de
MONICA GUJAN, responsabil CDI,
Liceul
Tehnologic “J. Lebel” Tălmaciu
Celebrat la data de 18 octombrie, Sfântul Apostol şi
Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca şi al Faptelor
Apostolilor, scrieri dedicate lui Teofil, guvernatorul din Ahaia, “patrician
proaspăt convertit sau în curs de convertire la creştinism, căruia Luca îi
oferă o „viaţă“ a lui Iisus la nivelul exigenţelor unui intelectual autentic.”
(Bartolomeu Anania)
S-a
născut în cetatea siriană Antiohia. Părinţii lui nu erau de neam evreiesc, fapt
care este mărturisit în parte chiar de numele său, „Luca", o prescurtare a
numelui latin „Lucanus". Dar Luca arată în scrierile sale o cunoaştere
adâncă a legilor lui Moise şi a obiceiurilor poporului evreu. În
tinereţe a studiat filosofia, medicina şi arta. Se numără printre cei 70 de
ucenici ai Domnului. Împreună cu Sfântul Apostol Cleopa, el L-a văzut pe Domnul
înviat pe drumul către Emaus. Este însoţitorul Sf. Ap. Pavel, mai întâi în
Macedonia şi apoi la Roma, convertind mulţime de evrei şi păgâni la
credinţa creştină.
După
martiriul Sf. Ap. Pavel, Sfântul Luca a predicat Evanghelia în Italia, Dalmaţia,
Macedonia şi Grecia.
Sf.
Ap. şi Ev. Luca este considerat a fi fondatorul iconografiei creştine,
el pictând prima icoană a Maicii Domnului, ţinând în braţe pe
Domnul nostru Iisus Hristos, dar şi icoane ale Sfinţilor Apostoli Petru şi
Pavel.
La
vârsta de 84 de ani, este prins şi torturat pentru credinţa sa în Hristos, apoi
spânzurat de un măslin în Teba.
Emblema
sa de evanghelist este un viţel (vezi în Iezechiel (1:10), care este un simbol al
rangului sacrificial şi preoţesc ale lui Hristos, aşa cum sunt
ele menţionate de Sfântul Irineu (simbolul Sf. Ev. Matei este un înger, cel
al Sf. Ev. Marcu este un leu, cel al Sf. Ioan este o acvilă).
Moaștele
Sfântului Luca se găsesc la Padova (Italia), în biserica Santa Giustina.
În Introducere
la Evanghelia după Luca, ÎPS Bartolomeu Anania face următoarele aprecieri:
„Evanghelia a treia este opera unui autor foarte
instruit, cu o bogată cultură generală şi înzestrat cu arta de a scrie frumos
(…) Autorul procedează ca un istoric care-şi cunoaşte bine meseria: mai întâi
se documentează, apoi îşi verifică datele, le ordonează şi alcătuieşte scrierea
(cu conştiinţa, totuşi, că scrie o istorie sfântă, nu ca oricare alta). El
foloseşte, deopotrivă şi cu egală îndreptăţire, izvoarele scrise şi orale.
Printre cele dintâi se află Evanghelia după Marcu şi, aproape sigur, cea după
Matei, fie în versiunea aramaică, fie în cea greacă. Printre cei ce i-au
furnizat relatări orale pot fi identificate mai multe persoane, precum ucenici
ai lui Ioan Botezătorul, Apostolul Ioan sau ucenicii direcţi ai acestuia,
sfintele femei care-L însoţiseră pe Domnul din Galileea la Ierusalim, Maria
Magdalena, Ioana, Suzana, cele două surori ale lui Lazăr şi, mai presus de
toate, Maica Domnului însăşi, din graiul căreia va fi aflat o seamă de lucruri
pe care în mod obişnuit le păstra în inima ei (Lc 2, 19).”şi „Luca este nu
numai un stilist al lumii elene, dar şi un spirit de mare fineţe, eleganţă,
sobrietate, întotdeauna atent la nuanţele şi implicaţiile cuvântului (…) Şi nu
trebuie uitat că lui îi datorăm consemnarea câtorva bijuterii ale tezaurului
evanghelic, precum parabolele Vameşului şi Fariseului, Samarineanului Milostiv,
Fiului Risipitor, ca şi extraordinarul episod al drumului spre Emaus.”
Surse:
r
