14, 18; Ioan 13, 21). Cuvintele acestea ale lui Hristos au căzut ca trăsnetul în mijlocul ucenicilor Săi, care s-au răsculat, printre ei şi trădătorul, încercând să facă pe neştiutorul. De-abia când i-a dat bucăţica de pâine îmbibată în vin a închis gura şi în loc să-şi revină şi să se pocăiască, a mâncat-o şi a plecat pentru lucrarea lui înfricoşătoare. Aşa se întâmplă întotdeauna şi în lucrurile înalte şi dumnezeieşti, se va găsi câte un trădător, care va lăsa să intre diavolul înlăuntrul lui, aşa cum a intrat şi în Iuda (Ioan 13, 26-30) şi l-a făcut ,,praf ’’. A săvârşit cea mai  înfricoşătoare lucrare a vieţii lui, L-a trădat pe Hristos, adică Adevărul, Lumina, Viaţa. De aceea a avut şi un sfârşit cumplit. Nefericitul s-a sinucis. Cumplit sfârşit au trădătorii: ,,mulţi au iubit trădarea, dar nici unul pe trădători’’. De aceea şi ceea ce a spus Hristos despre Iuda: mai bine era să nu se fi născut este valabil pentru fiecare trădător al adevărului.

La Cina cea de Taină s-a întemeiat o nouă stare de lucruri, s-a semnat Testamentul cel nou dintre Dumnezeu şi oameni, prin sângele lui Hristos. Taina Dumnezeieştii Euharistii, a Dumnezeieştii Împărtăşanii, a Dumnezeieştii prefaceri este centrul cultului, centrul vieţii noastre. Cu Aceasta se hrăneşte după botez făptura când se integrează trupului Bisericii, ca să înainteze pe calea sfinţeniei şi a îndumnezeirii. Prin aceasta participă la Cina Cerească, la Potirul comun al Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin ea devenim contrupeşti şi consângeni lui Hristos, teofori şi hristofori, ne îndumnezeim. O primim ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci’’, ne legăm de prezentul şi viitorul Bisericii, ne asigurăm de cele viitoare, participăm la viaţa veşnică.

Mare Taină este Dumnezeiasca Împărtăşanie, negrăită prin dumnezeirea ei! Şi se oferă atât de simplu, sub forma şi gustul natural al pâinii şi vinului, încât să fie accesibilă oamenilor.

Cu siguranţă că pentru toate acestea se cere credinţă. Fără ea nu se experiază nici o Taină în Biserica lui Hristos: ,,prin credinţă ne izbăvim’’.[1]

---

[1] Arhimandritul Timotei Kilifis. 2007. Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Cartea Ortodoxă, pp. 113-115