Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (16 Noiembrie)

de MONICA GUJAN, responsabil CDI, 

Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu

„Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău” (Matei 6, 9) 

Decembrie este cea mai preţioasă dintre luni, căci ea ne face un cadou unic: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Această lună ne inundă sufletul de lumină, căci stă sub semnul Stelei Sfinte. LUMINA, mult cântată în troparul Crăciunului: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ”, reprezintă iubirea, bunătatea, iertarea, care se revarsă peste noi toţi prin Mântuitorul nostru. Pentru a avea inimile deschise şi pregătite să primim Lumina, trebuie să ne primenim sufletul pe perioada postului care precede sfânta sărbătoare. 

La începutul postului Crăciunului este sărbătorit Sfântul Apostol si Evanghelist Matei, unul dintre cei doisprezece Apostoli aleşi de Domnul nostru Iisus Hristos. Înainte de a ajunge Apostol, a fost vameş şi se numea Levi, fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob. Era de neam evreu, originar din Capernaum, Galileea. Vameşul era urât şi dispreţuit de popor pentru că sarcina sa era să strângă biruri, amintind mereu de supunerea faţă de romani. La chemarea Mântuitorului : „Vino după Mine!”, el a lăsat totul şi a urmat lui Iisus cu mare credinţă, schimbându-i-se numele în Matei, care înseamnă „Dar de la Dumnezeu”. Simbolul său este un înger.

          Este autorul primei Evanghelii din Noul Testament, Matei scriind-o în două limbi: întâi în evreieşte, dialectul aramaic, pe care îl vorbea tot poporul şi în care propovăduise şi Mântuitorul, iar apoi, prin anii 62-63, în greceşte, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăţia romanilor, cu scopul de a le fi vestită cât mai multor oameni. 

Aşa cum apreciază în Biblia sa, ÎPS Bartolomeu Anania, „Matei nu-şi propune, în Evanghelia sa, să prezinte viaţa, activitatea şi învăţătura lui Iisus în succesiunea lor cronologică, ci-şi organizează materialul în funcţie de două scopuri principale:

· să demonstreze că Iisus Hristos reprezintă plinirea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament, de unde şi caracterul profund dramatic al vieţii Sale: respins de propriul Său popor (pentru care Se întrupase în primul rând), El Se va deschide neamurilor păgâne, chemându-le la mântuire întru împărăţia cerurilor; 

· să înfăţişeze viaţa şi activitatea lui Iisus în compartimente compacte: episoade biografice semnificative, cuvântări, minuni, parabole etc. Din acest punct de vedere, el s-a impus drept Evanghelistul marilor cuvântări.”

Este interesant de analizat scrierea lui Matei din perspectivă literară, iar acest lucru este realizat cu multă fineţe de ÎPS Bartolomeu Anania, care precizează: „Matei este scriitorul echilibrului şi armoniei, al înţelepciunii bine aşezate, al construcţiei solide şi al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvântare Eshatologică, Rechizitoriul lui Iisus asupra fariseilor sunt modele de compoziţie elaborată, din a cărei structură nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar fi, de pildă, cifra şapte: şapte cereri în Rugăciunea Domnească, şapte parabole, şapte mustrări asupra fariseilor, trei grupe a câte de două ori şapte (14) în genealogia lui Iisus. Gândire ordonată, expresie fluidă, suflu epic şi plasticitate descriptivă, iată calităţile care-i conferă Evangheliei după Matei un anume primat în preferinţele cititorilor.”

Numai în Evanghelia după Matei găsim precizări şi relatări despre: Vizita magilor (cap. 2, v. 1-12), Fuga în Egipt şi uciderea pruncilor de către Irod (2, 13-23), Adulter şi poftă (5, 27-28), Milostenie şi rugăciune (6, 1-8), Doi orbi vindecaţi (9, 27-31), Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (11, 28-30), Taxa pentru templu (17, 24-27), Parabola celor doi fii (21, 28-32), Parabola despre lucrătorii cei răi din vie (20, 1-10), Parabola servitorului nemilostiv (18, 23-35), Moartea lui Iuda Iscarioteanul (27, 3-10), Garda la mormântul Mântuitorului (27, 62-66), Mituirea soldaţilor romani (28, 11-15).

Despre cariera ulterioară a lui Matei avem numai date inexacte sau legendare. Sf. Irineu ne spune că Matei a predicat Evanghelia printre evrei, Sf. Clement din Alexandria pretinzând că el a făcut aceasta timp de 15 ani, iar Eusebiu ne spune că, înainte să meargă în alte ţări, le-a dat-o în limba maternă. Scriitorii mai vechi nu sunt în consens cu privire la ţările evanghelizate de către Matei, dar, aproape toţi menţionează Etiopia la sudul Mării Caspice (nu Etiopia din Africa) şi unii Persia şi regatul parţilor, Macedonia şi Siria ( vezi Catholic encyclopedia, St. Matthew).

Sf. Ap. Matei a suferit moarte de martir prin foc în cetatea Mirmenia (unde trăiau canibali), din ordinul conducătorului cetăţii, Fulvian, care s-a creştinat apoi, datorită unei minuni săvârşite de sfintele moaşte ale Apostolului şi a luat numele de Matei, în amintirea acestuia (vezi Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, în Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Vânători-Neamţ: Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 325-329).

Moaştele Sfântului Apostol se găsesc astăzi în cripta catedralei din Salerno (Italia), care îi poartă numele cu mare cinste. 

Actualitatea primei Evanghelii

„Creştinul este invitat să ia atitudinea discipolilor din timpul lui Iisus. El poate să-L recunoască pe Domnul său şi să audă reproşându-i-se puţina sa credinţă, dar, de asemenea, să audă fără încetare Cuvântul şi să primească misiunea de a-L anunţa până la capătul lumii.” (vezi Traduction oecuménique de la Bible, Alliance Biblique Universelle – Le CERF, 1988, pag. 1432).

Referitor la rugăciunea Tatăl nostru (Mt 6, 9-13), Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând, subliniază că Mântuitorul nu ne-a învăţat să spunem „Tatăl meu care eşti în ceruri”, ci: “Tatăl nostru”, poruncindu-ne să înălţăm rugăciuni pentru toţi oamenii şi să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpeşte duşmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăţilor, izgoneşte inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeaşi cinste şi împăratul şi săracul, pentru că participăm cu toţii, în comun, la cele mai mari şi la cele mai necesare bunuri.”



Surse:
www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-evanghelist-matei
www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie
www.orthodoxwiki.org/Apostolul-Matei
www.dervent.ro/biblia.php
Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Vânători-Neamţ: Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006
Traduction oecumenique de la Bible, Paris: Alliance Biblique Universelle -Le CERF, 1988
Catholic encyclopedia, St Matthew, http://www.newadvent.org/cathen/10056b.htm
http://www.ioanguradeaur.ro/354/talcuire-la-tatal-nostru

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ( HRISOSTOM)

ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

( 13 NOIEMBRIE )

de Pr. Prof. Ion CIUNGU“

"Sf. Ioan Hrisostom ( + 407 ), cel mai eminent predicator din istoria Bisericii, mare ascet şi reformator, este născut în Antiohia” , Siria.

"Ioan Hrisostom a avut un mare respect faţă de Sfânta Scriptură şi de Sfânta Liturghie. Duhul Sfânt a inspirat Scriptura şi Duhul o interpretează prin iluminare personală, de aceea citirea Bibliei este un mijloc de a primi harul. Întreaga sa teologie este dominată de idea de sinergie :  citirea Bibliei şi iluminarea Duhului, ritualul tainelor şi lucrarea Duhului, credinţa ca dar şi faptele ca răspuns al omului.”

          „Datorită reputaţiei sale de predicator este ales în 397 episcop de Constantinopol, unde va intra curând în conflict cu Eutropiu, ministru la curtea împăratului Arcadius, şi cu împărăteasa Eudoxia, deoarece el propunea o reformă totală a modului de viaţă atât în Biserică cât şi la curtea imperială. Cu complicitatea patriarhului Teofil al Alexandriei, Sf. Ioan este depus de un sinod local în 402. Revine din primul exil, dar în cele din urmă Eudoxia îl exilează la Cucuz...” [1], în Armenia.

          „Ajuns patriarh, Sf. Ioan a început prin a stârpi nelegiuirile şi abuzurile mediului clerical al Capitalei. A suprimat luxul reşedinţei episcopale, pe care l-a înlocuit cu o simplitate călugărească în mobilier, hrană şi îmbrăcăminte, întrebuinţând surplusul pentru spitale şi săraci. A împiedicat exploatarea de către cler a darurilor pentru săraci. A interzis călugăriţelor şi diaconeselor de a mai locui la clerici. A cerut văduvelor purtare ireproşabilă. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios şi neiertător  al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate, i-au făcut mulţi duşmani.” [2]

          Citate din predicile lui despre[3]

          Lipsa educaţiei biblice la creştini în comparaţie cu distracţiile păgâne populare la care ei participă  ( teatru, curse de cai şi nelipsitele sărbători cu chefuri ):

            „Dacă îi întrebi pe creştini cine este Amos sau Obadia, câţi apostoli au fost sau profeţi, rămân muţi dar dacă îi întrebi despre cai sau oamenii care îi mână răspund cu mai multă solemnitate decât sofiştii sau retorii.”

          Imposibilitatea ca cineva să fie bogat şi drept în acelaşi timp:

            „Acorzi atâta cinste excrementelor tale încât să le primeşti într-o oală de noapte din argint când alt om făcut după chipul lui Dumnezeu piere în frig.”

          Prioritatea asistenţei sociale faţă de împodobirea locaşului de cult:

          „Vrei să cinsteşti trupul lui Hristos ?  Nu-l ignora când este dezbrăcat. Nu-i adu omagiu în templu îmbrăcat în mătase, ca apoi să-l neglijezi afară unde este rece şi prost îmbrăcat.  Cel care a zis „Acesta este trupul Meu”  este Acelaşi care a zis  „M-aţi văzut flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc”  şi  „Orice aţi făcut celui mai neînsemnat dintre fraţii Mei şi Mie Mi-aţi făcut.”  „ ... Ce bun este acesta dacă masa Euharistică este supraîncărcată cu potire de aur când fratele tău moare de foame?  Începe prin a-i potoli foamea şi apoi cu ce a rămas poţi împodobi şi altarul.”     

          Moaştele  Sfântului Ioan Hrisostom[4]

          „Ioan Hrisostom a murit în oraşul Comana,  în anul 407, pe drum spre locul exilului său. Acolo moaştele sale au rămas până în 438 când, la treizeci de ani după moartea sa, au fost transferate la Constantinopol, în timpul domniei fiului împărătesei Eudoxia, împăratul Teodosie II ( 408-450 ), sub îndrumarea ucenicului lui Ioan, Sfântul Proclu, care până în acel timp devenise arhiepiscop al Constantinopolului ( 434-447 ).

          Cea mai mare parte a moaştelor lui Ioan au fost răpite de cruciaţi în 1204 şi duse la Roma, dar unele din oasele sale au fost restituite ortodocşilor , în 27 noiembrie 2004, de papa Ioan Paul II.  Ele sunt acum păstrate cu sfinţenie în raclă în Biserica Sfântul Gheorghe, Istambul.

          Totuşi, craniul Sfântului Ioan, fiind ţinut la Mânăstirea Vatopedi din Muntele Athos, în nordul Greciei, nu a fost printre moaştele care au fost luate de cruciaţi în sec. XIII. În 1655, la cererea ţarului Alexei Mihailovici, craniul a fost dus în Rusia, pentru care mânăstirea a fost compensată cu suma de 2000 de ruble. În 1693, după ce a primit o cerere de la Mânăstirea Vatopedi pentru restituirea craniului Sfântului Ioan, ţarul Petru cel Mare a ordonat să rămână craniul în Rusia dar  mânăstirii să urmeze a i se plăti 500 de ruble la fiecare patru ani. Arhivele de stat ruseşti păstrează ca document aceste plăţi până în 1735.

          Craniul a fost ţinut la Kremlin, Moscova, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, până în 1920, când a fost confiscat de sovietici şi pus în Muzeul Antichităţilor de Argint. În 1988, în contextul Aniversării a 1000 de ani de la Botezul Rusiei, capul împreună cu alte importante moaşte a fost restituit Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţinut în Catedrala Epifania, până când a fost mutat în Catedrala Hristos Mântuitorul, după restaurarea ei.

          Totuşi, astăzi, Mânăstirea Vatopedi afirmă pretenţia rivală de posesiune a craniului Sfântului Ioan Hrisostom şi acolo un craniu este venerat de către pelerinii care merg la mânăstire, ca cel al Sfântului Ioan.

          Două locuri din Italia, de asemenea, pretind că au craniul Sfântului Ioan Hrisostom :  Basilica di Santa Maria del Fiore din Florenţa şi Capela Dal Pozzo din Pisa.

          Mâna dreaptă a Sfântului Ioan este păstrată la Muntele Athos şi numeroase moaşte mai mici sunt răspândite prin toată lumea.”

         

---

[1] Preot prof. Dr. Ion Bria, DICŢIONAR DE TEOLOGIE ORTODOXĂ, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pp. 286-287.

[2] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, PATROLOGIE, Sfânta Mânăstire Dervent, 1999, p. 134.

[3]John Chrisostom, From Wikipedia, the free encyclopedia, Priesthood and service in Antioch,

şi Writings, Homilies, General,

http://en.wikipedia.org/wiki/John_Chrysostom#Priesthood_and_service_in_Antioch

[4]John Chrisostom, From Wikipedia, the free encyclopedia, Relics

http://en.wikipedia.org/wiki/John_Chrysostom#Relics